Sign up to save your podcasts
Or

Turcia este pregătită să-și facă datoria de a ajuta poporul sirian pe drumul dificil pe care îl are de urmat pentru reconstrucția țării, a declarat ministrul turc de externe Hakan Fidan la reuniunea țărilor din Liga Arabă care a avut loc recent la Ryad, în Arabia Saudită, transmite ziarul Hurriyet.
La reuniune au participat șefii diplomațiilor din Arabia Saudită, Siria, Bahrain, Egipt, Irak, Iordania, Kuwait, Liban, Oman, Qatar, Turcia și Emiratele Arabe Unite, precizează sursa citată.
”Integritatea teritorială, unitatea și suveranitatea Siriei trebuie să rămână principiile pe care eforturile noastre comune să se axeze. În această perioadă extrem de dificilă trebuie să acționăm ca factor de echilibru în confruntarea cu realitățile dure pe care noul regim din Siria le are de rezolvat”, a spus ministrul turc.
El a cerut însă retragerea trupelor autointitulate Forțele Democratice Siriene (FDS), dominate de kurzi din teritoriile pe care încă le controlează la est de Eufrat. ”Această organizație teroristă continuă să reprezinte o amenințare foarte serioasă pentru populația majoritar arabă care se află la est de Eufrat, folosindu-se de resursele naturale de care poporul sirian are nevoie”, a subliniat el.
Armenia: Lydian Canada Ventures reîncepe exploatarea minelor de aur de la Amulsar
Compania canadiană Lydian Canada Ventures ar putea reîncepe, după șase ani de întrerupere, exploatarea minelor de aur de la Amulsar (în sud-vestul Armeniei) până la sfârșitul acestui an, a anunțat recent ministrul armean al economiei Gevorg Papoyan, potrivit postului Europa Liberă, secțiunea în limba armeană.
”Dacă proiectul de la Amulsar va funcționa la capacitate maximă, Produsul Intern Brut al Armeniei ar crește cu 1 la sută, iar veniturile din taxe la bugetul de stat s-ar ridica la 120 de milioane de euro anual, fără a mai aminti de numărul mare de locuri de muncă create”, a subliniat ministrul.
Lydian Canada Ventures a început operațiunile de exploatare la Amulsar în 2018, în urma unei investiții de 460 de milioane de dolari, la doi ani de la obținerea tuturor autorizațiilor. La scurt timp însă activitatea a fost oprită în urma protestelor localnicilor și organizațiilor de mediu iar licența de funcționare suspendată. Negocierile au fost reluate după războiul din Nagorno Karabach, iar un oficial al companiei canadiene a confirmat recent că operațiunile de exploatare vor fi reluate în trimestrul patru al anului în curs.
Kazahstan: Cooperare cu China la nivel universitar
Institutul pentru tehnologii de exploatare a petrolului Jingshi din China a inaugurat recent o filială în cadrul Universității Utebayev din Kazhstan, unde au loc deja cursuri de înaltă calificare în domeniul ingineriei petroliere, transmite publicația dknews.kz.
25 de studenți din Kazhstan vorbitori de limba engleză au început cursurile și urmează să efectueze deplasări la sediul din China al Institutului, pentru cursuri de perfecționare. Inițiativa face parte din mega-proiectul guvernului chinez Drumul Mătăsii, precizează sursa citată.
”Beijing Huatec Information Technology Co. implementează un program strategic pentru internaționalizarea învățământului superior în Asia Centrală, în domenii precum energia, industria chimică, metalurgia, industria petrolieră și a gazelor naturale. Acordul cu Universitatea Utebayev a fost semnat anul trecut”, a declarat șefa centrului pentru relații internaționale al Universității Utebayev, Almagul Turdagalieva.
A contribuit la redactarea Revistei presei Europa Plus:
Ahmet Özkan - Turcia
Europa Plus este un proiect RFI România realizat în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei
By RFI RomâniaTurcia este pregătită să-și facă datoria de a ajuta poporul sirian pe drumul dificil pe care îl are de urmat pentru reconstrucția țării, a declarat ministrul turc de externe Hakan Fidan la reuniunea țărilor din Liga Arabă care a avut loc recent la Ryad, în Arabia Saudită, transmite ziarul Hurriyet.