Economia reală

Un președinte cu rucsacul plin de reforme


Listen Later

Președintele României a prezentat în fața Parlamentului un ambițios plan de reforme. Dar, vor putea fi ele implementate? Cu siguranță, președintele va avea nevoie de parteneri politici, premierul și guvernul.

Ieri, în Parlament, președintele României a reușit să surprindă. De obicei, discursurile rostite cu ocazia învestirii sunt, pe de o parte, formale, pe de altă parte, motivaționale. Desigur, mesajul rostit în fața Parlamentului de către un nou președinte include și viziunea pe care acesta o are față de principalele politici ale statului.

Nicușor Dan a preferat o variantă cu totul inedită. Adică, pe un ton nu foarte charismatic, ci mai degrabă grav, a vorbit aproape exclusiv despre reformele pe care dorește să le deruleze pe parcursul acestui mandat.

De altfel, mesajul președintelui pleacă de la temele economice importante, respectiv de la situația bugetară. „Statul român cheltuiește prea mult față de ce își poate permite și chestiunea aceasta poate să pună în discuție stabilitatea financiară la care am muncit cu toții în acești ani”, spune Nicușor Dan.

Tema este esențială pentru acest moment. Situația bugetară critică are nevoie de soluții pe termen scurt. Indiferent cât de nepopulare ar fi măsurile, indiferent cât de multă lume ar supăra, România trebuie să găsească metodele pentru a reduce treptat deficitul bugetar.

Chiar dacă pentru o parte a populației și a politicienilor subiectul poate părea periferic, de fapt, în acest moment, este cel mai arzător. Dacă România nu convinge finanțatorii interni și internaționali, agențiile de rating și Comisia Europeană că poate face consolidare fiscală pericolele pentru economie sunt majore.

Președintele țării a vorbit despre reforme în toate zonele statului, sănătate, educație, justiție, mediu și chiar cultură. Un caz special este cel schimbărilor din domeniul social. Nicușor Dan vorbește despre simplificarea și eficientizarea sistemului de pensii precum și despre reforma sistemului de prestații sociale. Nu știm cum ar putea arăta o schimbare în aceste sisteme publice, dar abordarea lor este esențială. Sunt prea multe reforme? Se poate, dar să nu uităm că președintele are în față un întreg mandat.

Este de remarcat că discursul lui Nicușor Dan a fost primit de parlamentari într-o liniște desăvârșită. Nu s-au auzit nici aplauze, nici dezaprobări. Părea că parlamentarii prezenți nu știau ce să creadă în fața schimbărilor despre care vorbea atât de explicit președintele țării. Probabil că unii parlamentari au început deja să se gândească încă din timpul discursului cum pot opri elanul reformator al președintelui.

Lipsa aplauzelor înParlament arată că, deocamdată, Nicușor Dan este singur și că are de construit în jurul său și a schimbărilor propuse o majoritate parlamentară.

Sunt câteva dileme care apar după discursul președintelui țării în fața Parlamentului. Vom vedea un președinte jucător care va dori să impună un set de schimbări în statul român? Va avea președintele parteneri politici de drum lung pentru reformele pe care le propune? Să nu uităm că în mod tradițional partidele politice românești sunt anti-reformiste, cu excepțiile de rigoare pe care le-am văzut în perioada crizei din anii 2009-2011.

Desigur, ne putem întreba: în ce măsură președintele țării va avea pârghiile legale necesare pentru a pilota reformarea statului? Experiențele foștilor președinți ne arată că se pot iniția reforme în domenii diverse, chiar și în cele care în aparență nu țin de prerogativele președintelui, dar schimbările nu le poate face singur. Este nevoie de un premier care să aibă același apetit pentru reforme ca și președintele și, bineînțeles, este nevoie de un guvern bine susținut parlamentar.

Nu va fi ușor. Politicienii români se feresc de deciziile considerate nepopulare, chiar dacă este vorba despre reforme necesare. Ar fi o minune să se fi schimbat. Dar, un lucru ar trebui să fie înțeles de clasa politică și anume acela că o schimbare, o reformare a unui domeniu, chiar dacă ar nemulțumi o parte a populației va avea o importantă susținere. Cetățenii români vor o schimbare, de aceea reformele pot aduce câștiguri electorale și nu pierderi.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Economia realăBy RFI România