Există nenumărate programe și aplicații pe bază de IA care traduc aproape simultan în și din mai toate limbile pămîntului. Aceste mașinării lingvistice promit eficiență în comunicare, eliminarea barierelor culturale, o accelerare a globalizării, indiferent de limba nativă a fiecăruia dintre noi. E utopie sau distopie? Încercăm să aflăm de la Bogdan Ghiu, scriitor și traducător. Bogdan Ghiu este, printre altele, autor al volumului „Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest)”. O carte publicată acum zece ani – vizionară, premonitorie. Acum vreo zece ani, una din marile provocări pentru cultură era legată de dominația limbii engleze care risca – riscă și acum – să devină din lingua franca o limbă unică. „Totul trebuie tradus” era, este un soi de manifest pentru păstrarea diversității. La fel de actual și acum. Chiar dacă contextul e ușor diferit. Accesul la programele de traducere – mai mult sau mai puțin inteligente – e un sprijin pentru păstrarea identităților, pentru diversitate?

Bogdan Ghiu: „Poate fi. În momentul de faţă traducătorii, profesioniştii şi mulţi umanişti sînt mai degrabă îngrijoraţi dar va trebui cumva să învăţăm să lucrăm cu maşinile. Cînd spunem maşină, spunem programe, softuri, algoritmi. E contradictorie epoca: în acelaşi timp este o presiune asupra identităţilor, o presiune nivelatoare, neutralizantă, aseptizantă, adică să nu apară lucruri deranjante, şi poate tocmai de aceea, în acelaşi timp, e o presiune, o revendicare identitară tot mai nişată, identităţile devin tot mai mici, pînă aproape de individ, pînă aproape de specificitate, de singularitate.”

Inteligenţa Artificială poate să opereze cu o cantitate enormă de informaţie. Încă învaţă şi învaţă din interacţiunile cu oamenii. Credeţi că ar putea ajunge la un moment dat să traducă măcar corect un text literar?

Bogdan Ghiu: „Asta este problema. Noi vorbim de traduceri în general. Haideţi să facem distincţia necesară între tipurile de traducere. Poate că Inteligenţa Artificială va da rezultate, şi dă deja rezultate, în principal în traducerile tehnice, care sînt jargoane pe diferite domenii – fizică, drept, justiţie. Oricum, ele trebuie asistate. Înainte se spunea traducere asistată de calculator. Acum traducerea automată nu se poate să nu fie asistată de om. Se apropie foarte mult, mai ales pe telefoanele noastre, traducerea simultană. (...) Problema o constituie traducerea literară. Acolo probabil nu se poate. Pretenţiile unor editori care ar vrea să traducem mai repede trebuie dezarmate. Deci, poate fi lăsată şi cultivată, dar să lucrăm cu ea cum am lucra cu o unealtă, să nu devină ea stăpînul, să fim tot noi utilizatorii. Dar în cazul literaturii, mai puţin, pentru că traducătorul e un autor, este dublul autorului în limba respectivă.”   

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural