„În momentul în care simți că ai încredere în cineva, trimite-l la granița dunăreană să afli ce fel de om e”. Cam ăsta pare să fie motto-ul crizei celui de-al treilea secol.

Să începem cu Trebonianus Gallus. Guvernatorul Moesiei care temporizează invazia goților suficient cât să ajungă Decius în zonă este cel ce-și asumă responsabilitatea conducerii imperiului. Că i se pot imputa și posibile mașinațiuni pentru a ajunge în vârful imperiului, asta nu negăm. Este o posibilitate, una promovată destul de serios în epocă.

Însă pe mâinile lui ajunge o problemă mult mai serioasă - ciuma „lui Ciprian” care acum lovește cu putere Roma. Nu știm ce boală e - se suspectează o febră hemoragică similară cu Ebola. Doar că felul în care lovește orașele mari din imperiu e devastator - ni se vorbește de 5000 de morți pe zi în vârful pandemiei.

Trebonianus poate că prevede lucrurile astea și se grăbește la Roma, încheind o pace defavorabilă cu goții. Între timp lucrurile o iau razna și în est; cu Shapur invadând Armenia; la Roma însă reușește să mențină lucrurile în aparent echilibru. Nimic nu e etern, decât cetatea; și goții, nemulțumiți de tributul pe care romanii îl plătesc, invadează din nou imperiul, jefuind Efesul și ajungând până în Cappadocia.

Din fericire, Gallus a numit la Dunăre un om de încredere. Vajnic. Care îi jefuiește pe goți pe drumul de întoarcere și după aceea se trezește numit împărat. Așa că ce să se facă omul în situația asta? Împărat, desigur.

Detaliu din statuia lui Trebonianus Gallus