Valuta era o prioritate economică pentru Ceaușescu. Aceasta putea fi obținută prin contracte internaționale, adică din exporturi. Automobilele erau o sursă considerabilă de bani pentru statul român comunist. Sau, mai degrabă, ar fi putut să fie.

Suntem în 1989 la Oltcit Craiova iar lucrurile arată și aici ca peste tot: foarte rău. Producția stagnează, materiile prime lipsesc sau sunt de proastă calitate, rebuturile sunt la ordinea zilei și comenzile externe și interne nu pot fi onorate. Ce face partidul în această situație? Face un plan absurd.