Economia circulară ne învață că nimic nu trebuie să fie risipit. Totul poate fi folosit din nou, reparat sau reciclat. Dacă învățăm să avem grijă de resursele noastre, putem crea o lume mai bună – pentru oameni, pentru natură și pentru viitor.

Pământul există de milioane de ani, însă acum a cam dat de necaz din pricina poluării și a creșterii explozive a populației. Viața depinde de ciclurile naturii. Apa, de exemplu, se evaporă și e purtată de curenți, unde se transformă în ploaie sau zăpadă. Dacă ea se amestecă cu substanțe dăunătoare poate să distrugă ecosisteme întregi. Râurile se varsă în mări și oceane, deci obiectele aruncate într-un loc pot să fie transportate la mare distanță. Apa este doar un exemplu, dar trebuie să știți că pe Pământul totul este conectat. Ce faci acasă poate avea impact asupra planetei, așa că fii eco-aware și nu lăsa lucrurile la întâmplare. Nu uita de cei 3 R: redu, refolosește, reciclează, iar Planeta va fi verde și curată, iar tu vei crește frumos odată cu ea.

Într-o zi călduroasă, într-o pădure liniștită, un leu mare și puternic dormea sub umbra unui copac. Sforăia ușor, cu capul lui greu sprijinit pe labele din față.

Dintr-o dată, un șoricel mititel, curios și cam speriat, alergă chiar peste nasul leului!

– Oh, nu! gâfâi șoricelul, oprindu-se brusc. Ce-am făcut?!

Leul s-a trezit și a ridicat încet capul. Cu o mișcare rapidă, a pus laba peste șoricel și a mormăit furios:

– Cine m-a trezit?! Cine îndrăznește să-mi tulbure somnul?!

A fost odată o cioară curioasă care, într-o zi, ajunse într-o fermă și zări în fața ei doi păuni falnici, cu pene strălucitoare și cozi colorate ca un curcubeu.

— Vai, ce frumusețe! — șopti cioara cu ochii mari. — N-am mai văzut niciodată pene așa de minunate!

Se apropie sfioasă și întrebă:

— Ce păsări sunteți voi, de arătați ca niște bijuterii?

Unul dintre păuni își desfăcu coada impunătoare și răspunse cu mândrie:

— Suntem păuni! Așa ne-a lăsat natura, frumoși și eleganți.

Era odată o vulpe tare vicleană, ca toate vulpile. Umblase toată noaptea înfometată, fără să găsească nimic de mâncare. Dimineața, s-a așezat sub o tufă, obosită și cu burta goală. – Ce să fac eu acum? Mă roade foamea! spuse ea, oftând. Deodată, simți un miros de pește. Ridică repede capul și ce să vadă? Un car plin cu pește se apropia pe drum, tras de doi boi. – Aha! Iaca și prada mea, se bucură vulpea. Stai să vezi ce păcăleală le trag eu! Se tăvăli în mijlocul drumului și se făcu că e moartă. Țăranul care mâna carul o zări și zise: – Bre! Da' cum de-a murit vulpea taman aici? Ce cațaveică frumoasă o să-i fac nevestii mele! O apucă de ceafă și o aruncă în car, peste grămada de pește. – Hăis! Cea! Hai, boii mei! strigă el, și porni din nou.

Într-o zi de vară călduroasă, o vulpe roșcată, subțire și tare flămândă mergea alene prin pădure.

– Uf, ce foame mi-e! Aș mânca și o coajă de pâine! zise vulpea, plimbându-se cu burta lipită de șira spinării.

Cum mergea ea așa, ce să vezi? Vazu Un gard, iar dincolo de el… o vie! Și în vie, o boltă cu cei mai mari și mai dulci struguri pe care îi văzuse vreodată.

A fost odată un bunic care a plantat o ridiche în grădinița lui.

– Hai să vedem ce-o să iasă! a zis moșul vesel.

Zilele au trecut, și ridichea a crescut, și-a tot crescut… pân’ a ajuns mai mare decât capul unui om!

Într-o dimineață, moșul s-a uitat la ea cu ochii mari:

– Ei, asta da ridiche! Cred că a venit vremea s-o scot din pământ.

A apucat ridichea de frunze și… trage și trage…

Obstacolul din drum 

A fost odată un rege înțelept care voia să-și învețe supușii o lecție importantă. Așa că, într-o dimineață, le spuse soldaților:

– Luați bolovanul acela uriaș și puneți-l în mijlocul drumului cel mare! Apoi, lăsați-l acolo și să nu spuneți nimănui!

După ce piatra a fost așezată, regele se ascunse într-un tufiș din apropiere, cu o pelerină pe el, ca să nu fie recunoscut.

– Să vedem, cine va avea grijă să curețe drumul? murmură el.

În vremuri de demult, corbii și bufnițele erau într-o ceartă continuă. Corbii urau bufnițele pentru că ziua erau neajutorate, iar noaptea se temeau de ele. Bufnițele, la rândul lor, se fereau de corbi, pentru că ziua erau atacate și hăituite.

Într-un sat îndepărtat trăiau un moș și o babă, oameni bătrâni, dar încă în putere. Munceau din greu, dar erau zgârciți și nu ajutau pe nimeni. Deși strânseseră ceva bani, nu se bucurau de ei, ci trăiau mereu cu frica să nu piardă ce aveau.