De data asta nu omorâm unul sau doi ci nu mai puțin de 6 (șase) împărați frumoși. Îi spunem adio lui Maximinus care a fost un pic prea dur pentru aristocrația romană, și intrăm în domnia lui Gordian întâiul. Al doilea. Al treilea, de fapt! Ne zăpăcesc de cap oamenii ăștia.

Acum lăsând gluma, anul celor șase împărați e numit așa doar pentru o simetrie oarecare cu anul celor 5 și celor 4 împărați. Ne reîntoarcem la instabilitatea specifică în momentul în care un împărat este dat jos de pe tron în mod violent. Maximinus nu a reușit decât să amâne, în niciun caz să oprească instabilitatea, și ne demonstrează că pentru a conduce imperiul cu un modicum de succes trebuie să echilibrezi partea militară cu aspectele sociale. O lecție pe care o vom învăța de mai multe ori de-a lungul acestui an.

Șase împărați care au fost șapte. Maximus nu are un bust, din păcate, deci nu a intrat la impărați

În acest episod vorbim despre campania lui Maximinus la granița Daciei - și chiar dacă nu avem foarte multă informație încercăm să aflăm cât de mult se poate. Nu este o campanie simplă pentru Maximinus. Îi ia doi ani să calmeze lucrurile și nu avem certitudinea că a reușit să o facă cu succesul pe care l-a avut în Germania. Chiar dacă șterge de pe fața pământului iazigii, faptul că îi trebuie doi ani pentru operațiuni arată că lucrurile devin din ce în ce mai serioase pe granița dacică.

Și chiar dacă nu îl omorâm încă pe Maximinus, vorbim despre impactul lui (surprinzător, pe alocuri) mai târziu în istorie - o surprinzătoare piesă propagandistică. Și promitem că în următorul episod omorâm mai mulți, la pachet.

Și pentru că punem acest episod de 1 decembrie (lucru pe care nu-l știam când am înregistrat) trebuie să le urăm La mulți ani tuturor românilor, tuturor locuitorilor României și celor care se simt români, de oriunde ar fi. Și nu uitați că dragostea de țară nu înseamnă să-ți urăști vecinul. Și nu uitați să votați.

Dinar emis cu figura lui Maximinus

Episod în care revenim după o pauză de o vară și o toamnă și reluăm povestea imperiului cu primul împărat de-al nostru. Oarecum. Trac de origine, probabil născut și crescut undeva în Balcani, se face remarcat foarte rapid din cauza unei trăsături deosebite - este extrem de înalt. Sugestiile moderne vorbesc de înălțimi de 2.60m, alții consideră că ar fi mai rezonabil să-l credem de 2.10m, cel mai probabil un accident genetic, suferind de gigantism. E remarcat rapid de către Septimiu Severus, care îl vrea în gărzile lui de corp. Urcă rapid prin ierarhia militară și devine unul din cei mai apreciați generali. În cele din urmă ajunge să preia purpura și frâiele imperiului. La partea militară se pricepe.

Și despre asta discutăm săptămâna asta, și ne bucurăm că am reluat podcastul după o așteptare care sperăm că nu a fost excesiv de lungă pentru voi. Desigur, ne bucurăm că între timp am primit feedback de la ascultători, și le mulțumim celor care ne susțin în continuare. Bine ați revenit la Podcastul de Istorie!

Bustul lui Maximinus Thrax la Musei Capitolini (via Wikimedia)

Oricât de multe lucruri bune am putea spune despre cel din urmă Severin, știm care e marele lui punct slab. Oricât demulte decizii bune ia pe plan economic, oricât de bine face lucrurile în Roma, indiferent de cât îmbunătățește viața înimperiu, în cele din urmă unul din rolurile importante ale împăratului este să apere imperiul.

Domnia lui Alexandru nu este foarte calmă. Apar mulți uzurpatori care își cer drepturile, sau pentru care legiunile cerrolul de August. Ni se spune că răzmerițele au fost rapid înăbușite, dar fondul nemulțumirii nu - tânărul de 25-26 deani nu are suficientă experiență militară cât să impună respectul necesar în fruntea legiunilor. Chiar dacă rezultatelelui sunt, obiectiv, pozitive pentru imperiu, chiar dacă adversarul lui de la Răsărit este Ardashîr, cel care va punebazele casei Sasanizilor care va conduce imperiul persan în următoarele patru secole, legiunile nu mai au foarte multărăbdare cu el. Este însă nevoie de un fost guvernator nemulțumit că e transferat să antreneze legiunile de recruți săle ațâțe pe acestea contra împăratului. După ce Alexandru încheie o pace cu alamanii care pare în dezavantajulRomei… e timpul să înceapă ceea ce se va numi „Criza secolului III”.

