Fiind născut din nou, credinciosul ascultă îndemnurile care îl încurajează să trăiască în lume, reflectând caracterul Tatălui său.

Datorită siguranţei mântuirii sale, credinciosul are motive să-L laude cu bucurie pe Dumnezeu chiar şi atunci când este întristat prin diferite încercări.

Relația specială cu Dumnezeu îl întărește pe credincios să aibă o purtare Sfântă chiar și în suferință.

Ne putem feri de ipocrizie în eforturile de a practica sfinţenia atunci când rugăciunile noastre sunt modelate de dorința ca Dumnezeu să fie sfinţit.

Credinciosul urmărește sfințenia mărturisind păcatul și continuând să se încreadă în iertarea primită la cruce.

Credinciosul este îndemnat să împlinească voia lui Dumnezeu cu privire la sfinţenie, urmărind puritatea şI integritatea sexuală.

Suntem chemați și motivați să trăim o viață sfântă, nu pentru a dobândi consacrarea, ci pentru că Dumnezeu ne-a consacrat deja în Cristos, prin har.

Adevărata trăire în sfințenie nu este despre un set de reguli pe care să îl respectăm, ci este rezultatul unei vieți trăite în dependență față de Duhul Sfânt.

De multe ori, involuăm în viața de credință, oferind mai multă atenție firii pământești, decât perseverăm, oferind atenție firii duhovnicești pusă de Dumnezeu în noi.

Credincioşii sunt chemați să trăiască noua lor identitate în Cristos printr-un stil de viaţă diferit de cel al lumii și diferit de trecutul lor precreştin.