Fără îndoială, tranzacția Carrefour-frații Pavăl este, din câteva puncte de vedere, una dintre cele mai importante din economia românească. Mai întâi, prin prisma prețului, 823 milioane de euro, una dintre cele mari valori înregistrate în România.

Pentru a avea un element de comparație, în anul 2005, compania petrolieră Petrom era vândută către grupul austriac OMV cu un preț de 669 milioane de euro, în contul a 33% din capitalul firmei cu posibilitatea efectuării unei majorări de capital de 830 milioane de euro care a permis OMV să ajungă la o participație majoritară de 51%.

BCR, perla coroanei bancare, a fost vândută către grupul financiar austriac, Erste, pentru suma de 3,75 miliarde de euro, ceea ce înseamnă un record pentru statul român. Bineînțeles că în anii 2004-2005, atunci când s-au vândut cele două companii cu capital majoritar de stat, situația economiei românești era cu totul alta. În sensul că dimensiunea PIB era mult mai mică decât astăzi, iar ca atare și valoarea companiilor de stat sau privat era mult mai redusă.

Să mai dăm un exemplu al unei tranzacții recente chiar din sectorul de retail. Este vorba despre preluarea brandului Profi de către proprietarul Mega Image, Ahold Delhaize care a plătit 1,3 miliarde de euro.

După cum se poate vedea, preluarea Carrefour este ca valoare a tranzacției una dintre cele mai mari din ultimii ani. În același timp, trebuie remarcat că este una dintre rarele ocazii în care vorbim despre un investitor român care preia filiala locală a unei importante companii multinaționale.

Dacă în materie de preț și de aviz al Consiliului Concurenței, lucrurile sunt clare și au fost făcute publice, tranzacția Dedeman-Carrefour ne oferă câteva mici lecții de business.

Astfel, într-un comunicat comun Banca Transilvania și Pavăl Holding arată că societatea bancară a finanțat tranzacția. Conform surselor publicației Profit.ro banca i-a oferit hodingului Pavăl un credit în valoare de jumătate din valoarea tranzacției, adică aproximativ 411 milioane de euro.

Desigur, banca poate oferi un împrumut, dar nu va da niciodată toți banii de care este nevoie pentru tranzacție pentru că principiul este ca firma să își asume și ea riscuri și implicit o sumă de bani.

Comentatorilor din domeniul economic le place să spună că afacerile „se fac cu banii băncilor”. Tranzacția Carrefour-Dedeman contrazice ideea sau mai degrabă o reformulează: „afacerile se fac și cu banii băncilor”.

Este firesc ca lucrurile să se întâmple așa, în sensul că banca și compania sunt parteneri într-o finanțare de acest fel și fiecare parte trebuie să găsească banii necesari și să își asume riscul pe care îl implică o astfel de tranzacție.

Desigur, ar fi fost interesant să aflăm și dobânda care a însoțit creditul, nu doar pur informativ, ci și pentru a vedea, de exemplu, dacă dobânda este mai mică decât cea la care se împrumută statul român. De asemenea, ar fi fost relevantă și informația dacă împrumutul băncii a fost acordat în lei sau în moneda europeană și eventual perioada pentru care a fost acordat creditul. Par amănunte neimportante, dar ele spun multe despre felul în care a fost construită financiar tranzacția. Este ca un caz-școală, din care însă lipsesc câteva elemente cheie.

Indiferent dacă unele informații nu sunt publice, există o certitudine. Carrefour iese, Dedeman intră. Un capitol se încheie, un altul începe și avem un jucător nou pe piața de retail. Va veni el cu mai multă creativitate și cu reguli noi? Rămâne de văzut.