Într-una din perioadele cele mai întunecate ale imperiului roman, în care împărații abia reușesc să țină vreo doi-trei ani domnia avem o excepție despre care se vorbește mult prea puțin (dar nu la podcastul de istorie, desigur, unde reușim să facem o discuție scurtă de 3 ore). Gallienus, fiul lui Valerianus, nu doar că împarte domnia cu tatăl său, dar rezistă încă opt ani în fruntea imperiului, strângând în total vreo 15 ani.

Și dacă la acest podcast discutam că domniile scurte rareori au impact, și că ai nevoie de vreo 10-15 ani pentru a avea un impact serios, Gallienus pare să fie excepția. 15 ani care par să nu fi schimbat nimic în imperiu, care par să îl fi fărâmițat mai tare ca niciodată. Dar credem că meritele lui Gallienus sunt mult subestimate; un om care reușește vreme de 15 ani să supraviețuiască în cea mai înaltă poziție în acest moment al imperiului nu poate să nu fie un individ capabil; și chiar dacă vocile din vechime ni se plâng de faptul că s-ar fi bucurat prea mult de iubirea soției și a amantei, sau că-i plăcea să bea cu trupele, ni se pare că ratează esențialul - într-o vreme când popoarele limitrofe sunt din ce în ce mai agresive, mânate la sud, peste imperiu, cu o urgență aproape inexplicabilă, Gallienus reușește să mențină un oarecare echilibru. Nimic însă nu e perfect.

După acest episod o să luăm o pauză mai lungă, urmând să revenim în toamnă cu încă câțiva din „împărații de cazarmă” și niște restanțe la unul din cele mai fascinante personaje ale epocii (Odenathus, desigur).

Bustul lui Gallienus la Antiquarium del Palatino: Photo By Sailko CC BY 3.0