Vorbim și azi despre săptămâna de lucru de patru zile - ce câștigăm și ce pierdem dacă muncim doar patru, și nu cinci zile?

Până în 1926, săptămâna de lucru a unui american de rând era de șase zile, a câte minim opt ore, deși deseori oamenii munceau chiar 10 sau 12 ore, iar mulți dintre ei erau chiar minori. Iar sistemul acesta de lucru era valabil nu doar în America, ci în cam toate țările care descoperiseră mașinăriile și industria.

Programul redus de lucru face ca locurile de muncă să fie mai accesibile și mai atrăgătoare pentru femeile care sunt mame și au grijă de gospodărie, pentru cei cu anumite probleme de sănătate sau dizabilități, dar și pentru cei mai în vârstă, care se pot pensiona mai târziu, mai ales în țările democratice occidentale unde îmbătrânirea populației și disproporția dintre seniori și tineri sunt accentuate. Ca să fie mai productivi și mai implicați, oamenii primesc mai multă flexibilitate și autonomie, au mai puține ședințe și mai puțini șefi care se ocupă de supraveghere. Firmele și oamenii învață mai mult, adoptă mai repede și mai curajos tehnologii și metode noi, care le măresc viteza, calitatea și profitabilitatea. Cresc încrederea, comunicarea, creativitatea, sentimentul apartenenței la echipă și disponibilitatea de a genera idei inovatoare.