Podcastul de Istorie

După cum spuneam, în acest episod vorbim despre viața economică a provinciei Dacia. Vorbim despre principalele ocupații - vorbim în detaliu despre minerit, despre agricultură, despre meșteșuguri. Dar poate cel mai important lucru este că avem mult prea puțină informație specifică. Lucrurile merg în Dacia romană ca în celelalte provincii; Dacia se racordează rapid la sistemele comerciale ale imperiului. Inclusiv sclavia; până la urmă exploatările miniere nu pot funcționa fără muncă de lucru foarte ieftină și dispensabilă.

Alburnus Maior, intrarea în mină

Pentru că în episoadele anterioare am vorbit despre limes, e timpul să vorbim despre oamenii care populează sistemul defensiv din Dacia. Discutăm despre legiunile care mențin ordinea în Dacia, despre diversele schimbări politice, după care (sau „și în cele din urmă”) ne uităm în detaliu la mai multe meserii din cadrul legiunii romane, ca să înțelegem complexitatea construcției unei legiuni și a rolurilor acoperite de oamenii din legiune. Cred că ne ajută o discuție un pic mai lungă în care încercăm să înțelegem mai bine motivul pentru care armata romană are succesul pe care îl are. Practic, armata romană câștigă cel mai mult înainte de înfățișarea pe câmpul de luptă.

Equites legiones în frescă

Intrăm într-un pic mai mult detaliu de data asta despre limesul roman, care, după cum v-am zis și episodul anterior, a fost introdus acum în patrimoniul UNESCO în 2024. Vorbim despre principiul de apărare și cum anume se combină diversele elemente pentru a contribui la apărarea provinciei. Limesul roman în Dacia reunește mai multe strategii defensive decât în orice altă regiune, în special datorită varietății reliefului din zonă.

Dar concluzia clară este că provincia pare mai degrabă construită și întreținută în scopuri defensive - Dacia Romană aglomerează cam 40.000 de soldați, 10-12% din efectivele armatei romane.

Drumuri și castre în Dacia Romană. Sursa: Revista Historia

Începem discuția despre Dacia Romană cu o introducere scurtă legată de sursele pe care le avem la dispoziție, și apoi vorbim despre granițele provinciei Dacia. Discutăm și despre evoluția granițelor, despre abandonarea de către Hadrian a Munteniei și sudului Moldovei. Încercăm să facem o ordine în întrebările legate de Dacia Romană pe care le-am avea - și ne concentrăm deocamdată pe granițe și administrare.

Vă recomandăm pentru vizualizare și site-urile Omnes Viae și Orbis.

Imperiul roman în 117, sub Traian

Există un moment în viața oricărui împărat în care se apucă să facă o listă cu niște nume, listă care ajunge întâmplător fix la oamenii de pe listă. Practic, e acel moment în care împăratul decide cine-i grăbește pasul spre deificare, și cel mai des nici măcar nu concepe singur lista, ci vreun subaltern care a dat iama prin visterie și știe că o să fie prins, dar încă are acces la hârtiile împăratului, și poate scrie orice pe ele.

Aurelian nu e foarte conștient că face această eroare. Și îl înțelegem perfect - în fond, nu doar a readus orientul sub conducerea Romei, dar a reușit să readucă sub puterea Romei și așa-numitul Imperiu Galic, acea fracțiune care începuse să-și numere viața în decenii. Un triumf binemeritat la Roma, și cine știe ce ar mai fi reușit să realizeze dacă nu ar fi fost învins nu de un adversar în luptă, ci de o intrigă de la curte (și un cuțit în spate)?

Ceea ce ar trebui să ne reamintească faptul că administrarea unui imperiu este mai mult decât condusul armatelor, și rezultatele economice - atunci când lucrurile merg bine, corupția începe să macine la baza construcției imperiului. Acesta e unul din acele momente care a schimbat din nou soarta imperiului, pentru a câta oară?

Triumful lui Aurelian în 274, Bernard Picart, 1720, Rijksmuseum, sursa

În cele din urmă vine înfruntarea dintre Aurelian și Zenobia. Va reuși regina Palmyrei să își mențină regatul construit cu mare dibăcie, sau va eșua în fața unui Aurelian de neoprit?

