Sign up to save your podcasts
Or

De la 1 ianuarie, zona euro mai câștigă un membru: Bulgaria. Presa internațională comentează trecerea țării la moneda comună și observă diviziunile interne pe acest subiect.
Potrivit CNBC News, ”momentul marchează o schimbare față de rapoartele de anul trecut, care au concluzionat că Sofia nu a îndeplinit așa-numitele criterii de convergență.
Există atitudini mixte cu privire la aderarea la zona euro în Bulgaria. Un sondaj publicat anul trecut de UE a sugerat că 49% din public este în favoarea aderării la blocul euro. Opinia politică este, de asemenea, împărțită, mai multe partide naționaliste și președintele țării pledând împotriva aderării”.
Agenția Reuters notează într-un comentariu că ”mulți se tem de creșterile de prețuri, așa cum s-a întâmplat și în alte țări.
Premierul Rosen Jeliazkov a prezentat măsurile pe care guvernul urmează să le ia pentru a crește gradul de conștientizare și transparență, precum și pentru a proteja grupurile vulnerabile și persoanele în vârstă.
El a spus că nu va exista un termen limită strict și nu vor exista comisioane pentru cei care doresc să își convertească economiile din leva în euro”.
Euronews vorbește despre avantajele dar și dezavantajele trecerii la moneda comună:
”În teorie, euro înseamnă rate ale dobânzii mai mici pentru companii și consumatori și facilitează comerțul transfrontalier în cadrul zonei euro.
Companiile nu mai trebuie să se angajeze în tranzacții de schimb valutar sau să se îngrijoreze că fluctuațiile cursului de schimb le vor eroda profiturile sau activele. Cetățenii nu mai trebuie să plătească comisioane la casele de schimb sau pe factura cardului de credit atunci când călătoresc într-o altă țară a UE.
Pe de altă parte, țările care aderă pierd o anumită autoritate asupra propriei economii. Renunță la capacitatea de a-și stabili propriile rate ale dobânzii și se confruntă cu restricții privind cheltuielile guvernamentale și deficitele, deși aceste reguli s-au dovedit flexibile în practică. Și nu mai pot câștiga competitivitate în raport cu alte țări permițând devalorizarea cursului de schimb al monedei lor”
.
Nu toată lumea este convinsă că moneda unică este cea mai bună opțiune, subliniază și editorialistul ziarului francez Les Echos:
„Este bine cunoscut faptul că mai multe țări nu vor să se îmbarce pe corabia euro: Danemarca, Suedia, Polonia, Ungaria. Peste opt din zece europeni (83%) sunt în favoarea monedei euro ca instrument tehnic, practic și stabilizator. Nu este puțin lucru. Cu toate acestea, atractivitatea sa nu este încă universală.”
Iar Deutsche Welle în limba bulgară observă că eforturile președintelui pro-rus Rumen Radev au fost în zadar.
„Unul dintre principalele obiective a fost probabil acela de a diminua bucuria pentru finalizarea uneia dintre misiunile strategice cheie ale țării. ... Iar Radev și compania au reușit într-o oarecare măsură. Lucrul bun la campania lui Radev a fost că a mobilizat susținătorii monedei euro și a reușit să stârnească o dezbatere serioasă. ... În această discuție a devenit clar că nu există argumente împotriva monedei euro, ci doar temeri vagi, cum ar fi creșterea prețurilor, care poate apărea cu sau fără moneda euro.”
By RFI RomâniaDe la 1 ianuarie, zona euro mai câștigă un membru: Bulgaria. Presa internațională comentează trecerea țării la moneda comună și observă diviziunile interne pe acest subiect.