PASTILA DE SPORT

Tricolorii au potențial, greul de abia acum începe


Listen Later

România a învins Țara Galilor și a încheiat stagiul de pregătire din luna iunie. Prima victorie din noul mandat al lui Gheorghe Hagi arată că tricolorii au potențíal înaintea jocurilor oficiale. Greul însă de abia acum începe.

România a trecut cu bine peste cel de-al doilea test al lunii iunie obținând o victorie muncită sâmbătă seara împotriva Țării Galilor, scor 2-1.

Primul gol a fost marcat de Florinel Coman care a evoluat și în amicalul cu Georgia, având o ocazie bună de a marca chiar în debutul partidei. Atunci a ratat, acum a găsit drumul spre poarta adversă.

Problema atacantului este că are prezențe limitate la echipa sa de club din Qatar, Al Gharafa. Selecționerul l-a sfătuit să își aleagă un campionat în care să joace constant și să își găsească un antrenor care să-I ofere continuitate. Coman ia în serios o revenire la FCSB.

Un al jucător care s-a remarcat a fost fundașul Adrian Rus. Proaspăt campion cu Universitatea Craiova, el a înscris golul victoriei, o reușită 100% oltenească, assist-ul venind de la colegul David Matei introdus în teren pe parcursul  reprizei a doua. Rus putea reuși chiar dubla. În plus, fundașul Craiovei a avut pe final o intervenție salvatoare la o fază la care galezii puteau egala. Rus a fost bucuros că a fost rechemat după doi ani la Națională.

La acest amical a revenit și căpitanul Nicușor Stanciu care a regăsit la lot o atmosferă bună și un nucleu de tineri ambițioși.

Victoria, scor 2-1, cu Țara Galilor a adus o gură de oxigen și a amintit de succesul din 1993, când Naționala a reușit să se califice la Mondialul American în fața aceluiași adversar. De data aceasta Gică Hagi nu a mai fost pe teren ci pe banca tehnică unde a tras concluzile și și-a făcut lotul pentru meciurile care contează.

Greul de abia acum urmează. În septembrie începe Liga Națiunilor, competiție care va consemna debutul oficial al lui Gică Hagi la echipa națională. Tricolorii sunt într-o grupă infernală, cu Suedia, Bosnia și Polonia, toate cele trei fiind calificate la Campionatul Mondial.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

PASTILA DE SPORTBy RFI România