Devotionale pentru Exploratori

Devotionale pentru Exploratori

Download on the App Store

Devotionale pentru Exploratori episodes

  • Când Dumnezeu promite (3 Feb 2021)

    Când Dumnezeu promite

    de Doru Parascineț

    Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. (Iosua 1:5)

    Când mă gândesc la Moise, îmi imaginez un om puternic, cu părul alb și barba lungă. Cu siguranță, nu-i lipsește toiagul, prin care Dumnezeu a intervenit în istoria lui și a poporului Israel. De Moise se leagă marile evenimente din istoria evreilor, de aceea el este considerat un erou al credinței. Cât de fascinantă este istoria biblică a lui Moise. Dar...

    Amintește-ți că înainte de a deveni faimos, prin actele credinței sale, Moise a trecut prin copilăria furibundă a acelor vremuri. Imediat după naștere a fost așezat într-un coșuleț și pus pe râul Nil. Mama a fost nevoită să facă asta ca viața lui să fie salvată. Pe apele râului, singura ocrotire în fața pericolelor a rămas mâna nevăzută a lui Dumnezeu.

    Îți imaginezi, că Dumnezeu poate abandona un copilaș? Gândește-te bine, la cât de profund vorbește Dumnezeu. Pentru Iosua, istoria lui Moise era bine cunoscută. A slujit alături de el, și nu cred că Moise nu i-a povestit cum a fost salvat de Dumnezeu în copilărie. Moise a avut parte de mic, de intervenția lui Dumnezeu în viața lui. Dar mai important pentru Moise a fost să păstreze în memorie momentul acela.

    Într-un mod similar, Iosua urma să conducă poporul. Pentru el intervenția lui Dumnezeu era crucială. Avea în memorie experiența lui Moise. Și știi cât de mult s-a bazat Iosua pe Dumnezeu în viața lui.

    Primești în dar o nouă zi. Sunt convins că ai auzit de experiența lui Moise. De lucrarea lui Iosua. Astăzi poți păși în teritoriul zilei cu încredere. Cum a ocrotit Dumnezeu pe Moise, pe Iosua îți va ocroti și viața ta. Ce mai aștepți? Roagă-te și cere împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu în viața ta.

    3 min
  • Cicatricile Iubirii (2 Feb. 2021)

    Cicatricile Iubirii

    de Andrada Sîngeorzan

    Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. (Joshua 1:5)

    Dumnezeu nu i-a făgăduit lui Iosua mai mult decât promite astăzi creștinului. Dar nici mai puțin. Dumnezeu spune „nu te voi lăsa”, adică nu își va retrage mâna de la tine și nici nu va renunța la tine.

    Într-o zi însorită de vară, un băiețel s-a hotărât să înoate în lacul din spatele casei sale. Dornic să facă o baie în apa rece, nu a mai avut timp să observe că, în timp ce el înota spre mijlocul lacului, un aligator venea spre țărm. În tot acest timp, mama, care privea îngrozită pe fereastră ce se întâmplă, a ieșit rapid afară și a început să îl strige pe băiat, spunându-i să se întoarcă. Acesta a ascultat-o, dar a fost prea târziu. Chiar în momentul în care mama lui l-a prins de mâini pentru a-l scoate din apă, crocodilul l-a apucat de picior. Între cei doi a început o adevărată bătălie. Fiecare trăgea tot mai tare într-o anumită direcție. Un fermier aflat în apropiere a auzit gălăgia, s-a apropiat și a împușcat aligatorul. După o spitalizare îndelungată, băiețelul a început să-și revină. Picioarele sale erau pline de cicatrici făcute de animalul feroce, iar pe mâini avea urmele unor răni adânci făcute de unghiile mamei în efortul ei de a-și salva fiul. Un reporter care l-a intervievat pe băiat l-a întrebat dacă vrea să își arate rănile. Băiatul i-a arătat rănile de la picioare, dar cu o deosebită mândrie, i-a spus reporterului: „Dar privește la mâinile mele. Am răni adânci și aici. Le am ca semn că mama nu m-a lăsat să mor.”

    Și în viața noastră se dă o luptă continuă. Pe de-o parte e Dumnezeu, care ne trage cu putere spre El, iar pe cealaltă parte e Satana, care încearcă și el să ne câștige. Depinde de noi cine va ieși învingător. Dumnezeu făgăduiește că nu ne va duce într-o situație ca apoi să ne părăsească; El ne va duce cu bine până la capăt. Orice om care îl are pe Dumnezeu alături poate birui.

