Economia reală

Vinovatul principal pentru creșterea euro și a dobânzilor


Listen Later

Cine este de vină pentru reacția piețelor de săptămâna trecută? Să reamintim: a doua zi după anunțarea rezultatelor oficiale ale primului tur al alegerilor prezidențiale, piețele financiare au devenit nervoase. Leul s-a devalorizat în raport de moneda europeană, randamentele la titlurile de stat au crescut, iar dobânzile pe piața interbancară au urcat și ele.

Cifrele și datele sunt fără dubii. Astfel, cursul de schimb a sărit prima oară în ziua de 6 mai a.c. depășind pragul de 5 lei pentru un euro. Stabilitatea cursului de schimb leu-euro din ultimii doi ani este o altă discuție. Ceea ce am văzut săptămâna trecută a fost o mare volatilitate a pieței. Cererea de euro a fost atât de ridicată încât banca centrală nu a mai avut sens să apere un nivel, cel de 5 lei pentru un euro, care era depășit de tranzacțiile din piață. Mai ales că surse informate arătau că BNR a cheltuit deja câteva miliarde de euro pentru a apăra vechiul curs.

Este probabil ca la mișcările pieței să se fi atașat și câteva entități dornice să speculeze momentul, dar acest lucru se întâmplă de fiecare dată când piața este nervoasă, deci nu aceasta a fost cauza importantă a creșterii euro.

La fel de volatilă a fost și piața titlurilor de stat. Pentru toate scadențele, șase luni, un an, doi ani, trei ani, patru, cinci și 10 ani, randamentele au crescut, ceea ce arată o lipsă de încredere a investitorilor. În general, pentru toate titlurile de stat, indiferent de scadență, creșterea dobânzilor a fost mai mare cu un punct procentual față de o lună în urmă și cu două puncte procentuale în comparație cu un an în urmă. Trebuie precizat că vânzările de titluri de stat în lei și implicit creșterea randamentelor au avut loc începând cu 5 și respectiv 6 mai a.c. Graficele arată că în acele zile pentru toate scadențele a fost o adevărată explozie a creșterii randamentelor.

Situația este asemănătoare și în ceea ce privește dobânda interbancară ROBOR. Săptămâna trecută, ROBOR la trei luni a urcat în câteva zile de la 6,05% la 7,31% pe an.

În fine, la sfârșitul săptămânii trecute, agenția de rating Standard and Poor’s a publicat un buletin informativ despre România. În analiza agenției de rating se arată că există trei scenarii la nivel politic, de la guvern minoritar, la alegeri anticipate și până la un guvern cu susținere parlamentară solidă. Intensitatea consolidării fiscale va depinde de noua situație politică.

De asemenea, în ceea ce privește evoluția economiei și a deciziilor guvernamentale, Standard and Poor’s ia în calcul că deficitul bugetar va ajunge anul acesta la 7,5% din PIB, mizând pe o amânare a măsurilor fiscale, dar și a unor investiții publice. Riscul văzut de agenția de rating este cel al dificultății finanțării deficitelor mari, de cont curent și bugetar. De exemplu, unele surse de finanțare externe ar putea să fie reduse. Este vorba despre împrumuturile externe sau fondurile europene.

De fiecare dată când a fost întrebat, George Simion a declarat că nu este vinovat pentru creșterea euro sau pentru deficitul bugetar. În ceea ce privește deficitele, responsabilitatea aparține guvernelor anterioare.

Cu privire la evoluția cursului de schimb și a dobânzilor, Simion este o cauză importantă. Primul argument clar este că piețele și indicatorii lor s-au modificat începând cu 5 sau 6 mai a.c., după primul tur al alegerilor. Al doilea argument este că mesajele politice ale candidatului AUR transmit o stare de neîncredere în rândul investitorilor. Așa se întâmplă când vorbești de naționalizare, când se revine la obsesia companiilor străine care scot profitul din țară sau când anunți că actualul guvernator BNR va fi înlocuit de Gheorghe Piperea, un avocat cu puternice accente conspiraționiste și împotriva economiei de piață. În aceste condiții, nu trebuie să mire pe nimeni că rezultatul din alegeri al lui George Simion mișcă piețele și îi alertează pe investitorii financiari.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Economia realăBy RFI România