Podcastul de Istorie

L-am lăsat pe Hadrian în vârful imperiului pentru că nu ne-am îndurat să îl omorâm în episodul anterior. Asta și pentru că finalul lui Hadrian vine într-o cu totul altă lumină și tonalitate decât cea în care l-am prezentat în episodul anterior. Suferința nu e un lucru ușor, și schimbă puternic datele problemei. Dar, credem noi, apar la suprafață și semnele unui comportament abuziv care nu deranja cât Hadrian nu stătea în Roma. Când stă în Roma, însă…

După ce are un succes limitat cu prima adopție, Hadrian joacă un șah temporal și stabilește următoarea generație de împărați. Cel puțin asta e impresia multora - de fapt, noi suspectăm că lucrurile stau un pic altfel, că nici măcar Hadrian nu putea să-și dea seama că într-adevăr oamenii din anturajul lui vor ajunge să facă o treabă atât de bună. Pentru că într-adevăr, după o lună de gândire, Antoninus, un suflet de contabil într-un corp de senator roman, acceptă responsabilitatea pe care i-o pune în cârcă Hadrian, și preia cârma principatului.

O ocazie excelentă să vorbim de o personalitate surprinzătoare. Mai pacifistă decât cei de până acum, și, probabil, un candidat mai bun la premiul de Optimus Princeps. Cumva, Podcastul de Istorie pare să dea peste cap toate ierarhiile cunoscute.

Coafura deosebită a Faustinei, trendsetter pentru generații de femei din Roma (foto: Caroline Lena Becker, via wikimedia)

Publius Aelius Hadrianus e al doilea împărat cu rădăcini provinciale - un împărat care va schimba fața imperiului și va redefini pe termen lung paradigma imperială romană. Supranumit „Graeculus” - „grecușorul”, scopul lui pare să fie includerea provincialilor și a unei culturi Helenistice comune sub supervizarea Romei. Creează orașe provinciale, muncipia, semi-autonome cu propriile legi și obiceiuri, în locul impunerii coloniilor romane cu constituția romană. Probabil orientarea asta spre provincie e văzută cu ochi răi la Roma, dar asigură stabilitatea imperiului pe termen lung - fiind primul care e mai degrabă centrat pe Imperiu, nu spre orașul Roma.

Vorbim despre cariera sa dinainte de perioada imperială, despre preluarea conducerii și deciziile controversate pe care le ia, dar care în cele din urmă asigură stabilitatea imperiului. Discutăm apoi și despre impactul pe care îl are pe termen lung - încheind discuția înainte de problema succesiunii - până la urmă, două succesiuni sunt cam multe într-un singur episod de podcast.

Bust al lui Hadrian de la Tivoli, via WikiMedia

Vorbim în acest episod despre realizările lui Traian - despre proiectele de infrastructură, despre construcțiile monumentale pe care le ridică, mare parte cu banii Daciei. Vorbim și despre ambițiile lui, despre relația cu aristocrația romană, și despre faptul că, în cele din urmă, este cel care ajunge să fie numit Optimus Princeps - cel mai bun dintre principi.

Nevoia lui de faimă, și un joc politic de maximă teatralitate îl aduc la cârma Armeniei, pe care o transformă în provincie romană - pornește apoi în denazificarea Imperiului Part (sau, alternativ, încearcă să ajungă până la conducătorii parți să le explice că nu, candidatul lor la șefia Armeniei nu a murit de mâna lui, s-a înecat într-un măr mult prea ascuțit).

Anul morții lui Traian e și anul de maximă expansiune a Imperiului Roman - un imperiu care se întinde din Britania până la Golful Persic, din Dacia până în Mauritania. Dar, la final, stăm să reflectăm asupra celei mai rezistente construcții majore a lui Traian. Dacia Romană, poporul acesta ce-a rămas în urma lui. Ne permitem, așadar, câteva momente de patetism pentru cel care în cele din urmă stă la rădăcinile României de azi. Discutăm cât de „bun împărat” este, și ce alte realizări a mai lăsat în urma sa.

Imperator Caesar Nerva Traianus Augustus Dacicus Parthicus Pater Patriae Optimus Princeps, sau, pentru noi, mai simplu, Traian. Ave!

Imperiul roman la întinderea maximă, cu licențele de rigoare, în anul 117 (sursa: wikipedia)

Cât poți rezista unui agresor care îți cere să fii legat de mâini și de picioare și ți-a luat deja o mare parte din regatul pe care-l stăpânești? Nu foarte multă vreme, motiv pentru care Decebal, după ce încheie o pace cu Traian, caută să-și strângă un cerc de aliați.

Din păcate nu reușește. Nici încercarea de a afla mai multe informații de la (posibil) guvernatorul interimar al provinciei care cândva va deveni Dacia nu e de prea mare succes. Și, revenim obsedant la acest aspect: dezertori romani tot ajung în tabăra lui Decebal - mai mult decât în orice alt conflict despre care am vorbit până acum.

