Aventurile lui Timok. Povești și jocuri haioase pentru copii

Al treilea episod din seria celor interactive conține o ghicitoare, un joc în care va trebui să-ți imaginezi că ești altceva decât ești tu și ... o surpriză, bineînțeles.

Citește mai multe despre aventurile lui Timok pe Escu.me.

Al doilea episod din seria celor interactive conține o ghicitoare, un joc în care va trebui să ghicești la ce se gândesc ceilalți jucători și ... o surpriză.

Citește mai multe despre aventurile lui Timok pe Escu.me.

Primul episod din seria celor interactive conține o ghicitoare, un joc în care va trebui să găsești cuvântul magic și ... o surpriză.

Citește mai multe despre aventurile lui Timok pe Escu.me.

M-a bucurat atât de mult că a început călătoria noastră printre stele, încât mi-a venit iar cheful să scriu versuri. Vezi tu, noi micinikii, suntem foarte sensibili. Și, atunci când ne bucurăm tare, vorbim în rime. Vorbim între noi, adica, pentru că ți-am zis că nimeni altcineva nu știe că noi putem vorbi și înțelege ce spun cei din jurul nostru. Așa că, scuză-mă, dar nu mai pot, trebuie să-ți spun o poezie:

Pân-atunci eram… ceva
Ca și tine, un pitic
Dar cu stele-n fața mea
N-a mai contat că sunt mic

Vezi tu, când pornim la treabă
Orice-ar fi: școală, pian
Mergem zilnic, fără grabă
Azi și mâine, an de an

Fruntea sus, chiar nu contează
De e greu sau e ușor
Cei ca noi înaintează
Chiar de mușchii toți îi dor

Și tu ești la fel ca mine
Când vrei, poți să faci minuni
Bine! Uite, chiar de mâine
Vei porni în misiuni

Nu renunți și nu te-alinți
Ca să poți să le atingi
Roaga-i pe bunici, părinți
Să te-ajute să învingi

Fiecare dintre voi
Tu, părinții, chiar pisica
Veți învăța jocuri noi
Și veți uita ce e frica

O dată la șapte zile
Misiuni vin iar, în val
Și așa se fac, agile
Cincisprezece în total

O să mă faci mândru. Foarte!
De le termini dintr-un foc
Și-ți voi spune mai departe
Aventura lui Timok!

Sari în sus, sari fără teamă
Ea te trage spre Pământ
Gravitație se cheamă
Poți să mă crezi pe cuvânt

Când m-am întâlnit prima dată cu Nava, mi-a fost frică de ea. Mie, neînfricatul Timok, mi-a fost frică de ceva. Nu e rușine să recunoști asta, să știi. Până la urmă, frica e un sentiment bun, pentru că ne ajută să fim atenți la pericolele ce ni s-ar putea întâmpla. 

Frica ne face corpul mai rapid, vederea mai ageră și auzul mai bun. Bineînțeles, imediat ce vezi că îți e frică de ceva, trebuie să te gândești cum poți depăși frica respectivă. E simplu. Să spunem că mi-e frică de cineva. Mă uit la persoana aceea și apoi, imediat ce simt că îmi e frică, mă gandesc cum as putea rezolva problema. Ce soluții am? Gândește-te ce ai face tu într-o astfel de situație și discuta cu oamenii mări din jur cum e mai bine să procedezi. 

Așa am făcut și eu. M-am apropiat mult de Lumi și Color, ca să fiu sigur că mă apără. Și, stând acolo, am început să mă uit în jur. M-am uitat la Navă, am ridicat bine capul să văd cât de mare era. Era mare-mare de tot și arăta ca o minge cu niște țevi în jurul ei. Ca și cum mingea ta de la joacă ar fi avut în jurul ei niște antene uriașe ce o ajutau. Nu știu la ce o ajutau.

Apoi Nava mi-a vorbit. M-a strigat ”Timok, Timok, ce bine că te văd!”. Și avea așa o voce blândă și frumoasă, încât mi-a mai dispărut din frică. Dar am rămas atent, pentru că știu că vocea frumoasă poate fi doar o păcăleală. 

Am mers după Lumi și Color pe un fel de drum de fier care intra în Navă și m-am trezit la noi acasă. Am ieșit repede să mă uit prin ce magie mă putuseră aduce acasă așa de repede, dar afară era doar drumul ăla de fier și oamenii care se uitau la noi. 

M-am speriat iar și am intrat repede înăuntru, în casă. Am uitat de sperietură imediat ce mi-am văzut acolo culcușul și porția de mâncare. M-am așezat și m-am gândit.

