Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

Am încheiat episodul anterior cu o discuție despre pasiunile sufletului, iar acum ne concentrăm pe Molière, considerat cel mai mare autor de comedii de caracter, a cărui operă literară are o dimensiune filozofică distinctă. El a scris mult, inclusiv farse, dar comediile de caracter rămân cele mai importante, având o componentă filozofică influențată, posibil, de Aristotel și epicurieni.

Un exemplu notabil este „Mizantropul", o comedie subtilă în care personajul principal, Alcest, un om virtuos, se îndrăgostește de o femeie nepotrivită, Selimena. Aceasta explorează tema onestității extreme și ipocrizia, oferind o reflecție asupra virtuții și abilităților sociale.

„Tartuffe" este un alt exemplu remarcabil de o actualitate extraordinară. Apariția unor astfel de personaje, împreună cu scandalurile generate de piesele lui Molière, subliniază abordarea sa filozofică menită să reformeze caracterele umane prin expunerea lor.

În final, alte piese celebre precum „Avarul" și „Bolnavul Imaginar" reflectă tipologii umane universale, demonstrând actualitatea și relevanța operelor lui Molière. Mai mult, aceste piese au fost actualizate și reinterpretate în diferite contexte istorice, subliniind impostura și alte vicii umane permanente.

-------------------
Casa Paleologu
Website: https://paleologu.com/ro 
Facebook: https://www.facebook.com/casapaleologu
Instagram: https://www.instagram.com/casa.paleol... 
Linkedin: https://www.linkedin.com/company/2831...

Theodor Paleologu
Facebook: https://www.facebook.com/TPaleologu
Linkedin: https://www.linkedin.com/feed/
-------------------

Contact: [email protected] 

#filozofie  #istorie #podcast 
------------------------------------
(C) & (P) Fundatia Casa Paleologu
Toate drepturile rezervate. 

(C) & (P) Fundatia Casa Paleologu
All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws
In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this content on your channel

Dacă ultima oară am vorbit despre Hobbes, astăzi ne concentrăm pe un alt mare filosof din secolul XVII, René Descartes. Descartes și Hobbes au fost contemporani și chiar au corespondat unul cu altul. 

Descartes este cunoscut pentru inovațiile sale majore în filosofie, începând cu „Discursul despre metodă." În această lucrare, Descartes propune o metodă nouă și infailibilă pentru cunoașterea naturii și, implicit, a omului și a lui Dumnezeu. Un alt aport semnificativ al lui Descartes este în matematică, unde a inventat geometria analitică, utilă în descrierea naturii.

Descartes își bazează teoria pe conceptul de „îndoială hiperbolică,” unde totul este supus îndoielii pentru a găsi certitudinea absolută. El ajunge la concluzia că cel puțin faptul că se îndoiește dovedește existența unui agent gânditor („cogito, ergo sum” – gândesc, deci exist). De aici construiește o nouă filozofie bazată pe certitudini absolute, inclusiv ideea că Dumnezeu, fiind perfect, nu ne-ar înșela.

Descartes introduce și celebrul „dualism cartezian,” care divide existența umană în două substanțe: „res extensa” (substanța extinsă) și „res cogitans” (substanța gânditoare). Această teorie ridică problema comunicării între cele două substanțe, pe care Descartes încearcă să o rezolve prin diverse metode, inclusiv prin conceptul glandei pineale, dar fără succes clar.

El explorează și rolul pasiunilor umane, afirmând că acestea pot fi benefice dacă sunt bine controlate. În tratatul său despre pasiuni, Descartes identifică șase pasiuni primare care, combinate și direcționate corespunzător, pot influența pozitiv comportamentul uman. Această viziune reprezintă o reabilitare a pasiunilor, contrastând cu filosofia stoică, care considera pasiunile întotdeauna nocive.

Discutăm astăzi despre Thomas Hobbes, un filozof englez, celebru pentru lucrările sale despre structura societății și stat. A trăit peste 90 de ani și a scris multe opere, cele mai cunoscute fiind „Leviatanul" și „De Cive". Traducerea lucrărilor lui Tucidide din greaca veche a influențat realismul politic al lui Hobbes.

Hobbes a trăit în timpul Războiului Civil Englez, experiență care i-a format viziunea sceptică asupra stării de natură a omului. El a considerat războiul civil ca fiind extrem de distrugător și a căutat soluții pentru evitarea acestuia. „Leviatanul” este, în esență, o lucrare despre formarea statului pentru a scăpa de haosul și frica din starea de natură.