Sunt o mulțime de semne de întrebare pe care ni le ridică acest fragment. Columna adaugă mai degrabă întrebări decât să dea răspunsuri. În fine, „formidabilul barbar” în cele din urmă cedează - cu oamenii din Sarmisegetusa Regia asediați vreme îndelungată, până când rămân fără apă și vremea se întoarce contra lor. Rămas singur, urmărit de cavaleria de elită a lui Traian, un Decebal extenuat își va lua singur viața decât să cadă pradă cruzilor dușmani.

E o poveste care rezonează un pic altfel decât acum o săptămână sau două. Un final inevitabil pentru Decebal, al cărui adversar a fost prea puternic. Și o poveste care abia începe pentru noi.

Moartea lui Decebal

În acest episod parcurgem povestea primului război între Traian și Decebal, pornind de la cele două surse primare: istoria lui Dio Cassius, și interpretarea imaginilor de pe columnă. Vorbim despre cele trei posibile trasee inițiale de înaintare, despre prima etapă a războiului, despre încheierea bruscă a textului lui Dio Cassius, și încercarea de a descifra columna - intrăm apoi, în detaliu, în legătură cu campania de iarnă, contraatacul lui Decebal la sud de Dunăre, și înființarea lui Nicopolis ad Istrum, în cinstea zeiței Nike, zeița victoriei. Apoi prezentăm desfășurarea celei de-a doua părți din campanie, încercând să înțelegem un pic mai bine obsesia pentru „dezertori romani” a lui Traian.

Tropaeum Traiani, reconstrucție 1977, foto: Bogdan Croitoru CC BY-SA 3.0 ro via WikiMedia

După o pauză un pic mai lungă decât preconizam, revenim cu un nou episod; și chiar dacă planificasem să vorbim despre război (pe la minutul 30 încă credeam că vom vorbi despre primul război) am decis să vorbim un pic mai în amănunt despre surse (mai exact lipsa lor), dar și despre etapele premergătoare războiului. Motivațiile pe care le expune în fața senatului dar și pregătirile pe care le face Traian sunt la fel de importante.

Povestim un pic și despre izvoarele pe care chiar le vom folosi: Panegiricul (discursul ținut în septembrie 100 de Pliniu), Cassius Dio, cartea 68, și Columna lui Traian. Columna are mai multă documentație dedicată. Noi am folosit site-ul Trajan’s Column, dar mai există și cartea d-lui Radu Vulpe, editată în 2002 și pusă la dispoziție de CIMEC pe site-ul Biblioteca Digitală.

Am mai găsit și un mic clip - o animație despre cum s-a construit fizic columna făcut de cei de la National Geographic. National Geographic are și un site dedicat studierii columnei, care cred că vi se va părea cât se poate de interesant.

Resurse:

• Site Trajan’s Column: https://trajans-column.org/
• Biblioteca Digitală: https://biblioteca-digitala.ro/
• Stop-motion „cum s-a construit columna”: https://www.youtube.com/watch?v=MFUgaPlhDdM
• Site National Geographic dedicat columnei: https://www.nationalgeographic.com/trajan-column/

Fragment din columnă

În acest episod vorbim despre eterna prietenie dintre poporul dac și cel roman, cu aplicație directă pe perioada 85-90. O prietenie pe muchie de cuțit, ca să-i zicem așa.

Domițian are o mare problemă pe mâini - la Dunăre năvălesc dușmanii. Sau, dacă ne uităm din partea cealaltă, triburile de la nord de Dunăre se răzvrătesc contra atitudinii din ce în ce mai sfidătoare și îndrăzneață a imperiului. E doar o problemă de perspectivă.

În 85, trupele lui Diurpaneus (sau Decebal, nu știm sigur, pentru că Dio Cassius și Iordanes nu prea se înțeleg) intră în Moesia și atacă trupele postate acolo, omorându-l în cele din urmă pe Oppius Sabinus, unii din oamenii de încredere ai lui Domițian. Domițian decide să reformeze această zonă plină de pace și bună înțelegere între popoare, și să o împartă în Moesia Inferior și Moesia Superior - și îl trimite pe prefectul pretorian Cornelius Fuscus să rezolve problema dacilor. De îndată ce Fuscus are primele victorii, Domițian bifează pe listă Dacia, și merge la Roma să celebreze un triumf - după triumf, află că lucrurile nu stau chiar atât de roz. Conflictul nu se termină aici.