Și noi vom face o pauză pentru restul verii - ne auzim din nou în toamnă, sperăm noi cât mai repede dar va trebui săvedem exact cum ne organizăm. Mulțumim că sunteți în continuare alături de noi!

Bustul lui Alexandru Severus, via Wikimedia

E greu să-ți dai seama când locul în care te afli este un punct de maxim al societății în care trăiești. Spre deosebirede istoria citită, istoria trăită n-are viitor, și oamenii care trăiau sub Alexandru Severus nu aveau cum să-și deaseama că trăiesc la apogeu, pe marginea prăpastiei. Pentru ei totul pare „ca de obicei” - după un împărat neconvingătorvine unul care să pună lucrurile la loc în ordine; nimic neobișnuit, s-a mai întâmplat. După Commodus, Pertinax, apoiSeptimiu Severus. După Caracalla, Macrinus, după Elagabal Alexandru, e normal, nu?

Senatul îl iubește pe tânărul împărat și (mai ales) echipa lui administrativă. Cu o abordare mult mai echilibrată, cudecizii corecte și bune mai ales pentru clasa senatorială, cu o implicare mai serioasă a întregului senat, careparticipă cu un consiliu la cele mai importante decizii ale împăratului. Nu e un lucru deloc rău, și toată lumea are decâștigat - și imperiul, și senatorii, poate mai puțin cei care trebuie să muncească și care au la dispoziție doar treiopțiuni: o semi-sclavie cu muncă continuă toată viața, legiunea sau tâlhăria la drumul mare.

În acest episod ne despărțim și de Lucius Cassius Dio - un istoric inegal, dar în același timp o resursă neprețuită.Sigur, aflăm de la el că Nilul izvorăște din Atlas, dar fără el (și rezumatele la cartea lui care ne-au rămas) probabilam fi fost mult mai săraci în detalii și informații despre epocile pe care le-a acoperit. Mulțumim, Lucius (ne zicem penumele mic că deja ne cunoaștem bine), fără tine va fi mai greu.

Alexandru Severus, Muzeul Vaticanului, poză de Marc Cartwright

Ce se poate întâmpla rău în momentul în care pui la conducere un puști de doar 14 ani? Mai ales dacă acesta e foarteimplicat în cultul unei zeități mai puțin populare la Roma, și e foarte decis să aducă acel cult în prim-planulpanteonului roman? Multe și puține în același timp; timp de patru ani Roma devine jucăria unui adolescent șilucrurile… Hmmm, cum să zicem? Derapează.

Sextus Varius Avitus Bassianus, adoptând numele de Marcus Aurelius Antoninus și care va rămâne în istorie cunoscut subnumele zeității pe care o venera, Elagabalus, Soarele neînfrânt (Sol invictus). Pretinzând că este fiul ilegitim al luiCaracalla, numele lui reușește să ralieze soldații, cu mama și bunica lui devenind un fel de genii nu-foarte-din-umbrăale domniei lui Elagabal. Dacă la început influența Juliei Soaemis și Juliei Maesa se face simțită, ceea ce pare odomnie echilibrată foarte curând ajunge să alunece în aberant - cu Elagabal căsătorindu-se cu o vestală, cerându-ledoctorilor să-l facă hermafrodit chirurgical și o sumedenie de alte isprăvi pe care nu putem să nu le vedem cu un pic decircumspecție. Salvarea dar și condamnarea lui vine prin vărul lui, cel pe care îl vom ști sub numele de „AlexandruSeverus” pe care îl adoptă și pe care îl numește Caesar, decizie pe care ajunge rapid s-o regrete.

Și, ca de obicei în perioada asta, soldații decid ce se întâmplă mai departe. Doar că de data asta Roma e ușurată (dinnou), de decizia pretorienilor.

Bust al lui Elagabalus (via Wikimedia)

Cu Caracalla mort în Siria, imperiul e din nou în criză. Fără moștenitor desemnat, fără un pretendent clar la tron,imperiul e din nou în mare pericol de un nou război civil. Două elemente diferă, de data asta, însă. Primul:majoritatea trupelor sunt concentrate în Siria, pentru campaniile pe care le plănuia Caracalla. Al doilea: Caracallași-a eliminat orice potențial adversar sau pretendent când a epurat tabăra lui Geta. Crud? Da. Eficient? Da. Dar unmoment de mare confuzie pentru imperiu, acum că Caracalla a dispărut?

