Umblă Vorba

Umblă Vorba

By Codruţ Traian ArsenescuSociety & Culture
Download on the App Store

Umblă Vorba episodes

  • "Columna lui Traian: Filmul războiului cu Decebal? Descoperă secretele istoriei! #podcast

    Florian Matei Popescu invitat la #podcast Umblă Vorba ne ajuta sa descoprim secretele Columnei lui Traian. Suntem fascinaţi de #istorie iar perioada razboiului dintre romanii conduşi de Traian şi dacii aflaţi sub comanda lui Decebal captează atenţia chiar şi astăzi după aproape 2 milenii. Extinderea imperiului, la nord de Dunăre, i-a atras lui Traian supranumele Dacicus iar pentru a sărbătorii această reuşită, la Roma, a fost construit "Forul lui Traian" care are ca punct central #columna . A fost studiată din toate perspectivele iar nu de mult timp canalul dedicat istoriei www.youtube.com/@UCyyxeul6iQfXJl3Avct1wMQ a publicat o reconstituire digitală a acestui edificiu. De asemenea aici : https://www.nationalgeographic.com/trajan-column/index.html puteţi admira Columna lui Traian si din perspectivă plană. Să nu uităm insă că la @mniroficial (Muzeul Naţional de istorie al României) puteţi vedea copia acestui monument de o imensă importanţă istorică.În acest episod, Florian Matei-Popescu (doctor în istorie) explică modul în care Traian a devenit conducătorul Imperiului Roman şi istoria columnei din centru Forului de la Roma. @historyin3d https://www.nationalgeographic.com/trajan-column/index.htmlhttps://www.mnir.ro/istoria-unui-monument/Abonați-vă la canalul nostru de youtube și veți cunoaște "actorii" și povestile lor! ✔️ Youtube: https://www.youtube.com/@umblavorba✔️ Spotify: https://open.spotify.com/show/4AHm0cAzn6kUfJXJ5iYZJo?si=38cca29bc4454066✔️ ApplePodcast: https://podcasts.apple.com/us/podcast/umblă-vorba/id1676490111 hydrated by @Sloophttps://facebook.com/UmblaVorbaJoiaOra20Fixhttps://www.instagram.com/umbla.vorbahttps://www.tiktok.com/@umbla.vorbagraphic design by ELI

    1 hr 37 min
  • Umbla Vorba #podcast #29 Eugen Orlando Teodorovici

     @umblavorba  că fiecare dintre noi este actorul principal în propria poveste!
    Invitatul săptămânii la #podcast @umblavorba este unul dintre cei mai controversaţi oameni politici pe care i-a avut #romania - Eugen Orlando Teodorovici!
    Despre invitatul nostru putem spune că este carismatic şi elegant, având un discurs picurat cu umor, de multe ori caustic. Am încercat sa-l descoperim pe omul din spatele politicianului ieşit din tiparele clasice. Am aflat informații valoroase de la cel ce a avut două mandate în Senatul Romaniei, a ocupat fotoliul de ministru al fondurilor europene şi a decis destinele finanţelor publice în două guverne!
    Abonați-vă la canalul nostru de youtube și veți cunoaște "actorii" și povestile lor!
    ✔️ Youtube:  @umblavorba 
    ✔️ Spotify: https://open.spotify.com/show/4AHm0cA...
    ✔️ ApplePodcast: https://podcasts.apple.com/us/podcast...
    powered by :  @NetBetRomania 
    hydrated by :  @Sloop 
    https://facebook.com/UmblaVorbaJoiaOr...
    https://www.instagram.com/umbla.vorba
    https://www.tiktok.com/@umbla.vorba
    graphic design by ELI
    layout-ul realizat de: http://mtsprint.ro/

    2 hr 4 min
  • Luca Pastia: "Nimic din ce e bun... nu e bun"|Umbla Vorba #podcast #43

    În fiecare dimineață, de luni până vineri, matinalul de la postul de radio  @EuropaFMRomania  reușește să ne aducă o stare de bine pentru toată ziua. Știri sau informații de larg interes ne sunt aduse într-o manieră cât se poate de amuzantă. Stirile din sport sunt prezentate zilnic de Luca Pastia, invitatul podcast-ului nostru.
    Vom afla cum a ajuns să facă presă sportivă, cum reușește să transmită în fiecare dimineață o stare bună și nu numai.
    Așadar, azi, la  @umblavorba  îl vom cunoaște pe unul dintre cei mai simpatici prezentatori de #radio din #romania , Luca Pastia!
     @umblavorba  ca fiecare dintre noi este actorul principal în propria poveste!
    Abonați-vă la canalul nostru de youtube și veți cunoaște "actorii" și povestile lor!
    ✔️ Youtube: https://www.youtube.com/@umblavorba
    ✔️ Spotify: https://open.spotify.com/show/4AHm0cAzn6kUfJXJ5iYZJo?si=38cca29bc4454066
    ✔️ ApplePodcast: https://podcasts.apple.com/us/podcast/umblă-vorba/id1676490111
    hydrated by : https://sloop.ro
    @sloop
    ✔️ https://facebook.com/UmblaVorbaJoiaOra20Fix
    ✔️ https://www.instagram.com/umbla.vorba
    ✔️ https://www.tiktok.com/@umbla.vorba
    graphic design by ELI
    https://www.facebook.com/profile.php?id=61563074033793
    layout-ul realizat de http://mtsprint.ro/