Poate cel mai important lucru pe care îl facem acum e să punem o perspectivă nouă asupra celor discutate în episodul despre Domițian - inclusiv acel festin funerar pe care îl dă în cinstea celor căzuți în Dacia. Pierderile nu sunt deloc neînsemnate - și poate chiar comparabile cu Teutoburg. Diferența e că la cârma imperiului nu se află un bătrân sătul de lupte, ci un tânăr însetat de glorie. Așa că Dacia nu o să rămână în acel stadiu.

Vă mulțumim tuturor ce sunteți alături de noi și ați fost în toți acești ani. La mulți ani și sărbători fericite!

Daci și romani participând la Hora Unirii, episodul 1 și 2: 85-90. Imaginea e din unul din episoadele ulterioare (spoiler!)

Suntem în anul celor patru împărați, momentul în care legiunile romane sunt mobilizate într-un război fratricid.Triburile de la granița imperiului, cumva, încearcă să profite pe cât posibil de degringolada din imperiu. Roxolaniisunt primii care profită de această situație, și după ce în iarna 67-68 avuseseră o incursiune care se soldase cumasacrarea a două cohorte romane, în martie, anul 69, un detașament de 9000 de călăreți pornesc într-o incursiune dejaf. Din păcate pentru ei, bunurile materiale și armurile îi încetinesc, și îi fac țintă ușoară pentru legiuni, care leînăbușă atacul rapid.

Este doar un prim episod, care culminează cu un atac mult mai organizat al dacilor, îndreptat contra garnizoanelorîntreținute de minimum de soldați în lipsa grosului legiunilor. Între timp, ne orientăm un pic și spre ce credem că seîntâmplă în Munții Orăștie, încercând să înțelegem mai bine cam care e situația politică a dacilor. Moment numai bun săvorbim de exemplul dat de Frontinus în Strategemele; și vom afla ce se întâmplă când doi câini se bat între ei, și apareun lup în zonă.

Noi bănuim altceva decât ce vrea Frontinus să transmită; dar pentru asta, ascultați episodul :)

Un lup nedacic, pentru că lupul dacic care se luptă cu câinii e probabil prea mult pentru sensibilitățile platformelor de socializare

Chiar dacă uneori ajungem să-l revendicăm, Ovidiu este un roman înainte de toate, unul din cei mai apreciați poeți de lacurtea lui Octavian Augustus. Ne uităm în acest episod îndeaproape la care pot fi motivele pentru care a fost exilat, lace aflăm util din poemele lui, altceva decât faptul că era trist și supărat, și că se ruga de toată lumea să vorbeascăcu șeful de la Roma să-l ducă undeva mai la căldură.

Pentru noi e o ocazie să vedem o perspectivă nouă asupra geților. Fără pretenția de a acoperi complet subiectul, neuităm peste cele mai importante lucruri pe care le aflăm de la el, și îl punem în context uitându-ne și pestedescoperirea făcută în 2012 a plăcii cu edictul referitor la unul din destinatarii Ponticelor lui Ovidiu: Quintus IuliusVestalis. Vestalis, ni se spune, are o aventură ceva mai îndelungată, și locuitorii cetăților de la Pont îi mulțumesc înmod deosebit pentru dârzenia cu care vine în apărarea lor.

Chiar plânge Ovidiu? (sursa: Wikimedia)

Continuăm povestea de după Burebista cu cele câteva citate rămase despre regii care controlează diversele triburidacice, unii implicați în conflicte cu Roma, alții participând în conflictele Romei; zăbovim un pic mai mult la povestealui Marcus Licinius Crassus – nu acel Crassus, ci nepotul lui – o poveste cu care rămăseserăm datori dintr-unepisod ceva mai vechi în care îl pomenisem ca ultimul roman care ia spolia opima - pentru că reușește să înfrângă oarmată fără să piardă niciun soldat. Acum explicăm situația mai pe larg un pic, luându-ne spațiu să vorbim de una dinpoveștile pe care le auzi foarte rar, aproape deloc despre conflictele dintre daci și romani. Încercăm să punemlucrurile în ordine și să construim un fir epic care să aibă o oarecare logică, deși desigur avem prea puțină informațieși prea multe semne de întrebare.

Cred că nu trebuie să înțelegem din prezența mai multor regi foarte mult - da, avem mai mulți regi, dar asta nupresupune o diviziune culturală, ci mai degrabă ce se întâmplă cu resursele culese de la nivel local. Nu e certificatăde către arheologie nicio „cădere” a culturii dacice, și e foarte posibil ca aceste conflicte pe care le raportăm să fiedoar niște conflicte marginale, de graniță. Din păcate nu avem mărturii ale dacilor despre această perioadă. Probabil călucrurile ar fi arătat mult diferit, și ne-ar fi oferit un context mult îmbogățit. Așa, va trebui să ne mulțumim cupuținele informații de la cronicarii romani, și semnele arheologice pe care încercăm să le punem cap la cap cu ce escris în cărți.

Reamintim harta de care am vorbit și în episodul 85