    4 min
  • Hai... că se poate! (1 Februarie 2021)

    Hai... că se poate!

    scris de Plătică Bogdan


    Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. (Joshua 1:5)

    Mintea noastră este un loc în care Dumnezeu așează gânduri, vise și idealuri, pe care dorește să le transformăm în experiențe reale. Atunci când le primim suntem entuziasmați și nerăbdători să le realizăm. Dar întotdeauna, diferite temeri legate de eventuale piedici care ar face dificilă sau chiar imposibilă realizarea lor, ne știrbesc entuziasmul și curajul, atât de mult încât adesea amânăm sau chiar renunțăm să le mai luăm în calcul.

    Pe la mijlocul anilor `60, micuța clădire a Bisericii Adventiste din localitatea mea natală, Glodeanu-Sărat, județul Buzău, devenea tot mai neîncăpătoare pentru numărul în continuă creștere al credincioșilor. Dorința de a avea o nouă construcție mai mare, se lovea de interdicțiile și amenințările regimului de conducere din acea vreme.
    Însă prin înțelepciunea și curajul oferit de Dumnezeu, credincioșii au găsit cea mai bună soluție pentru a realiza o nouă construcție. Fără să dărâme clădirea cea mică, pentru că nu aveau voie, au clădit noua biserică, împrejmuind-o și acoperind-o pe cea veche, aceasta din urmă rămânând în interiorul celei mari, astfel putând fi dărâmată fără probleme după aceea.
    În felul acesta a apărut prima construcție cu etaj din acea zonă, în condițiile în care nici măcar școala nu avea etaj.
    Întreabă-i pe cei care au trăit în acele vremuri, dacă dorești să înțelegi mai bine cât era de greu să realizezi asemenea planuri.
    Atunci când planul omului se aliază cu planul lui Dumnezeu, chiar dacă vor exista piedici, în cele din urmă, planul va fi realizat cu succes.
    Când Dumnezeu îl provoacă pe Iosua să preia conducerea poporului Israel, pe lângă asigurarea reușitei, îi oferă și exemplul atât de elocvent al lui Moise.
    Și astăzi El procedează la fel. Rămâne doar ca noi să acceptăm provocarea Lui.
    Identifică provocarea de astăzi pentru tine, și dă-i `nainte!


    3 min
  • Să fii ca un termostat! (31 Ianuarie 2021)

    Să fii ca un termostat!

    de Tucmeanu Viorel Adrian

    Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cît vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. (Joshua 1:5)


    Un termometru și un termostat au în comun un lucru: ambele dispozitive măsoară temperatura!

    Termometrele pot fi diferite în funcție de domeniul de utilizare: sunt termometre de cameră, medicale, de bucătărie și de multe alte feluri.
    Termostatele sunt și ele diferite: sunt unele termostate care comandă aparate electrocasnice, altele care comandă instalații industriale, altele care comandă sistemul de încălzire al casei.
    Știți care este diferența între un termometru și un termostat?
    Un termometru va măsura temperatura și atât! Dacă este prea cald sau prea rece, el îți va spune lucrul acesta și gata! Nu va face nimic să corecteze lucrurile. Un termostat, pe de altă parte, va măsura temperatura și dacă va constata abateri, va cere sistemului de încălzire (sau de răcire) să rezolve situația.
    Unii oameni sunt ca termometrul: văd că nu este bine, văd că lucrurile degenerează, dar, neștiind ce să facă, vor suferi și vor merge mai departe așa.
    Un creștin ar trebui să fie ca un termostat: atunci când lucrurile nu merg bine, va cere lui Dumnezeu să reașeze lucrurile la locul lor. Un termostat ca să poată funcționa, trebuie să fie conectat la un aparat de încălzire sau de răcire. La fel, un credincios, trebuie să fie conectat la Dumnezeu. Și lucrul acesta este simplu, pentru că, în textul de astăzi, El va fi cu tine și nu te va părăsi!
    Amin!

    3 min
  • Fericirea este o alegere (30 Ianuarie 2021)

    Fericirea este o alegere

    scris de Emima Bucur

    Îngerul Domnului i S-a arătat, și i-a zis: "Domnul este cu tine, viteazule!" (Judecători 6:12)

    Dumnezeu încredințase lui Ghedeon o lucrare foarte importantă pentru poporul lui Israel. Deși el nu se credea în stare, spunând că este sărac și că este cel mai mic din familia tatălui său, un înger trimis de Dumnezeu îl încurajează și îl asigură de susținerea de care dispune în lucrarea pe care o avea de făcut.

