Această conversație cu Csaba Asztalos a fost înregistrată înainte de anunțul oficial al candidaturii sale la Curtea Constituțională. În lumina acestui moment, reflecțiile sale despre identitate, loialitate și instituții democratice capătă o forță și o relevanță aparte.
Csaba Asztalos, președinte al CNCD de peste două decenii și recent nominalizat pentru Curtea Constituțională, vorbește în acest episod Across Borders despre loialitate comunitară, onestitate și conviețuire într-o societate plurală.
Într-o Europă marcată de ascensiunea extremismului și de alunecarea spre suveranism izolaționist, mesajul său este unul de echilibru, luciditate și atașament față de valorile democratice. CNCD a devenit, în această perioadă, o instituție activă public și fermă în apărarea coeziunii sociale.
„Fără o narațiune pozitivă, incluzivă, europeană – spune Asztalos – democrația nu rezistă. Dacă ura devine normă și instituțiile tac, spațiul democratic se contractă.”
Episodul este completat de intervențiile lui Horatius Dumbravă, co-gazdă a podcastului, fost judecător și membru al CSM, cu expertiză solidă în drept constituțional și pluralism democratic. Perspectiva sa oferă un cadru instituțional și istoric care ancorează și nuanțează temele sensibile discutate cu Csaba Asztalos.
Un episod necesar. Clar, incomod, dar plin de sens. Un dialog despre tăcerile periculoase și despre curajul de a spune lucrurilor pe nume.
#CsabaAsztalos #europeanvalues #publicdialogue #acrossborderspodcast