Chiar dacă sunt lucruri de admirat la felul în care Zenobia încearcă să creeze spațiu pentru un regat serios în Est, profitând și de schimbarea de la vârf din imperiul persan, întreaga ei construcție este destul de șubredă. Construită pe scheletul Imperiului Roman, va ceda inevitabil celui mai puternic.

Nu va fi nicio surpriză că la finalul acestui episod, Aurelian va fi Restitutor Orientis, Pacator Orientis și Oriens Augustus. Restitutor, Pacificator, August al Orientului.

Regina Zenobia față în față cu Împăratul Aurelian, Giovanni Battista Tiepolo (1717), pictură în ulei la Museo del Prado, Madrid (via WikiArt)

Dacă înainte Odenathus încercase să țină stindardul roman ridicat în estul imperiului, Zenobia, care-i moștenește forța militară, are de ales între romani sau perși. Dar pentru că Shapur I are alte preocupări iar din partea Imperiului Roman pare că nimeni nu răspunde, Zenobia alege (oportunist sau nu) să își servească propriilor interese.

Își construiește un imperiu în Est, intrând în Egipt, Arabia, Siria; dacă inițial am fi putut găsi scuza că este o mișcare defensivă, în cele din urmă e clar că negocierile ei cu șefii imperiului Roman eșuează. În momentul în care Aurelian trece Hellespontul, Zenobia decide să adopte titlurile romane, se autointitulează Augustă și încearcă să i se opună.

Zenobia e o prezență rară în istoria romană, de aceea stăm un pic să ne uităm peste ce se întâmplă. Deznodământul în episodul viitor.

Zenobia vorbind soldaților, Giovanni Battista Tiepolo

Continuăm povestea lui Lucius Domitius Aurelianus, care moștenește sau își asumă (depinde pe cine întrebi) o situație mult mai rea a imperiului decât și-ar fi dorit. Între conflicte succesive reușește totuși să-și își facă un pic de timp să ajungă la Roma, un pas necesar pentru orice împărat.

Ajuns la Roma își dă seama că orașul are nevoie de întăriri de urgență, și demarează construcția unor ziduri în jurul orașului. În poza atașată vedem o imagine a zidurilor Romei - partea inferioară este construită pe proiectul lui Aurelian, partea superioară este adăugată mai târziu.

Zidurile Romei sursa

Aurelian, pe numele lui întreg Lucius Domitius Aurelianus se naște într-o familie relativ modestă. Fiul unui fermier și al unei preotese, îmbrățișează cariera militară, în ciudat tuturor semnelor care prevesteau că Aurelian va deveni un împărat. Semnele sunt acolo, de la mantii purpurii care îi cad pe umeri la vaca mov pe care crește textul „Ave” și o coroană. De ce te-ai mai obosi să faci ceva în viață dacă oricum ești așa de tare predestinat? Noi nu știm, dar de bună seamă Aurelian a înțeles că nu poți să stai acasă și să lenevești până când te găsesc oamenii să devii împărat.

Un individ sângeros, care-și asumă peste 1000 de morți în luptă, genul de om căruia și dușmanul Romei, Șapur, îi face cadou un elefant. Vorbim în acest episod despre basmele din jurul vieții lui înainte de a deveni un pretendent la tron, și despre scurta perioadă în care fratele lui Claudius Gothicus, Quintillus, a încercat să obțină tronul imperial. Suntem în plină criză a celui de-al treilea secol, și lucrurile par să nu se schimbe încă în bine. Va fi acest soldat de carieră o opțiune mai bună pentru imperiu?

Bust de-al lui Aurelian, inițial identificat greșit ca aparținându-i lui Claudius Gothicus

Claudius Gothicus este cel mai tare împărat roman. Cât de tare? Atât de tare încât dacă tăria nu ar fi existat, s-ar fi inventat pentru a-l descrie pe Claudius Gothicus. Sau, citând Historia Augusta, „valoarea lui Traian, dreptatea lui Antoninus, moderația lui Augustus, și toate bunele calități ale unui împărat au fost ale lui în așa măsură încât dacă nu ar fi fost exemplul înaintașilor în acele calități le-ar fi lăsat el exemple în locul lor”.

Cât de reală e descrierea aceasta? Păi… dați drumul la episod, și o să aflați.

Monedă cu capul lui Claudius Gothicus, deci nu putem să spunem că n-a fost nimic de capul lui