Podcastul de Istorie

Vorbim despre cariera lui Septimius Severus după terminarea războaielor civile - o viață dedicată consolidăriigranițelor și campaniilor militare. Severus își arată adevărata față senatorilor, după care îi fierbe la foc mic,trimițând scrisori de amenințare din campaniile militare pe care le are. Care nu sunt puține la număr - lui Severus îiplace mai mult viața alături de legiuni decât viața la Roma, și petrece foarte puțin timp în capitala imperiului.

Prima lui grijă e să stabilizeze granițele - probabil cea mai importantă treabă a oricărui împărat roman. Vizitează șiDacia, și e posibil să împingă controlul roman la sud de Carpați până dincolo de Olt pe acel limes transalutanus; dare neclar dacă lui îi aparține operațiunea sau fiului lui. Există și un proiect de cercetare cu o pagină de Facebook pe tema acestei rețele de fortificații.

Acest episod a fost înregistrat în două părți - prima parte e publicată acum, și a doua parte va fi publicată peste douăsăptămâni; o formulă nouă pentru noi care sperăm că vi se va părea potrivită.

Poziționarea castrului mare de la Băneasa, via proiectul de cercetare Limes Transalutanus (facebook)

Continuăm astăzi povestea lui Septimius Severus care tocmai vine după un obositor război cu Niger, favoritul populației romane. Severus nu stă foarte mult pe gânduri și își arată aprecierea față de colegul lui de împărăție, Decimus Clodius Albinus, trimițându-i multe legiuni ca gardă de corp, ba, mai mult, prezentându-se în persoană cu ele pentru a se asigura că le primește exact cum își dorește.

Desigur, un prim episod pacifist despre istoria unui război civil. Pacifist pentru că Severus e pus pe pacificat colegul de tron, și pe toți senatorii care chiar l-au luat în serios pe el însuși când l-a numit pe Albinus co-August. Un episod mai relaxat în care vorbim despre legitimitate și un pic mai multe lucruri conexe; suntem, în cele din urmă, un podcast de istorie, și ne place să mai vorbim și despre metoda pe care o folosim să gândim în legătură cu istoria.

Decimus Clodius Albinus, împărat doar cu numele

Septimius Severus nu are de obicei asociate titluri mărețe precum „Optimus” al lui Traian, și poate pe bună dreptate.Cariera lui nu este strălucită - într-un vid administrativ creat de paranoia lui Commodus, chiar și-un general mediocrupoate să devină remarcat, și Severus nu este neapărat remarcabil prin cariera lui. De origine din Cartagina, sefolosește și de prestigiul rudelor sale pentru a urca cursus honorum - și este unul din cei care-și cumpără de laCleander un titlu de consul în anul în care acesta vinde titlul de consul ca pe covrigi calzi. Când Didius Julianus îșicumpără tronul are norocul să fie generalul cel mai apropiat de Roma, și se folosește de acest avantaj cu măestrie. Estetenace, și-și urmărește scopurile fără prea multe scrupule. Se mișcă atât de rapid încât dă impresia că totul e doar ostratagemă pregătită din timp.

Vorbim în acest episod de noile războaie civile romane, și felul în care Septimius Severus, de bună seamă cel mai abildintre pretendenți, reușește să își câștige locul în Roma, printr-o alianță și un război cu generalul preferat almulțimii din stradă.

Septimius Severus, bust din colecția British Museum

Chiar dacă noi o să vorbim despre Pertinax și Didius Julianus, personajul principal din povestea de astăzi este GardaPretoriană. Garda este o forță de elită, întreținută ca o forță de elită în ciuda faptului că nu e în mod normalangajată în operațiuni militare. Garda are cel mai bun echipament, și, teoretic, cei mai buni soldați, oamenii careasigură paza împăratului.

