„Piesă de rezistență” de Teodora Coman (Editura Nemira, colecția Vorpal) e o carte de poezie care pune în centru corpul și presiunile care vin asupra lui în lumea contemporană. Corpul în sala de fitness, în căutarea acceptării și a validării de către ceilalți, e și un prilej de critică socială, de chestionare a „tiraniei standardelor”, cum spune autoarea. Am vorbit cu Teodora Coman despre trendul corpului sănătos și potențialul poetic al acestei teme, despre căutarea identității dar și despre cum a lucrat volumul, muncit ca un corp la sala de sport, un corp de cuvinte.
Teodora Coman: „Am tot revenit, am tot șlefuit. Așa se face munca asta. Iei distanță, revii, corectezi. E metoda clasică, nu e nici un secret. Dar, într-adevăr am revenit pe text aproape cu duritate, așa cum se procedează la sport: nu te menajezi, cînd ridici greutatea, o ridici, nu te prefaci c-o ridici.”
E și o privire autocritică în carte. În căutarea identității, autoarea nu se așează în unghiul cel mai potrivit pentru a-și face acest selfie poetic.
Teodora Coman: „Recunosc, m-am folosit ca pe un sac de box în propria mea poezie. Subiectul meu s-a lăsat să fie sac de box în bombardamentul ăsta discursiv, în ritmul ăsta sacadat.”

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural