S-a exagerat mult în spațiul public pe tema generalilor din R. Moldova, spune Radu Burduja, ex-secretar general de stat al Ministerului Apărării, fost reprezentant militar la NATO și UE, în prezent expert în domeniul securității. Altceva e că unii au devenit generali fiind „ajutați” politic.
Evenimentele din criza gazelor din regiunea transnistreană au început să se precipite să se succeadă rapid, sugerând că se apropie și deznodământul. În acest episod din „Reporterii” rebobinăm filmul ultimelor câteva zile.
Mecanismele de suport pentru dezvoltarea sectorului energiei verzi, pus în aplicare acum trei ani, explică saltul R. Moldova în producerea energiei electrice din surse regenerabile [soare, vânt, apă], afirmă la Europa Liberă, Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED).
Începe cel de-al doilea mandat de președinte în Statele Unite al lui Donald Trump, iar câteva întrebări cheie pentru regiunea noastră sunt ce va face în Ucraina și în restul Europei, în general, dar și în chestiuni punctuale, de mare interes și pentru R. Moldova, ca livrările de energie rusești?
Deputatul socialist Grigore Novac declară la Europa Liberă că datoriile celor două maluri ale Nistrului față de Gazprom trebuie percepute ca una singură. „La intrarea [în țară] există un contor. Nu există datoria lor și a noastră, există o datorie unică, de fapt”, spune deputatul socialist.
Cât mai rezistă regiunea transnistreană fără gaze, ce efecte a produs criza pe cele două maluri ale Nistrului și cum se poate încheia? Discutăm în noul episod din Reporterii, în care este invitat special Sebastian Burduja, ministrul Energiei din România.
Comentatorul politic Anatol Țăranu crede că, după alegerile parlamentare din acest an, Legislativul ar putea avea o configurație politică „pestriță”, astfel încât R. Moldova riscă să se aleagă cu un „Guvern-simulacru”, care va menține o retorică pro-europeană, dar va promova politici anti-europene.
Criza energetică actuală este o „criză planificată” pentru că, de vreo doi ani, și Chișinăul, și Moscova, și Tiraspolul au știut că, pe 1 ianuarie 2025, tranzitul de gaze rusești prin Ucraina se va opri. Cine și cum s-a pregătit de criză și încotro se îndreaptă ea? Discutăm în podcastul Reporterii.
Tradițional, comentatorul politic, Anatol Țăranu, ex-ambasador al R. Moldova la Moscova, este invitatul podcastului „În esență...” la sfârșit de an. Dl Țăranu a comentat principalele evenimente politice și social-economice din anul 2024, selectate de Europa Liberă.
Un grup de funcționari ai statului aflat de ani de zile în atenția opiniei publice și supus celei mai grele reforme, judecătorii, s-a adunat pe 19 decembrie și a cerut ... „salarii europene”. În Reporterii, discutăm despre reforma justiției, despre salarii, dar și despre soarta marilor dosare.
33 min
About Sinteza zilei
From the publisher's feed
Ştiri, interviuri, analize. Programul care răspunde seara la întrebarea: „Dar de ce?”, explică actualitatea internă și internațională, pune punctul pe „i”. De luni până vineri, la ora 21.00 pe Retro…