A Fost Odată

A Fost Odată

Download on the App Store

A Fost Odată episodes

  • Leul și Șoricelul

    Într-o zi călduroasă, într-o pădure liniștită, un leu mare și puternic dormea sub umbra unui copac. Sforăia ușor, cu capul lui greu sprijinit pe labele din față.

    Dintr-o dată, un șoricel mititel, curios și cam speriat, alergă chiar peste nasul leului!

    – Oh, nu! gâfâi șoricelul, oprindu-se brusc. Ce-am făcut?!

    Leul s-a trezit și a ridicat încet capul. Cu o mișcare rapidă, a pus laba peste șoricel și a mormăit furios:

    – Cine m-a trezit?! Cine îndrăznește să-mi tulbure somnul?!

    3 min
  • Cioara care voia să fie păun

    A fost odată o cioară curioasă care, într-o zi, ajunse într-o fermă și zări în fața ei doi păuni falnici, cu pene strălucitoare și cozi colorate ca un curcubeu.

    — Vai, ce frumusețe! — șopti cioara cu ochii mari. — N-am mai văzut niciodată pene așa de minunate!

    Se apropie sfioasă și întrebă:

    — Ce păsări sunteți voi, de arătați ca niște bijuterii?

    Unul dintre păuni își desfăcu coada impunătoare și răspunse cu mândrie:

    — Suntem păuni! Așa ne-a lăsat natura, frumoși și eleganți.

    4 min
  • Ursul păcălit de vulpe

    Era odată o vulpe tare vicleană, ca toate vulpile. Umblase toată noaptea înfometată, fără să găsească nimic de mâncare. Dimineața, s-a așezat sub o tufă, obosită și cu burta goală. – Ce să fac eu acum? Mă roade foamea! spuse ea, oftând. Deodată, simți un miros de pește. Ridică repede capul și ce să vadă? Un car plin cu pește se apropia pe drum, tras de doi boi. – Aha! Iaca și prada mea, se bucură vulpea. Stai să vezi ce păcăleală le trag eu! Se tăvăli în mijlocul drumului și se făcu că e moartă. Țăranul care mâna carul o zări și zise: – Bre! Da' cum de-a murit vulpea taman aici? Ce cațaveică frumoasă o să-i fac nevestii mele! O apucă de ceafă și o aruncă în car, peste grămada de pește. – Hăis! Cea! Hai, boii mei! strigă el, și porni din nou.

    4 min
  • Vulpea și strugurii

    Într-o zi de vară călduroasă, o vulpe roșcată, subțire și tare flămândă mergea alene prin pădure.

    – Uf, ce foame mi-e! Aș mânca și o coajă de pâine! zise vulpea, plimbându-se cu burta lipită de șira spinării.

    Cum mergea ea așa, ce să vezi? Vazu Un gard, iar dincolo de el… o vie! Și în vie, o boltă cu cei mai mari și mai dulci struguri pe care îi văzuse vreodată.

    2 min
  • Ridichea uriașă

    A fost odată un bunic care a plantat o ridiche în grădinița lui.

    – Hai să vedem ce-o să iasă! a zis moșul vesel.

    Zilele au trecut, și ridichea a crescut, și-a tot crescut… pân' a ajuns mai mare decât capul unui om!

    Într-o dimineață, moșul s-a uitat la ea cu ochii mari:

    – Ei, asta da ridiche! Cred că a venit vremea s-o scot din pământ.

    A apucat ridichea de frunze și… trage și trage…

    4 min
  • Obstacolul din drum

    Obstacolul din drum

    A fost odată un rege înțelept care voia să-și învețe supușii o lecție importantă. Așa că, într-o dimineață, le spuse soldaților:

    – Luați bolovanul acela uriaș și puneți-l în mijlocul drumului cel mare! Apoi, lăsați-l acolo și să nu spuneți nimănui!

    După ce piatra a fost așezată, regele se ascunse într-un tufiș din apropiere, cu o pelerină pe el, ca să nu fie recunoscut.

    – Să vedem, cine va avea grijă să curețe drumul? murmură el.

    3 min
  • De ce nu se înțeleg bufnițele și corbii

    În vremuri de demult, corbii și bufnițele erau într-o ceartă continuă. Corbii urau bufnițele pentru că ziua erau neajutorate, iar noaptea se temeau de ele. Bufnițele, la rândul lor, se fereau de corbi, pentru că ziua erau atacate și hăituite.

    3 min
  • Cele trei dorințe

    Într-un sat îndepărtat trăiau un moș și o babă, oameni bătrâni, dar încă în putere. Munceau din greu, dar erau zgârciți și nu ajutau pe nimeni. Deși strânseseră ceva bani, nu se bucurau de ei, ci trăiau mereu cu frica să nu piardă ce aveau.

    3 min
  • Familia din pădure

    A fost odată, într-o pădure îndepărtată, patru animale care trăiau în mare dușmănie: un elefant, o maimuță, un iepure și o coțofană. De fiecare dată când se întâlneau, începea cearta. Se tachinau, se certau și uneori chiar se luau la bătaie.

    Dar într-o zi, obosind de atâta ceartă, au hotărât să își încheie dușmănia și să trăiască în pace.

    3 min
  • Cutiuța magică

    Într-un sat îndepărtat, trăia un boier bogat, care se lăfăia în aur și petreceri, în timp ce țăranii din jurul lui trăiau în sărăcie. Nu îi păsa de suferința lor, atât timp cât el avea tot ce își dorea.

    Într-o zi, un țăran sărman a găsit o sămânță în drum și, crezând că e de folos, a dus-o acasă și a plantat-o. Curând, din ea a crescut un copac mare, plin de fructe aurii. Fericit, țăranul a încercat să culeagă un fruct, dar o pasăre s-a repezit și l-a furat.

    — Asta e ceva ciudat! — și-a spus el. Trebuie să aflu unde duce pasărea aceste fructe!

    3 min

About A Fost Odată

From the publisher's feed

Ascultă cele mai frumoase povești pe afostodata.ro!

More shows like A Fost Odată

Психология. Реальные истории людей by Три пункта

Психология. Реальные истории людей

24 Listeners

Cufărul cu povești by Alina

Cufărul cu povești

1 Listeners

Povești pentru copii by Povesti pentru copii

Povești pentru copii

1 Listeners

Biblioteca Magică by Povești Disney

Biblioteca Magică

4 Listeners

Povești Magice by Sorina

Povești Magice

0 Listeners

Povesti Pentru Copii by Povesti Pentru Copii

Povesti Pentru Copii

0 Listeners