Hobbes a avut o abordare științifică asupra politicii, influențată de știința timpului său. A descris structura statului plecând de la descompunerea în elemente simple, asemănător studiului unui obiect fizic. Statul este văzut ca un organism complex compus din cetățeni, fiecare cu rolul său în menținerea ordinii.

Conceptul esențial la Hobbes este teoria contractului social. Starea de natură este o stare de frică și nesiguranță, iar statul apare pentru a proteja oamenii printr-un contract social. Hobbes a accentuat necesitatea unei autorități puternice pentru a menține pacea și a preveni conflictele interne. Hobbes a subliniat nevoia de stat ca remediu pentru starea naturală conflictuală a omului. Această abordare realistă și științifică a influențat profund gândirea politică ulterioară, punându-l pe Hobbes printre cei mai importanți filozofi politici ai modernității.

Jean Bodin a fost un autor din secolul al XVI-lea puțin cunoscut, dar esențial pentru înțelegerea dezvoltării statului modern. El a scris „Les six livres de la République," un text fundamental pentru apariția statului modern. Bodin argumentează pentru separarea politicii de influența bisericii, creând un spațiu neutru din punct de vedere religios. Aceasta a fost un răspuns direct la războaiele civile religioase din Franța.

Bodin susține suveranitatea absolută a statului și nevoia unei autorități supreme care să emită legi, fie că este vorba de un rege, o nobilime sau chiar de popor. El promovează ideea că un cetățean ar trebui să se supună legilor, mai degrabă decât să fie activ politic. În același timp, Bodin recunoaște importanța legii naturale și drepturilor fundamentale ale individului, prevenind astfel posibile abuzuri ale puterii suverane.

În plus față de lucrările sale politice, Bodin a scris despre economie, demonologie și alte subiecte, arătând o înțelegere complexă a fenomenelor sociale și economice. În opinia sa, inflația era cauzată de factori de piață, cum ar fi cererea și oferta, ceea ce reprezintă o viziune modernă pentru timpul său.

Deși mai puțin citit astăzi, munca sa a avut un impact major asupra teoriilor politice ulterioare, inclusiv asupra gândirii lui Thomas Hobbes.

Data trecută am discutat despre Shakespeare. Acum ne ocupăm de Corneille și Racine, mari autori de teatru din Franța. Desigur, vom face câteva detururi și va trebui să revenim la teme importante, dar așa e structura noastră. Racine a scris relativ puțin, dar piesele lui sunt capodopere. Corneille a scris mult mai mult, trăind într-o generație mai veche și având un ethos aristocratic.

Corneille prezintă un conflict între datorie și pasiune, între iubirea de patrie și iubirea romantică, reflectat în piesele sale. În piesele cu temă romană, critică abuzul de putere. În celelalte piese, promovează virtuțile aristocratice: eroism, onoare, dăruirea de sine. Tranziția de la trupe ambulante la săli de teatru fixe, cum ar fi Hôtel de Bourgogne, schimbă valorile culturale și sociale în jurul teatrului.

Racine are o influență greacă puternică și beneficiază de o educație de la janseniști. Piesele sale, precum Fedra, Ifigenia și Andromache, dialoghează evident cu operele lui Euripide. Racine este apreciat pentru finețea psihologică și splendoarea versurilor sale. Deși există o dezbatere între Corneille și Racin, amândoi sunt esențiali în istoria teatrului francez.

Corneille și Racine, în ciuda diferențelor, sunt figuri centrale în literatura franceză. În timp ce Corneille prezintă un etos aristocratic, Racine este mai psihologic și influențat de gândirea jansenistă. Amândoi autori sunt valoroși și contribuie la înțelegerea tranzițiilor culturale și politice ale timpului lor.

Discutăm despre marele William Shakespeare, un contemporan al lui Bacon și unul dintre geniile literaturii universale. Dată fiind vastitatea și complexitatea operei lui Shakespeare, piesele depsre care am discutat reflectă strict preferințele noastre personale.

Shakespeare nu doar că a folosit amplu influențele literare de la Plutarh la Montaigne, dar a inovat și prin interacțiunea directă cu publicul divers al teatrului său, reflecție a unui autor modern care studiază omul în profunzimea sa. Aceasta perioadă de efervescență teatrală, comparabilă cu teatrul din Grecia Antică, sugerează că în Anglia Renascentistă, teatrul a jucat un rol dinamic și influent, plasându-se între dinamica monarhiei și aristocrației și cea a burgheziei emergente. Această scenă variată a oferit un teren propice pentru inovație și exprimare artistică, făcând din Shakespeare o figură centrală a renașterii teatrale.

Explorarea operelor shakespeariene, de la Macbeth la Regele Lear, ilustrează preferințele pentru universuri tematice presărate cu magie, trădare și tragism, în care caractere ca Lady Macbeth sau Macbeth însuși sunt mânate de forțe interne și externe către destinuri fatidice. 