Doar că reversul este că pretorienii capătă un pic cam multă încredere în sine. Așa că în momentul în care Pertinax,prea pus pe militărie cu ei, devine prea incomod, răspunsul gărzii e să elimine elementul incomod și să-l înlocuiascăcu ceva mai bun. Cu cineva care poate chiar se va ține de promisiune și le va da banii și privilegiile pe carepretorienii cred acum că le merită.

Rezultatul este unul din episoadele cele ciudate din istoria Imperiului. Și o întrebare care rămâne cu noi: ca roman,cum arăți 5 pe degete? Cu două sau cu cinci?

Zidul Castra Praetoria, care devine foarte important în poveste (Foto: Ross Cowan, CC BY-NC-SA)

Începem noul sezon cu o mică recapitulare - o întoarcere în timp, care ne va reaminti câteva episoade importante din viața imperiului înainte de moartea lui Commodus. Pertinax este unul din cei mai importanți oameni din imperiu din această perioadă, strângând aproape involuntar popularitate și atenție. Așa că în momentul în care complotul contra lui Commodus a reușit, complotiștii s-au întors către unul din oamenii care puteau să capteze atenția și să primească respectul cuvenit unui împărat din partea mulțimii.

Pertinax are un destin fascinant - pornit târziu în cariera militară, se dovedește de foarte mare încredere și ajunge departe sub Marcus Aurelius, rămânând ultimul consilier al lui Aurelius care să supraviețuiască sub Commodus. O să vedem ce anume a fost necesar - o viață cumpătată, și să știi când anume să te retragi din ochiul public.

Bust care îi aparține probabil lui Pertinax, expus la Muzeul Unirii din Alba Iulia (fotografie Codrin B. via Wikimedia)

Un episod special - ne întoarcem după un pic mai bine de jumătate de an de pauză, ceva mai odihniți, ceva mai relaxați, și reluăm podcastul cu un invitat special. Pe Călina o știți de la Istoria României - și dacă nu o știți atunci merită să puneți mâna să ascultați podcastul ei, pentru o poveste concentrată, sintetică, ce ar putea suplimenta lecturile pentru învățat Istoria României. Un podcast care ne-a făcut și nouă treaba mai ușoară, pentru că de fiecare dată când ni se reproșa că ne lungim un pic prea tare îi puteam direcționa pe ascultători spre podcastul Călinei.

Salut, și bine v-am regăsit la Podcastul de Istorie! De episodul viitor reintrăm în pâine (dar așa, lent, să nu ne ia amețeala).

În acest episod vorbim despre a doua parte a perioadei lui Commodus și încercăm să ne dăm seama de motivele pentru care lucrurile o iau razna. Commodus nu e neapărat un manager extrem de rău al imperiului, deși e evident încurcat de neînțelegerea responsabilităților pe care le are la nivel economic și social. Conflictele lui cu Senatul nu sunt în stare să-i aducă un mare serviciu, și cu cât se adâncesc mai tare conflictele, cu atât mai tare lucrurile merg împotriva lui.

Că nu e capabil să stăpânească din punct de vedere economic situația e clar: ordinul lui de a bloca prețul grânelor are efectul nedorit de a încuraja specula și a face grânele și mai greu disponibile. Chiar și-așa, cel afectat va fi Cleander, noul lui locotenent, care își ia atât de multe responsabilități încât pare foarte des a fi adevăratul conducător al imperiului.

Cheia căderii lui Commodus pare însă a sta în oamenii cu care se înconjoară, și în conflictul dintre interesele imperiului și interesele personale. Ca și Nero, infatuat cu valențele lui artistice, Commodus se antrenează ca gladiator și participă în competiții pe care el însuși le organizează. Comportamentul lui devine din ce în ce mai scandalos, Commodus dorind să inaugureze anul (și consulatul) cu o luptă în arenă. E trădat însă de cercul intim căruia i-a lăsat prea multă putere.