    În toate luptele, întâmplările, discuțiile pe care le-a avut Ghedeona s-a lăsat condus de Dumnezeu. Ghedeon a îndeplinit cele două misiuni - întoarcerea poporul Israel la închinarea adevăratului Dumnezeu și izbăvirea de dușmani - cum nu și-a putut imagina înainte. La final este răsplătit de popor, iar în Judecători 8:32 spune: "Și Ghedeon, fiul lui Ioas, a murit după o bătrâneţe fericită ..." Oare ar mai fi avut parte de fericire sau chiar de o bătrânețe dacă Ghedeon nu se încredea în Dumnezeu?
    Astăzi, 8 ferbruarie, este o zi specială - ziua fericirii și a râsului. Specialiștii spun că râsul are o mulțime de beneficii asupra sănătății minții și trupului. Ce lucru simpu ai la îndemână pentru a contribui la sănătatea ta!
    Cu siguranță Ghedeon a fost fericit și mulțumit și în timpul lucrării pe care a avut-o căci Dumnezeu îi era alături așa cum îi promisese, nu doar la bătrânețe.
    Ca și cu Ghedeon, Dumnezeu îți promite azi că indiferent prin ce vei trece, El este alăuri de tine și te susține.
    Ooo, ce motiv de bucurie!
    Alege să fii fericit și să te bucuri de fiecare dată când, alături de Dumnezeu, vei câștiga fiecare bătălie a acestei zile.
    "Domnul este cu tine, viteazule!"

    3 min
  • Un puzzle complet (Devotional 29 Ian, 2021)

    Devotional scris de Daniel Daniluc

    Un puzzle complet

    Chiar dacă ai fi risipit pînă la cealaltă margine a cerului, chiar și de acolo te va strînge Domnul, Dumnezeul tău, și acolo Se va duce să te caute. (Deuteronomy 30:4)

    Știai că azi e ziua puzzle-urilor ? Cred că fiecare dintre noi s-a chinuit sau pur și simplu din pasiune și talent a avut de a face cu rezolvarea unui puzzle.

    Există mai multe tipuri de a ne imagina un puzzle. Plecând de la un simplu joc pe un carton cu piese de la mărimi foarte mici sau la un puzzle compus din câteva piese, până la domenii complexe cum ar fi viața unui om. Și aș putea să vă dau un exemplu din familia mea. După ce m-am căsătorit împreună cu Simina soția mea, am plănuit ca ,,puzzelul familiei’’ noastre să fie compus din două piese . . .mai târziu le-am dat numele de Ianis și Anelisse. Astăzi după 9 ani de zile suntem siguri că puzzle-lul nostru este complet.
    Un alt domeniu în care se caută găsirea și potrivirea pieselor dintr-un puzzle, se regăsește în anii unui tânăr ca tine. Deseori suntem în dificultatea de a găsi piesele potrivite pentru o imagine perfecta. Mai ai de lucrat la imaginea ta, sau la înălțimea dorită, sau poate la greutate și așa mai departe.
    Cel mai important puzzle însă este cel pe care Dumnezeu ni l-a oferit iar noi avem o viață la dispoziție să-l completăm. Ceea ce este minunat este că Dumnezeu este dispus să ne găsească oriunde am fi nu doar în lumea aceasta ci și în dificultățile noastre prin viață ca să ne îndrume în completarea puzzle-lului. Te invit chair acum să te pui pe treabă adunând încet încet piesele și potrivindu-le pentru că va veni o vreme când vei dori să le aduni și nu le vei mai găsi.
    Câteva piese care nu ar trebui să lipsească din puzzle ar fi rugăciunea, o cântare pe care să o ai în inimă zilnic, un verset de pe care să-l ții minte, o faptă bună pentru cei nevoiași.
    Mult success alături de Isus, oriunde ai fi!

    3 min
  • Merg spre casă (Luni, 16 Noiembrie 2020)

    Merg spre casă

    LUN 16 NOV

    Iuliana Pogăcean

    Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Isus, și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului. (Ioan 12:3)

    Știți ce este nardul? Este o plantă cu flori care crește în Munții Himalaya. Ea produse un tip de ulei esențial puternic aromat.

