Ai avut vreodată un coleg workaholic ori vreo colegă obsedată de muncă? Sau, și mai rău, ai lucrat în echipe și companii în care cei mai mulți oameni exagerau cu efortul profesional? Sau poate ai trăit printre ei și nu ți-ai dat seama că e ceva în neregulă? Sau, în varianta cea mai gravă, ți-ai dat seama că nu e în regulă ce se petrece, dar te-ai luat după ei, fiindcă mediul de lucru te-a împins să te comporți imitativ, ca să nu fi privit ca un outsider și exclus din comunitate? Tuturor cred că ni s-a întâmplat să întâlnim un workaholic, dacă nu chiar am fost chiar noi, la un moment dat, în acest rol.Cum recunoști workaholicii? Sunt câteva atribute clare: în primul rând, muncesc mult peste program. Pleacă spre casă mult mai târziu decât ora oficială de încheiere a programului și, deseori, ajung mai repede la muncă. Și nu doar că petrec mai mult timp acolo, dar și muncesc mai intens: foarte rar îi vezi luându-și o pauză ca să respire și să privească orașul pe fereastră sau să stea la o cafea cu un coleg, mănâncă pe fugă, merg foarte rar la baie, nu își iau momente de meditație ori de relaxare. Îi vezi activi pe grupurile de lucru interne și în week-end ori seara, citesc și trimit e-mailuri deși sunt în concediu sau este duminică, răspund mereu imediat la orice solicitare, mai ales a șefilor, se implică în toate proiectele și au obsesia de a fi la curent cu toate subiectele discutate. Nu cer ajutorul celorlalți și nici nu recunosc când au probleme sau nu se pricep, caută de cele mai multe ori singuri soluții și sunt mereu stresați, preocupați, prinși de un proiect, scufundați în documente sau îngropați în hârtii.De cele mai multe ori, fără intenție clară și fără să conștientizeze, workaholicii au un impact negativ asupra colegilor lor, fiindcă oferă un exemplu și un reper care sunt greu de egalat și stabilesc niște metode, standarde și norme de lucru care sunt nu doar incorecte, dar și imposibil de atins de către cineva care lucrează normal. Pentru șefii inconștienți de efectele toxice ale acestor comportamente, workaholicii sunt angajații ideali și reperul pe care încearcă să îl impună și celorlalți. Însă chiar și atunci când nu există presiunea șefilor, tensiunea pe care workaholicii o proiectează asupra colegilor este una uriașă: teama de a nu părea incompetenți sau leneși îi face și pe ceilalți să depună eforturi mult mai mari decât cele corecte, proporționale cu sarcinile, competențele și recompensa.A te lua după colegul workaholic nu este o soluție. A intra în conflict cu el nu este de dorit. Cea mai bună și mai sănătoasă este calea dialogului. Primul pas este să nu consideri că omul acela are un război sau o competiție cu tine și cu colegii tăi. De cele mai multe ori, workaholicii se comportă astfel fiindcă au o traumă personală: ori au trăit în medii și contexte profesionale care i-au forțat să ajungă așa, ori se îngroapă în muncă pentru a se izola de o problemă pe care o au în viața privată. Așadar, primul pas e să construiești o comunicare foarte umană și prietenoasă cu ei.În al doilea rând, împreună cu ceilalți colegi, e cazul să deschideți public discuția despre toxicitatea acelui comportament și efectele sale dăunătoare asupra psihicului celor implicați. Respingerea categorică și publică a afirmațiilor și atitudinilor care glorifică munca workaholicilor este absolut necesară. Nu este nici eroism, nici performanță și nici competență ceea ce demonstrează ei și toți colegii ar trebui să cadă de acord și să conștientizeze că efortul supraomenesc nu este acceptabil ca standard profesional, fiindcă nu este nici sănătos, nici durabil și produce daune majore pe termen lung, asupra tuturor, inclusiv a afacerii.