Vorbim în acest episod despre realizările lui Traian - despre proiectele de infrastructură, despre construcțiile monumentale pe care le ridică, mare parte cu banii Daciei. Vorbim și despre ambițiile lui, despre relația cu aristocrația romană, și despre faptul că, în cele din urmă, este cel care ajunge să fie numit Optimus Princeps - cel mai bun dintre principi.

Nevoia lui de faimă, și un joc politic de maximă teatralitate îl aduc la cârma Armeniei, pe care o transformă în provincie romană - pornește apoi în denazificarea Imperiului Part (sau, alternativ, încearcă să ajungă până la conducătorii parți să le explice că nu, candidatul lor la șefia Armeniei nu a murit de mâna lui, s-a înecat într-un măr mult prea ascuțit).

Anul morții lui Traian e și anul de maximă expansiune a Imperiului Roman - un imperiu care se întinde din Britania până la Golful Persic, din Dacia până în Mauritania. Dar, la final, stăm să reflectăm asupra celei mai rezistente construcții majore a lui Traian. Dacia Romană, poporul acesta ce-a rămas în urma lui. Ne permitem, așadar, câteva momente de patetism pentru cel care în cele din urmă stă la rădăcinile României de azi. Discutăm cât de „bun împărat” este, și ce alte realizări a mai lăsat în urma sa.

Imperator Caesar Nerva Traianus Augustus Dacicus Parthicus Pater Patriae Optimus Princeps, sau, pentru noi, mai simplu, Traian. Ave!

Imperiul roman la întinderea maximă, cu licențele de rigoare, în anul 117 (sursa: wikipedia)