Hmm, ce magie să fie și asta? Cum să fi reușit să aducă casa noastră și să o înghesuie în Navă? Apoi, i-am auzit pe Music și Selfi cum vorbeau despre cât de buni au fost constructorii, atunci când au făcut nava aceea extraordinară să semene cu casa noastră.

Citește în continuare pe Escu.me.

În ziua aceea, l-am simțit de departe pe Color. Vezi tu, noi, micinikii, avem un nas foarte fin și simțim orice persoană sau lucru de la o distanță foarte mare. E una dintre puterile noastre cele mai importante. 

Ușa s-a deschis, iar eu m-am prefăcut că stau nepăsător într-un colț al camerei. Mă jucasem cu Selfi până atunci, iar acum stăteam și pierdeam timpul pe covor. Dar pândeam cu colțul ochiului să vad când intră Color. 

Au intrat pe rând Music, Lumi, iar apoi nimeni. Să mă fi înșelat, oare? Dar nu, în câteva clipe, pe ușă a apărut bunul meu prieten. Și ne-am jucat amândoi așa cum știm noi să o facem. 

Eu am sărit pe el, iar el s-a prăbușit pe spate, prefăcându-se suprins. Știu asta sigur, că s-a prefăcut, deși în ultima vreme pare că se preface din ce în ce mai bine. Stă jos și e așa, super amețit, de parcă ar zbura mii de steluțe verzi în jurul capului lui.

Apoi am mâncat, ne-am jucat și i-am lăsat să vorbească. I-am auzit spunând că plecăm toți în spațiu și m-am bucurat că plecăm într-o aventură. O să le arăt tuturor ce poate Timok cel viteaz. Și, că să vezi că nu sunt doar vitează, sunt și foarte deștept, hai să-ți mai povestesc ceva.

Știi ce înseamnă că plecăm în spațiu? Hmm, cum să-ți explic să fie mai ușor de înțeles. Într-o seară, când poți tu, roagă-i pe mami sau tati să te ducă undeva unde să poți vedea cerul. 

Citește continuarea pe Escu.me.

Eram mic, un ghemotoc
Color m-a luat acasă
Și mi-a spus că sunt Timok
Și mi-a dat mâncare-aleasă

Music mi-a cântat frumos
Selfi mi-a spus cum e viața
Ma simt așa bucuros
Când mă trezesc dimineața

---

Pe cât de mic eram atunci când m-a găsit Color, pe atât de curios eram. Așa că, atunci când m-a dus acasă, m-am apucat imediat să țopăi și să miros tot ce puteam mirosi prin casa lui.

Buuun!, mi-am zis după o vreme, pe aici nu trecuse alt picior de micinik, așa că m-am liniștit. Știi, nouă nu ne place să stăm în case în care au stat alți miciniki înaintea noastră.
Nu de alta, dar pe Pluto e o regulă. Nicio familie nu poate avea mai mult de un micinik în casă. Și, dacă treabă stă așa, mai bine mirosim în toate colțurile casei, să ne asigurăm că pe acolo n-a stat picior de micinick în ultima vreme.
Altfel, daca o fi plecat undeva și se întoarce, ne trezim iar în stradă. Și nu e nimic mai trist decât să iei un animal în casă și apoi să fii nevoit să-l lași liber și părăsit pe stradă. Nu?
La un moment dat, când eu mă săturasem de mirosit, în casă a intrat un băiețel cu căști pe cap. Cânta și dansa mereu. Când m-a văzut, a alergat bucuros spre mine și m-a luat în brațe.  

N-am mârâit și nici nu m-am zburlit la el, pentru că era un băiețel drăguț. De ce să vreau să-l sperii? L-am lăsat să mă mângâie cât a vrut și apoi, când s-a plictisit de mine, l-am lătrat de câteva ori, poate se joacă cu mine în continuare.

Nimic nu-i mai plăcut pentru noi, micinikii, decât să se joace cineva cu noi. Să ne arunce o minge, să ne alerge sau să ne caute prin casă. Și copilul nu m-a dezamăgit. Ne-am jucat noi multă vreme până când, la un moment dat, el s-a oprit, m-a luat în brațe și m-a ciufulit așa peste urechi.

Citește mai departe pe Escu.me.

Ce-i un micinik, n-ai aflat?

E ca un balon cu blană
Parc-un câine a mâncat
O mingiuță dolofană

Micinikii încap oriunde
Se pot face mari sau mici
Și, în câteva secunde
Sunt acolo sau aici

Fioroși sunt foarte rar
Nu e genul lor să fie
Fioroși nu, dar măcar
Sunt haioși, asta se știe!

