Inima omului nu poate fugi de idoli printr-o încredere în sine, ci printr-o părtăşie reală cu Cristos şi Trupul Său.

Slujirea este un dar divin, însă poate deveni un idol atunci când ajungem să căutăm în slujire ceea ce numai Dumnezeu ne poate oferi. De aceea, suntem chemați să slujim ca administratori, găsindu-ne identitatea, bucuria și valoarea doar în Cristos.

Pentru a ne învăța dependența de Harul Său, Dumnezeu trebuie mai întâi să expună și să zdrobească iluzia controlului nostru.

Ecranele rămân slujitori buni numai când Dumnezeu stăpânește ceea ce iubim, ceea ce privim și felul în care trăim în casa noastră și în societate.

Atunci când oferim în inima noastră tronul, pe care doar Dumnezeu ar trebui să se așeze, altor lucruri, fie ele chiar bune, ajungem orbi și plini de resentimente față de frumusețea și complexitatea Harului Lui Dumnezeu.

Când tânjim ce au cei necredincioși, credința se clatină; dar când privim la ce avem în Dumnezeu, inima își găsește adevărata bogăție.

lubirea de familie devine idolatră când îl iubim pe Dumnezeu prea puțin.

Succesul este un dar bun atunci când rămâne slujitor, dar devine un dumnezeu teribil atunci când îmi definește identitatea, îmi promite siguranță și cere închinarea inimii mele.

Deoarece Cristos ne-a răscumpărat pe deplin și ne-a unit cu Sine, Evanghelia distruge idolul sexualității și ne eliberează trupurile de dorințele seculare pentru a trăi ca temple dedicate exclusiv gloriei lui Dumnezeu.

Creăm idolul aprobării atunci când credem că salvarea stării noastre căzute va veni dinspre oameni și aprecierile lor.