L-am lăsat pe Hadrian în vârful imperiului pentru că nu ne-am îndurat să îl omorâm în episodul anterior. Asta și pentru că finalul lui Hadrian vine într-o cu totul altă lumină și tonalitate decât cea în care l-am prezentat în episodul anterior. Suferința nu e un lucru ușor, și schimbă puternic datele problemei. Dar, credem noi, apar la suprafață și semnele unui comportament abuziv care nu deranja cât Hadrian nu stătea în Roma. Când stă în Roma, însă…

După ce are un succes limitat cu prima adopție, Hadrian joacă un șah temporal și stabilește următoarea generație de împărați. Cel puțin asta e impresia multora - de fapt, noi suspectăm că lucrurile stau un pic altfel, că nici măcar Hadrian nu putea să-și dea seama că într-adevăr oamenii din anturajul lui vor ajunge să facă o treabă atât de bună. Pentru că într-adevăr, după o lună de gândire, Antoninus, un suflet de contabil într-un corp de senator roman, acceptă responsabilitatea pe care i-o pune în cârcă Hadrian, și preia cârma principatului.

O ocazie excelentă să vorbim de o personalitate surprinzătoare. Mai pacifistă decât cei de până acum, și, probabil, un candidat mai bun la premiul de Optimus Princeps. Cumva, Podcastul de Istorie pare să dea peste cap toate ierarhiile cunoscute.

Coafura deosebită a Faustinei, trendsetter pentru generații de femei din Roma (foto: Caroline Lena Becker, via wikimedia)