Se povestește că, pe drumul prăfuit al unui pustiu întins, doi călători s-au întâlnit: un tânăr trist și un bătrân cu părul alb, dar cu ochii blânzi și înțelepți.

Mergând împreună, tânărul oftă și spuse:

— O, preacinstite călător, viața mea este grea! Nu am nimic, sunt sărac și nefericit. Părinții mei au fost și ei sărmani și nu mi-au lăsat nimic. Ce minunat este să fii bogat! Dar eu… eu sunt cel mai sărac om din lume.

Bătrânul zâmbi ușor și îi spuse cu voce caldă:

— Fiule, nu te mai tângui. Tu ai o bogăție imensă, dar nu o vezi.