În cele din urmă, responsabilitatea pică pe umerii lui Opellius Macrinus, prefect pretorian, de rang ecvestru. Și o săîncercăm să vedem prin valul de aroganță al lui Cassius Dio pentru a afla mai multe despre cel care își asumăresponsabilitatea, chiar cu riscul de a părea că a complotat pentru a-l elimina pe Caracalla. Macrinus, cu ceva originiberbere, este un slujbaș bun al imperiului care reușește să supraviețuiască datorită calităților sale chiar și atuncicând alege tabăra greșită. Dar odată ajuns în vârful ierarhiei… cumva, nu reușește să se ridice la înălțimeasituației. Așa că în momentul în care se ridică un uzurpator pe care nu e capabil să-l elimine din timp, toată puterealui Macrinus i se scurge printre degete ca nisipul Africii.

Macrinus (via livius.org)

În acest episod închidem povestea lui Caracalla - tiran sângeros sau împărat șiret, depinde cum doriți să-lcaracterizați. În mod paradoxal, domnia lui Caracalla va deveni în timp punct de referință pentru „vremuri mult maibune” - nu pentru Alexandrieni, desigur, și nici pentru parți, care au un motiv special să nu-l aibă prea tare la inimăpe Caracalla. Probabil cea mai mare reușită a lui va fi extinderea cetățeniei romane la toți locuitorii teritoriuluiRomei - o decizie realizată pentru câștiguri imediate, dar cu efecte profunde pe termen lung.

E greu de decis cât de bine am înțeles domnia lui Caracalla. Sursele îi sunt clar dușmănoase, nu fără pricină, darCassius Dio își pierde, de bună seamă, obiectivitatea. O să vedem asta și pe mai departe, când Dio nu-l mai scoate dinpeiorative: continuă să-l numească Tarautas (un rol de gladiator fizic urât în jocurile gladiatoriale) sau Caracalla cufoarte multă răutate. Dar, cum zice înțeleptul, și acest lucru va trece.

Bustul lui Caracalla din Băile lui Caracalla

În urma lui Septimiu Severus lucrurile par să fie bine puse la punct. A lăsat imperiul pe mâna a nu unul ci doimoștenitori în putere, unul din ei conducând deja alături de el imperiul și purtând numele ilustru de Marcus AureliusAntoninus. Doar că în lipsa echilibrului adus de tată, frații nu par să se înțeleagă atât de bine cât ar fi trebuit, șinici chiar mama lor nu reușește să-i împace.

Un episod cu iz de telenovelă, care îl aduce în prim-plan pe influencerul antic care ne-a adus prima variantă dehanorac. Caracallus, o mantie roșie cu glugă care ajunge până în pământ, seamănă foarte bine ori cu o togă cu glugă, oricu un hanorac modern doar mai lung; sau, dacă preferați, cu o Scufiță Roșie, de ce nu? Dar parcă e mai ușor să vorbimdespre împăratul Caracalla decât de împăratul Scufiță Roșie.

Caracalla (Alba Iulia) - poză de Ioan Lucian Jurcovan

Încheiem în sfârșit discuția despre Septimius Severus, considerat de mulți ultimul „bun” împărat - dovedind grijă pentruimperiu și încercând să ofere un pic de stabilitate care o să pară un mare lux pe viitor. Propaganda imperială lucreazăși ea din greu: dacă lucrurile nu sunt perfecte măcar ni se dă impresia că ar fi. Face tot posibilul să lase imperiul pemâini bune; îi pregătește pe copiii lui pentru conducere, îi avansează în pozițiile corecte, și, în ciuda bolii lui (seștie de gută, dar e posibil să fie vorba și de altceva) duce o guvernare competentă împreună cu fiii săi, Antoninus șiGeta.

În episodul acesta vorbim și despre Plautianus, prefectul pretorian cu iluzii de mărire, care își pregătește intrarea înfamilia imperială chiar cu costul vieții împăraților. Familia imperială reacționează - Antoninus și Severus pregătesc unanti-complot împotriva prefectului. Mai vorbim despre un proto-Robin Hood, Victor Bulla, o creație involuntară a luiSeverus.

Un împărat mai fascinant decât ne așteptam la începutul înregistrărilor. Unul dintre cei buni, dacă ne uităm așa,retrospectiv, chiar dacă nu putem să fim de acord tot timpul cu metodele prin care a stabilizat imperiul în urmarăzboiului civil.

Severus la Musei Capitolini (via wikimedia)