Podcastul de Istorie intră într-o pauză mai lungă. Am explicat pe finalul episodului de ce, dar pe scurt: burnout. Facem podcastul de 6 ani, timp în care am sporit în mod vizibil calitatea cercetării pe care o facem pentru fiecare episod în parte - dar asta o facem la un mare cost personal, și la un moment dat costul acela se manifestă prin oboseală. O pauză ne va face bine, și ne va ajuta să reluăm proiectul cu mai multă energie și ceva mai bine organizați.

Între timp mai lucrăm și la formă. Ne gândim să îmbunătățim un pic site-ul podcastului, dar ne gândim un pic și la restructurarea (și poate rarefierea conținutului) podcastului. Știm ce trebuie făcut, nu prea știm exact cum, și pentru asta avem nevoie de o pauză. De asemenea, eforturile noastre vor fi pluridisciplinare - ne dăm seama că avem de studiat mai mult înainte de a ne pronunța pe un subiect - economic, social, politic, lucrurile nu sunt la fel de simple cum s-ar putea crede.

Vrem să facem lucrurile mai bine și pentru asta trebuie să regândim o parte din proiect. Și vom începe cu o pauză.

Mulțumim! Și ne auzim în curând!

Cred că o mare parte din noi știm despre Commodus mai degrabă prin viziunea regizorală a lui Ridley Scott, ca împăratul ahtiat de putere și de lupte gladiatoriale care ajunge să își întâlnească inamicul pe care îl credea omorât. Chiar daca Gladiatorul spune o poveste interesantă care a atras multă lume, foarte puțin din acest film are legătură cu realitatea. O să începem explorarea moștenirii ultimului din seria celor cinci împărați buni cu urmașul lui direct, Lucius Aelius Aurelius Commodus.

Dio Cassius spune că Marcus Aurelius a lăsat un regat de aur. Primul împărat născut în purpură este considerat și un eșec răsunător, Dio spunându-ne despre începutul unei ere de fier și rugină. Ne uităm însă un pic mai îndeaproape, reanalizând moștenirea primită de la Marcus Aurelius - departe de a fi un regat de aur, zice Dorin, sau, din contră, zice Sergiu, un regat de cât se poate de aur în condițiile date. Cu economia slăbită de prea mulți ani de lupte la marginea imperiului, cu o situație politică nesigură după revolta lui Cassius, un imperiu încă bântuit de pandemie (aparent o formă de variolă) Commodus nu primește o situație foarte commodus de rezolvat. Inițial se bazează pe sfatul cercului de amicis al tatălui său, dar încet începe să-și definească propria echipă de conducere. Și lucrurile nu mai arată atât de grozav.

Lucius Aelius Aurelius Commodus

Și iată cum ajungem la final cu povestea filosofiei din Grecia Antică. Nu pentru că am ajuns în punctul în care filosofia se termină, ci, din contră, pentru că am ajuns în locul de unde am început, adică la Marcus Aurelius.

O să descriu curentul stoic prin cuvintele lui AC Grayling, care face un rezumat excelent pentru stoicism. «Crates Cinicul îi este profesor lui Zenon din Cition, primul stoic. Acesta propovăduiește interiorizarea virtuților cinice ale reținerii și stăpânirii de sine, și aplică conceptul de „indiferență” (apatheia) nu față de societate și nici în relație cu scopul unei vieți onorabile, ci la vicisitudinile sorții și inevitabilitatea îmbătrânirii, bolii și morții. Ceea ce stoicismul a recomandat mai târziu romanilor educați și patricienilor a fost idealul înalt al unei vieți nobile de sine stătătoare, o viață de curaj și tărie sufletească, o viață bărbătească și robustă, care, cu aceeași indiferență, poate să îndure greutățile întâmpinate pe fronturile militare din străinătate și să facă față cerințelor impuse de datorie acasă.»

