Ne îndreptăm către ceea ce intelectualii numesc o societate "post-literată" - o lume în care oamenii știu perfect să citească, dar au ales să nu mai citească profund. Adică o societate în care s-a trecut de la cultura scrisă la cultura ecranului, în care am abandonat cartea în favoarea fragmentelor de text, a titlurilor, a rezumatelor de trei rânduri.
Și când privești efectele acestei schimbări - superficialitatea gândirii, incapacitatea de a susține atenția, lipsa de empatie profundă - înțelegi de ce cititul de ficțiune devine mai important ca niciodată.
Astăzi vreau să-ți arăt de ce ficțiunea - romanele, povestirile, literatura imaginativă - este o foarte puternică și accesibilă unealtă de îmbunătățire mentală pe care o ai la îndemână, și de ce funcționează atât de bine exact pentru oamenii de vârsta noastră. Și cum poți să o integrezi în viața ta, chiar dacă acum ți se pare că nu ai timp.
Episodul acesta pornește dintr-o intuiție simplă, dar incomodă, pe care o simțim mulți dintre noi fără să o formulăm clar: ficțiunea face ceva ce self-help-ul nu reușește, pentru că nu te învață despre minte, ci te obligă să locuiești, temporar, în mintea altcuiva. La început vorbesc despre această diferență esențială, despre felul în care romanul nu îți oferă soluții, ci te transpune într-o viață care nu este a ta, cu ritmul, ambiguitățile și limitele ei, iar acest exercițiu de simbioză psihică schimbă structura atenției mai profund decât orice tehnică explicativă.
Pe măsură ce avansez, discuția se mută spre cititul intens ca formă de protecție pe termen lung, nu în sens metaforic, ci cognitiv. Aici intrăm în ideea de rezervă cognitivă și în modul în care expunerea repetată la situații psihologice nefamiliare îți lărgește repertoriul interior, iar ficțiunea devine un antrenament real pentru complexitate și flexibilitate mentală. Exemplele vin din romane care nu sunt confortabile, dar tocmai de aceea sunt formative, precum Bel Ami, The Vegetarian sau Dear Friend, from My Life I Write to You in Your Life, cărți care te scot din reflexele tale morale și emoționale.
La jumătatea episodului apare inevitabil întrebarea pe care o evităm constant: dacă știm toate acestea, de ce amânăm ficțiunea, de ce o tratăm ca pe un lux sau ca pe ceva opțional. Aici mă opresc asupra unui exemplu care spune mai mult decât orice statistică, romanul Însemnările lui Malte Laurids Brigge, o carte pe care mulți o respectă, dar puțini o citesc cu adevărat, tocmai pentru că cere o formă de implicare foarte intensă.
În ultima parte, discuția devine practică, fără a cădea în rețete rigide. Vorbesc despre strategii realiste de a integra lectura intensă într-o viață deja aglomerată și despre cum îți poți personaliza relația cu cititul astfel încât să devină stil de viață de la statutul de proiect temporar. Apar aici și cărți care pot funcționa ca punți între emoție și reflecție, precum The Friend, Lily and the Octopus sau trilogia Red Mars, Green Mars și Blue Mars, care te obligă să gândești pe termen lung, dincolo de biografia personală.
Sper ca acest episod să te încurajeze să accepți provocarea de a citi mai mult, pe care ți-o lansez.
Îți mulțumesc,
Ana-Maria
