Podcastul de Istorie

#121 - Traian împotriva lui Decebal - o discuție despre surse, motivații și pregătiri


Listen Later

După o pauză un pic mai lungă decât preconizam, revenim cu un nou episod; și chiar dacă planificasem să vorbim despre război (pe la minutul 30 încă credeam că vom vorbi despre primul război) am decis să vorbim un pic mai în amănunt despre surse (mai exact lipsa lor), dar și despre etapele premergătoare războiului. Motivațiile pe care le expune în fața senatului dar și pregătirile pe care le face Traian sunt la fel de importante.

Povestim un pic și despre izvoarele pe care chiar le vom folosi: Panegiricul (discursul ținut în septembrie 100 de Pliniu), Cassius Dio, cartea 68, și Columna lui Traian. Columna are mai multă documentație dedicată. Noi am folosit site-ul Trajan’s Column, dar mai există și cartea d-lui Radu Vulpe, editată în 2002 și pusă la dispoziție de CIMEC pe site-ul Biblioteca Digitală.

Am mai găsit și un mic clip - o animație despre cum s-a construit fizic columna făcut de cei de la National Geographic. National Geographic are și un site dedicat studierii columnei, care cred că vi se va părea cât se poate de interesant.

Resurse:

  • Site Trajan’s Column: https://trajans-column.org/
  • Biblioteca Digitală: https://biblioteca-digitala.ro/
  • Stop-motion „cum s-a construit columna”: https://www.youtube.com/watch?v=MFUgaPlhDdM
  • Site National Geographic dedicat columnei: https://www.nationalgeographic.com/trajan-column/

Fragment din columnă

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Podcastul de IstorieBy Dorin Lazăr, Sergiu Motreanu

  • 4
  • 4
  • 4
  • 4
  • 4

4

12 ratings


More shows like Podcastul de Istorie

View all
StarTalk Radio by Neil deGrasse Tyson

StarTalk Radio

14,295 Listeners

Entiende Tu Mente by Molo Cebrián

Entiende Tu Mente

378 Listeners

Istoria României by Călina

Istoria României

18 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

9 Listeners

Podcastul de Filosofie by Octav Eugen Popa

Podcastul de Filosofie

2 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

3 Listeners

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan by Casa Paleologu

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1 Listeners