Desigur, stoicismul nu e doar despre dârzenie și tărie sufletească, și o să vorbim despre aceste lucruri. O să vorbim, desigur, și despre marii filosofi stoici - Zenon, Cleanthes, Chrysippus, Cicero, Seneca, Epictet, Marcus Aurelius, despre viețile lor și apoi despre ideile stoicilor; evident, foarte pe scurt. Și ideile lor sunt mult mai diverse decât ideile legate de virtuți - vorbim despre un sistem filosofic complet, care acoperă cele trei dimensiuni necesare: fizica, etica și logica. Dacă pentru peripatetici logica e doar o unealtă, pentru stoici logica devine centrală filosofiei, foarte multă vreme în antichitate Chrysippus fiind considerat superior lui Aristotel pe spațiul logicii.

Vorbim, desigur, și despre evoluția stoicismului de la idealurile cinice pe care le adoptase Zenon (care sugera că orașul ideal nu ar avea nevoie de temple, și oamenii ar fi prieteni între ei și ar avea toate posesiunile la comun) până la ideile de virtute ale eșalonului superior roman (Seneca, Marcus Aurelius) și îndârjirea stoică așa cum o vedem la sclavul Epictet. Avem și o explorare a stoicismului modern, și asupra felului în care vinde în ziua de azi.

Încheiem aici studiul filosofilor antici - dar doar pentru moment. Credem că această paranteză de aproape un an a fost necesară - pentru a înțelege care e gândirea oamenilor în această perioadă, pentru a pune un pic mai mult context și a înțelege mai bine această poveste a Imperiului Roman. Și de episodul viitor continuăm povestea.

Pentru cei care doresc să afle mai mult despre filosofie, desigur, recomandăm două podcasturi. Podcastul de Filosofie (youtube, facebook) este ținut de cineva care chiar se pricepe la subiectul ăsta, în română, și care pe lângă episoadele de podcast s-a diversificat în alte părți, și aduce materiale interesante și fragmente de filosofie pe pagina lui de YouTube. Pentru cei care nu au o problemă cu limba engleză și vor o abordare „mai istorică”, „The History of Philosophy without any gaps” este podcastul perfect. Materiale excelente pentru momentele în care mai luăm câte-o pauză mai lungă să ne schimbăm un pic direcția de studiu.

Coperta din 1715 la Manualul lui Epictet (Oxford)

Există un dezechilibru între felul în care percepem astăzi noțiunea de hedonism (un abandon aproape total în favoarea plăcerilor imediate) și felul în care se prezenta hedonismul în epoca antică. Epicur este cel mai bun exemplu în sensul acesta; el duce mai departe ideile școlii cirenaice pornind o mișcare filosofică surprinzător de conservatoare, centrată în jurul ideii că singurul lucru pozitiv în viață este plăcerea fizică, în același timp redefinind ideea de plăcere într-un fel în care să facă moderația motiv central al filosofiei sale.

Contrastul este remarcabil; la fel, și intuiția lui Epicur legată de percepția asupra naturii, care reușește să descrie un model atomic suficient de apropiat de modelul prezentat de știința modernă - și totul plecând de la observație empirică și deducție logică. Chiar dacă întreg modelul atomic este construit doar pentru a justifica teoria morală a lui Epicur, nu putem să nu îi remarcăm intuiția.

Chiar și-așa, discutând îndeaproape despre filosofia lui Epicur nu putem să nu ne uităm și la reversul medaliei. Pentru că din păcate știm prea puțin despre viața reală a individului Epicur, nu putem să ne dăm seama dacă nu cumva, departe de a fi doar un proponent al moderației, nu este cumva un fel de guru în fruntea unui cult orgiastic. Este oare un caz tipic de „fă ce zice popa, nu ce face popa”? Greu de zis, mai ales că vorbim de șeful uneia din cele mai influente secte filosofice din antichitate, eclipsată doar de cei care vor veni în episodul viitor. Și-a meritat locul în adâncurile iadului, unde l-a plasat Dante, sau nu? Nu o să știm niciodată, dar putem să rămânem măcar cu o lecție despre moderație.

Banchetul lui Ahelaus, pictat de Rubens, cu o figură asemănătoare cu cea a lui Epicur în centru