Eu sunt Timok și sunt un micinik. Cum, nu știi ce e un micinik? Hmm, hai să îți povestesc, atunci. Acum mulți ani, noi micknikii arătam ca niște căței. Cu blană aurie și frumoasă, cu urechile fâlfâind, așa, în vânt.

Apoi, habar n-am din ce cauză, un strămoș de-al meu a înghițit un balon. El n-a pățit nimic, doar că s-a uitat în oglindă și ce să vadă. Era rotund precum balonul. Și nu mai putea merge normal, ca toți cățeii, în patru lăbuțe. Nuuu. Dar putea țopăi. Țop, țop, din loc în loc.

Toți copiii lui și toți copiii copiilor lor s-au născut, apoi, așa. Rotunzi ca niște baloane și țopăicioși nevoie mare. Țup, țup, țup. Doar că noi nu ne oprisem din inventat. Nuu. 

Vezi tu, bunicul meu, marele Timocescu, a descoperit ceva interesant. După cum își dorea, putea sufla afară tot aerul din el și putea deveni mic sau subțire sau oricum ar fi avut nevoie să fie. 

Și încăpea, astfel, în orice loc, oricât de strâmt ar fi fost el. Timocescu a devenit, astfel, unul dintre cei mai cunoscuți miciniki de pe Pluto. 

În plus noi, micinikii, avem cu toții un secret pe care nu-l știe nimeni. Înțelegem perfect limba omuleților de pe Pluto, stăpânii noștri. De fapt, înțelegem limba oricărei ființe cu care intrăm în contact. Doar că nu le spunem asta. Nuu. 

Ne prefacem în continuare că suntem animăluțe haioase și neștiutoare. Așa aflăm care omuleți vorbesc frumos de noi și care nu. Cred că toate animalele din lume fac așa. Se prefac că nu înțeleg mare lucru, să fie sigure că știu atunci când stăpânii lor le tratează urât. 

Citește continuarea pe Escu.me.

Sus, pe cer, sunt multe stele

Noaptea, îți apar de-ndată

Și, pitită printre ele

E-o planetă minunată

Pluto-i zice, și-i pitică

Unii spun că-i un mister

Că ar fi chiar mult mai mică

Decât Luna de pe cer

Oamenii au tot pozat-o

Ce-i pe ea voiau să știe

Dar apoi au ignorat-o

Și au spus că e pustie

”E doar piatră, vânt și gheață

Și e frig, vaai, ger curat”

Așa că-ntr-o dimineață

Nu i-a mai interesat

Anii au trecut, iar Pluto

Se-nvârtea în continuare

Nu-i păsa că n-au mai vrut-o

Și-au lăsat-o în uitare

Pluto chiar era isteață

Nu-i păsa de nătăfleți

Căci sub scoarța ei de gheață

Trăiau niște omuleți

Despre ei este povestea

Ce ți-o spun azi fără grabă

Și sper să se ducă vestea

Că sunt omuleți de treabă

Când, pe Pluto, în trecut

Era piatră, vânt și gheață

Omuletii i-au făcut

Inimă la suprafață

Și acum nu mai are stare

Se-nvârtește mandra foc

Are-o inimă, dar maaare

Cât tot Pluto la un loc

Și acolo, chiar în față

Lângă inima faimoasă

Jos sub pietre și sub gheață

E-o casă și înc-o casă

Orășelul despre care

Îți voi povesti mai jos

Nu e mic, nu e nici mare

Dar e foc, foc de frumos

Casele sunt colorate

Seamănă cu niște mingi

Sunt așa frumos pictate

De-ți vine să le atingi

Ce se vede jos, pe stradă

Parcă-i o minge cu blană

Merge zici că-i la paradă

După oricare persoană

Stai, acum, un omuleț

S-a oprit și-l mângâie

Iar el, ca un nătăfleț

Stă și se tot tânguie

Toarce, latră și schincește

Tace când e luat în brațe

Omulețul când pornește

Dă cu gura să-l agațe

”- Vreau și eu să merg cu tine”

Îi sopteste parcă parcă moțul

Și-l privește-n ochi. Pe bune!

Dă din gene ușor, hoțul

Dar, hai să vedem povestea

Spusă chiar de el, frumos

Și, de vrei, poți să duci vestea

Despre Timok cel haios

Podcastul ”Timok” te invită într-o lume unde imaginația este la putere. Timok, un micinik adorabil și inventiv, te va ghida prin aventurile sale pline de umor.

Fiecare episod aduce în prim-plan lecții valoroase despre spațiu, adaptabilitate și inovație, prezentate într-un mod amuzant și accesibil.

Explorează împreună cu Timok universul vast și minunat al omuleților de pe Pluto, unde fiecare zi este o nouă aventură.