    2 hr 44 min
  • Damian Anfile: "Biblia nu este manual de istorie" | Umbla Vorba #podcast #42

    La #podcast  @umblavorba  facem o incursiune în istoria creştinismului din #romania .
    Damian Anfile ne-a ajutat să înţelegem cum a luat naştere şi cum a evoluat creştinismul în cele două milenii de când umaniatatea a descoperit valorile credinţei în #dumnezeu .
    Am atins subiecte sensibile precum marea schismă, fanatismul religios sau prezenţa Sfântului Andrei in ţara noastră.
    Urmăriţi până la final şi veţi afla o mulţime de lucruri interesante!
    @umblavorba ca fiecare dintre noi este actorul principal în propria poveste!
    Abonați-vă la canalul nostru de youtube și veți cunoaște "actorii" și povestile lor!
    ✔️ Youtube: https://www.youtube.com/@umblavorba
    ✔️ Spotify: https://open.spotify.com/show/4AHm0cAzn6kUfJXJ5iYZJo?si=38cca29bc4454066
    ✔️ ApplePodcast: https://podcasts.apple.com/us/podcast/umblă-vorba/id1676490111
    hydrated by  @Sloop 
    ✔️ https://facebook.com/UmblaVorbaJoiaOra20Fix
    ✔️ https://www.instagram.com/umbla.vorba
    ✔️ https://www.tiktok.com/@umbla.vorba
    graphic design by ELI
    https://www.facebook.com/profile.php?id=61563074033793
    layout-ul realizat de http://mtsprint.ro/

    2 min
  • Umbla Vorba #podcast #32 Dr. Răzvan Vintilescu "nimeni nu te obligă să fii sănătos"

     @umblavorba  ca fiecare dintre noi este actorul principal în propria poveste!
    În episodul cu numărul 32 al podcast-ului @umblavorba intrăm în lumea medicală alături de Dr. Răzvan Vintilescu. #specialist în terapia cu #ozon a decis să practice #medicina de famile în mediul rural, acolo unde oamenii au mai multă nevoie de îngrijire şi atenţie.
    Invitatul nostru a devenit foarte popular pe reţelele de socializare datorită abordări subiectelor dedicate sănătăţii şi îngrijirii personale, într-un mod nonconformist adaptat stilului modern de viaţă.
    Reţeta succesului său pare să aibă rădăcini în dorinţa de cunoaştere şi educare. O dovadă în acest sens este faptul că nu s-a oprit doar la medicină, alegând să urmeze şi cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice. Cele două specializări, total diferite, stau la baza modului în care Răzvan relaţionează cu pacienţii săi.
    Tot în acest episod vom aborda un alt subiect interesant, #ozonoterapia .
    Pentru mai multe sfaturi utile îl puteţi găsi în online la adresele :
    https://youtube.com/@drvintilescu?si=5syEJwmDIdbwJ-21
    https://www.facebook.com/dr.vintilescu
    https://www.tiktok.com/@drvintilescu?is_from_webapp=1&sender_device=pc
    Abonați-vă la canalul nostru de youtube și veți cunoaște "actorii" și poveştile lor!
    ✔️ Youtube:  @umblavorba 
    ✔️ Spotify: https://open.spotify.com/show/4AHm0cA...
    ✔️ ApplePodcast: https://podcasts.apple.com/us/podcast...
    powered by :  @NetBetRomania 
    hydrated by :  @Sloop 
    https://facebook.com/UmblaVorbaJoiaOr...
    https://www.instagram.com/umbla.vorba
    https://www.tiktok.com/@umbla.vorba
    graphic design by ELI
    layout-ul realizat de: http://mtsprint.ro

    2 hr 56 min
  • Umbla Vorba #podcast #31 Florin Răduţă câştigător @TheXFactorRomania