Hamlet aduce în prim-plan complexitatea psihologică a personajelor și motivelor acestora. Hamlet, văzut ca o prudență sceptică în fața incertitudinilor vieții și a puterii, oferă o fereastră către introspecția și melancolia profundă care poate defini experiența umană.

Discuția anterioară despre Galileo Galilei a pregătit terenul pentru explorarea Revoluției Științifice, iar acum ne concentrăm asupra lui Francis Bacon. Acesta a fost implicat într-un scandal de corupție în timpul mandatului său de cancelar sub domnia lui Iacob I în Anglia. Deși faimos în politica din timpul Elisabetei I, opera lui Bacon se distinge mai ales în filozofia științei, unde a abordat teoria cunoașterii și conceptul de utopie.

Bacon a scris „Noua Atlantida”, o lucrare neterminată, dar care ilustrează viziunea sa despre o societate guvernată pe principii științifice. A pledat pentru cercetarea colectivă și a influențat organizarea științei moderne, idei ce au fost preluate ulterior de Royal Society din Anglia. Contribuția sa în acest domeniu a fost marcantă, schimbând modul în care știința este structurată și practicată.

Filozofia lui Bacon privind cunoașterea a avut ca punct central eliminarea erorilor acumulate în tradiție și promovarea unei abordări empirice, axate pe observație și inducție. A identificat patru categorii de erori, denumite „idoli”, care includ prejudecățile speciei umane, distorsiunile individuale și erorile lingvistice, toate acestea distorsionând percepția realității. Prin acest demers, Bacon a pus bazele metodei științifice moderne, insistând pe importanța verificării riguroase a datelor în cercetare.

Lucrarea lui Bacon nu se limitează doar la aspectele tehnice ale științei, ci propune și un scop etic și politic, sugerând că cunoașterea ar trebui să servească la îmbunătățirea virtuților umane, nu doar la acumularea de putere. Astfel, impactul său depășește cadrele filozofice, abordând dezvoltarea societății prin promovarea colaborării și integrității în procesul de cunoaștere. Bacon a lasat o amprentă profundă, influențând nu doar domeniul științific, ci și pe cel al dezvoltării umane.

Galileo Galilei a fost un om de știință italian care a adus contribuții esențiale în fizică, astronomie și metodologia științifică. Este cunoscut pentru utilizarea timpurie a telescopului pentru observații astronomice și pentru descoperirea suprafeței accidentate a Lunii, a celor patru sateliți mari ai lui Jupiter și a fazelor lui Venus, descoperiri care au susținut modelul heliocentric al sistemului solar propus de Copernic. 

Opiniile sale heliocentrice l-au pus în conflict cu Biserica Catolică, iar în 1633 a fost judecat de Inchiziție și condamnat la arest la domiciliu pentru susținerea și apărarea teoriei copernicane. 

Astăzi discutăm despre doi călugări dominicani: Giordano Bruno și Tommaso Campanella. Bruno a fost ars pe rug în 1600 la Roma, iar Campanella a petrecut mult timp în închisoare, acuzat de erezie și de rebeliune de către autoritățile spaniole din Napoli. În final, Campanella a găsit refugiu în Franța, unde cardinalul Richelieu i-a asigurat o retragere pașnică. Amândoi au avut probleme cu Inchiziția și sunt legați prin ideile lor revoluționare, promovând libertatea de gândire și de expresie.

Giordano Bruno, primul cronologic, a dezvoltat o teorie filozofică originală, deși nu sistematică. Este comparat adesea cu Spinoza datorită ideilor sale despre infinitatea Universului și panteismul său. Bruno a respins tradițiile filosofice medievale și a fost influențat de ideile lui Copernic. Printre tezele sale controversate se numără metempsihoza și infinitatea Universului, ceea ce l-a adus în conflict cu biserica. Bruno a fost excomunicat atât de catolici, cât și de protestanți, demonstrând impactul radical al filosofiei sale asupra gânditorilor religioși ai vremii.

Campanella este cel mai cunoscut pentru utopia sa, „Orașul Soarelui". Influențat de Platon și Thomas Morus, Campanella a propus un oraș ideal, bazat pe educație și egalitate. Însă, acesta includea și idei mai puțin luminoase, cum ar fi controlul asupra reproducerii prin eugenie. Campanella a adus în discuție teme despre puterea cunoașterii și rolul educației în societate, asemănându-se cu Bruno în susținerea libertății de gândire. A sprijinit curajos ideile lui Galilei, deși cu rezerve, subliniind importanța libertății intelectuale.