Sign up to save your podcasts
Or
Războiul din Ucraina intră într-o nouă fază, odată cu reluarea contactelor directe între Washington și Moscova. Donald Trump și Vladimir Putin au avut o convorbire telefonică de peste două ore, o discuție pe care Kremlinul a numit-o „constructivă”, iar Trump a prezentat-o drept începutul unor negocieri „imediate” pentru încetarea focului. Ce rol joacă Donald Trump în această ecuație? Care sînt intențiile reale ale Rusiei la aceste negocieri? L-am întrebat pe istoricul Cosmin Popa, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului european.
Care sînt mizele pentru Donald Trump, de ce ar arbitra acest război?
Cosmin Popa: „În primul rînd pentru că a promis acest lucru. Sigur că el a revenit asupra promisiunii în repetate rînduri, modificîndu-i semnificativ cadrele temporale. Dar cred că pentru Donald Trump este foarte important să reafirme existenţa Statelor Unite ca superputere dominantă în această zonă. Cred că este la fel de important pentru Statele Unite să reconstruiască o relaţie strategică cu Rusia, în care Rusia să aibă rolul unui sparring partner, ca să ne exprimăm în limbaj sportiv – partenerul junior, partenerul minor. Pentru că Rusia este un stat important pentru viziunea general americană cu privire la relaţiile internaţionale. Aici, în Europa, noi cred că riscăm să pierdem din vedere dificultăţile cu care se confruntă SUA din partea Chinei. Dificultăţi majore, pe care nici una dintre puterile sau superputerile care au concurat Statele Unite nu le-au pus pînă acum, inclusiv din punct de vedere militar, economic, cultural. Donald Trump încearcă să încheie acest conflict cît mai repede, pentru că acest conflict este o etapă intermediară esenţială pentru continuarea unor planuri ceva mai largi, ceea ce incumbă pentru Ucraina, în mod special, dar şi pentru România şi celelalte zone din Europa Centrală şi de Sud-Est anumite riscuri. Pentru că atunci cînd Putin vorbeşte despre un nou aranjament de securitate, despre rezolvarea motivelor istorice ale acestui conflict, el se referă la necesitatea unui nou acord de securitate care să-i ofere sau să-i garanteze Rusiei o sferă de influenţă. În momentul de faţă, Rusia nu are nici capacitatea, nici dorinţa de a interveni aşa cum a făcut-o la sfîrşitul celui de-Al Doilea Război Mondial spre a controla teritorial şi logistic aceste ţări, vorbim despre flancul estic al NATO. Însă ceea ce doreşte cu disperare Rusia este să i se creeze în proximitatea a ceea ce consideră graniţele sale politice o zonă de confort, o zonă tampon, supusă şi foarte deschisă influenţelor politice ruseşti, chiar dacă asta înseamnă inducerea şi menţinerea unei stări de anarhie, de decredibilizare a acestor state, pe care oricum Rusia le consideră incapabile de generarea unei politici externe autonome.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural
5
33 ratings

4 Listeners
12 Listeners
1 Listeners
24 Listeners
47 Listeners
0 Listeners
0 Listeners
28,271 Listeners
11 Listeners
2 Listeners
1 Listeners
2 Listeners
0 Listeners
0 Listeners
0 Listeners