     @umblavorba  ca fiecare dintre noi este actorul principal în propria poveste!
    În această ediţie îl descoperim pe  @FlorinRadutaOfficial  , câştigătorul concursului de talente X Factor #romania , ediţia a 5-a.
    Cuvinte precum încercare, durere, regăsire, succes și credință l-au făcut ceea ce este astăzi.
    Abonați-vă la canalul nostru de youtube și veți cunoaște "actorii" și povestile lor!
    ✔️ Youtube: @umblavorba
    ✔️ Spotify: https://open.spotify.com/show/4AHm0cA...
    ✔️ ApplePodcast: https://podcasts.apple.com/us/podcast...
    powered by :  @NetBetRomania 
    hydrated by :  @Sloop 
    https://facebook.com/UmblaVorbaJoiaOr...
    https://www.instagram.com/umbla.vorba
    https://www.tiktok.com/@umbla.vorba
    graphic design by ELI
    layout-ul realizat de: http://mtsprint.ro
    Link-uri utile:
    Florin Răduţă
    https://www.instagram.com/florin_raduta/
    https://www.youtube.com/c/FlorinRaduta
    https://www.facebook.com/FlorinRadutaOfficial/
    Stephanie Stahl - Vindecarea Copilului Interior
    https://www.google.com/search?q=vindecarea+copilului+interior&oq=vindecare+copilu&gs_lcrp=EgZjaHJvbWUqCAgBEAAYFhgeMgYIABBFGDkyCAgBEAAYFhgeMggIAhAAGBYYHjIICAMQABgWGB4yCAgEEAAYFhgeMggIBRAAGBYYHjIICAYQABgWGB4yBggHEEUYQdIBCDM1ODZqMGo3qAIAsAIA&sourceid=chrome&ie=UTF-8
    Lise Bourbeau - Vindecarea Celor 5 Rani
    https://www.google.com/search?q=vindecarea+celor+5+rani&oq=vindecarea+celor+5&gs_lcrp=EgZjaHJvbWUqBwgAEAAYgAQyBwgAEAAYgAQyBwgBEAAYgAQyBggCEEUYOTIHCAMQABiABDIHCAQQABiABDIHCAUQABiABDIHCAYQABiABDIHCAcQABiABDIHCAgQABiABKgCALACAA&sourceid=chrome&ie=UTF-8

    1 hr 51 min
  • Umbla Vorba #podcast #30 Lucian Vasile Istoria comunismului în România

    @umblavorba  fiecare dintre noi este actorul principal în propria poveste!
    Astăzi, la  @umblavorba  #podcast , alături de istoricul Lucian Vasile, punctăm câteva momente cheie ale comunismului din #romania .
    Invitatul nostru este cunoscut pentru seria de materiale dedicate comunismului, publicate de  @zaiafet  . De asemenea, Lucian găzduieşte un podcast cu accente istorice pe acelaşi canal de youtube.
    În 2009 a lansat platforma https://republicaploiesti.net/ , iar în 2013 a fondat Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană (AEDU), un an mai târziu a publicat prima sa carte de autor, "Orașul sacrificat".
    Din octombrie 2014 – este Expert la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
    Din decembrie 2013 – pana in prezent este cercetător pentru Fundația Memorialul Închisoarea Pitești.
    Volumul său "Războiul spionilor" a fost al doilea cel mai bine vândut titlu al editurii Corint.
    Si-a petrecut mare parte din timp prin biblioteci şi arhive pentru a scoate la iveala adevarurile istorice despre tot ce a insemnat comunismul in #romania .
    Abonați-vă la canalul nostru de youtube și veți cunoaște "actorii" și povestile lor!
    ✔️ Youtube:  @umblavorba 
    ✔️ Spotify: https://open.spotify.com/show/4AHm0cA...
    ✔️ ApplePodcast: https://podcasts.apple.com/us/podcast...
    powered by :  @NetBetRomania 
    hydrated by :  @Sloop 
    https://facebook.com/UmblaVorbaJoiaOr...
    https://www.instagram.com/umbla.vorba
    https://www.tiktok.com/@umbla.vorba
    graphic design by ELI
    layout-ul realizat de: http://mtsprint.ro
    https://www.youtube.com/watch?v=Cx6qzGPFWNM&t=5345s
    https://www.youtube.com/watch?v=wLJB3B4upmg
    www.youtube.com/@UC23FB2BshzRIreih7VgZ0Yw

    2 hr 42 min
  • Umblă Vorba #podcast #33 Liviu Mihaiu: "REVOLUȚIA E CA 13 ORGASME ÎN SERIE"

    Episodul #33 al #podcast - ului  @umblavorba  este o radiografie a societatii romaneşti din ultimii 40 de ani facută cu ironie necruţătoare de celebrul jurnalist Liviu Mihaiu.
    Este unul dintre cei mai importanţi ziarişti din #România . A facut "umor serios, nu glumă" la Academia Catavencu, fiind unul dintre fondatorii celebului săptămînal. Activitatea jurnalistică la adus faţă în faţă cu toţi politicienii emblematici postdecembrişti. Vom face o punte peste ani şi vom regăsi în actualitate personajele lui Caragiale.
    Realizator de emisiuni radio si TV a ieşit în lumina reflectoarelor prin stilul său total nonconformist iar din poziţia de activist de mediu si-a dus misiunea într-un punct greu de atins pentru urmaşii săi.
    Ei bine, vă propunem o analiză brutală dar realistă despre tot ce însemnă societatea românească după revoluţia din decembrie '89. Vom încerca să descoperim unde ne îndreptăm ca naţie şi cum suntem influenţaţi de politica mondială.
    O discuţie pe care nu trebuie să o rataţi.
     @umblavorba  că fiecare dintre noi este actorul principal în propria poveste!
    Abonați-vă la canalul nostru de youtube și veți cunoaște "actorii" și poveştile lor!
    ✔️ Youtube: @umblavorba
    ✔️ Spotify: https://open.spotify.com/show/4AHm0cA...
    ✔️ ApplePodcast: https://podcasts.apple.com/us/podcast...
    powered by :  @NetBetRomania 
    hydrated by :  @Sloop 
    https://facebook.com/UmblaVorbaJoiaOr...
    https://www.instagram.com/umbla.vorba
    https://www.tiktok.com/@umbla.vorba
    graphic design by ELI
    layout-ul realizat de: http://mtsprint.ro

    2 hr 56 min
  • Umbla Vorba #podcast #25 Silviu Mircescu din #clanul

    @umblavorba că fiecare dintre noi este actorul principal în propria poveste!
    De data aceasta intrăm in lumea fascinanată a teatrului şi filmului şi vom vorbi cu unul dintre cei mai apreciaţi actori din generaţia nouă. Invitatul nostru are 34 de ani, vine dintr-un oraş staţiune şi pentru că acolo, la el in localitate, aerul este cât se poate de sănătos, a crescut inalt, frumos, talentat şi deştept. Îl puteţi vedea în aproape toate teatrele din #bucuresti dar îl puteţi urmări şi la @PROTV în serialul #clanul sau în cinematografe în cea mai recentă producţie romanească #BaietiDestepti.
    Abonați-vă la canalul nostru de youtube și veți cunoaște "actorii" și povestile lor!
    ✔️ Youtube: @umblavorba
    ✔️ Spotify: https://open.spotify.com/show/4AHm0cA...
    ✔️ ApplePodcast: https://podcasts.apple.com/us/podcast...
    powered by @NetBetRomania
    hydrated by @Sloop
    https://facebook.com/UmblaVorbaJoiaOr...
    https://www.instagram.com/umbla.vorba
    https://www.tiktok.com/@umbla.vorba
    graphic design by ELI
    layout-ul realizat de: http://mtsprint.ro/
    Teatrul de opereta Bucuresti
    https://www.opereta.ro/spectacole/

    1 hr 51 min
  • “Să prezentăm istoria fără ură şi părtinire" Florian Matei Popescu | Umbla Vorba #podcast #41

    @umblavorba ca fiecare dintre noi este actorul principal în propria poveste!
    În episolul de astăzi, îl avem alături de noi pe Florian Matei Popescu, dr. în arheologie. Invitatul nostru este specialist în epoca Imperiului Roman, concentrându-şi atenția asupra evenimentelor desfășurate pe teritoriul actual al țării noastre. Vom face o incursiune în trecut pe urmele lui Decebal, Traian și alte personalităţi marcante ale vremurilor.
    Abonați-vă la canalul nostru de youtube și veți cunoaște "actorii" și povestile lor!
    ✔️ Youtube: https://www.youtube.com/@umblavorba
    ✔️ Spotify: https://open.spotify.com/show/4AHm0cAzn6kUfJXJ5iYZJo?si=38cca29bc4454066
    ✔️ ApplePodcast: https://podcasts.apple.com/us/podcast/umblă-vorba/id1676490111
    hydrated by @Sloop
    https://facebook.com/UmblaVorbaJoiaOra20Fix
    https://www.instagram.com/umbla.vorba
    https://www.tiktok.com/@umbla.vorba
    graphic design by ELI
    layout-ul realizat de http://mtsprint.ro/

    2 hr 42 min

About Umblă Vorba

From the publisher's feed

Bun venit la Umblă Vorba, podcastul în care descoperi oameni, idei și povești care îți pot schimba perspectiva.