    Cu mari sacrificii personale, Maria cumpărase un vas de alabastru "cu mir de nard de mare preț", cu care să ungă corpul Domnului Isus. Spărgând vasul cu mir, ea a vărsat conținutul pe capul și picioarele lui Isus; apoi a îngenuncheat plângând, a umezit picioarele lui Isus cu lacrimile ei și le-a șters cu părul ei. Ea căutase să rămână neobservată și mișcările ei poate nu ar fi fost luate în seamă, dar mirosul nardului a umplut casa și a făcut cunoscută fapta ei tuturor celor de față. Maria nu cunoștea deplina însemnătate a faptei ei de iubire. Duhul Sfânt făcuse planul și ea ascultase de îndemnurile Lui. Ca o prezență nevăzută, vorbește minții și sufletului și mișcă inima la lucru. HLL

    Un pastor bătrân din Lusaka, slujea într-un orășel micuț. În timp ce aștepta în stație autobuzul, un biet om, l-a prins de colțul hainei și i-a cerut ceva de mâncare. Nu avea la el decât banii pentru bilet. S-a uitat la om, s-a uitat la mărunțișul lui, dar s-a gândit că poate e ultima șansă a sărmanului de a mai trăi și i-a dat banii, în timp ce pastorul a pornit pe jos pe o căldură toridă. Nu a făcut mulți pași, când aude:

    -Hei, pastore, ce faci, unde te duci?

    -Merg spre casă.

    -Hai, urcă în mașină. Înainte, însă, vreau să mergem într-un loc și să faci ceva pentru mine.

    -Bine. Sunt în mașina ta, deci mă supun.

    Au mers într-un supermarket și omul a luat două coșuri, după care îi ceru pastorului să facă exact ca el. Au umplut fiecare coșul cu alimente și a plătit omul respectiv, după care spuse:

    -Acum putem merge acasă.

    Atât Maria, cât și pastorul au oferit mult; darul Mariei valora salariul unui muncitor pe un an. Pastorul a oferit tot ce avea în momentul respectiv la el. Dumnezeu nu a lăsat să rămână șterse faptele lor.

    Până la sfârșitul timpului, vasul de alabastru sfărâmat, va spune povestea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc.

    Pastorul sta în mașină cu lacrimi în ochi și nu găsea cuvinte să mulțumească; și-a amintit atunci cuvintele din Luca 6,38: ,,Dați și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura."

    Vom ajunge să stăm la picioarele lui Isus, în casa pregătită de El, cu Maria și sigur și cu bătrânul pastor din Lusaka, doar dacă ascultăm și noi de îndemnurile Duhului Sfânt.

    Iuliana Pogăcean

    4 min
  • Fără vicleșug (Duminica, 15 Noiembrie 2020)

    Fără vicleșug

    DUM. 15 NOV 2020

    Eliss Indricău

    Isus a văzut pe Natanael venind la El, și a zis despre el: "Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleșug``. (Ioan 1:47)

    Trăim într-o lume în care prefăcătoria este la ordinea zilei. Ne păcălim unii pe alții, încercăm să arătăm lumii ceea ce nu suntem: ne ascundem după filtrele de pe rețelele de socializare încercând să ascundem defectele noastre ca lumea să vadă doar partea frumoasă a lucrurilor, postăm doar fotografiile care par să arate că viața noastră este doar roz și lăsăm lumii impresii false despre noi.

    În versetul de astăzi ni se vorbește despre un om și despre adevărata lui față. Isus, la prima vedere, a văzut în Natanael o persoană sinceră, “fără vicleșug”. Chiar dacă de fața lumii încercăm să ne mai ascundem, de Dumnezeu nu putem. El ne vede pe fiecare în partea așa cum suntem, vede adevărata noastră față, adevăratul nostru caracter. Înainte de a se întâlni cu Natanael, Isus a văzut deja adevărata lui față. Chiar dacă Natanael se îndoia și avea prejudecăți cu privire la Mesia, Isus a văzut sinceritatea lui în dorința de a căuta adevărul, în timp ce se ruga sub smochin. Natanael era retras acolo pentru a cerceta și a se ruga să i se facă cunoscut dacă lucrurile pe care Ioan i le spusese despre Mesia erau adevărate, iar întâlnirea lui cu Isus a fost un răspuns direct la rugăciunea lui sinceră.

    Ca și Natanael, avem nevoie să cercetăm și noi Cuvântul lui Dumnezeu și să ne lăsăm călăuziți de Duhul Sfânt. Cel care l-a văzut pe Natanael sub smochin, ne va vedea și pe noi în locul tainic al rugăciunii. Așa că astăzi te îndemn sa te rogi ca Dumnezeu să te ajute să ai o viața trăită cu sinceritate și fără vicleșug.

    3 min
  • Înțelegi ce citești? (Sabat, 14 Noiembrie)

    Înțelegi ce citești?

    SAB 14 NOV

    Matei Eliza Teodora

    Filip a alergat, și a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: "Înțelegi tu ce citești?`` (Fapte 8:30)

    Spre sfârșitul vacanței de vară, colegii mei vorbeau pe grupul clasei despre începutul noului an școlar. Se discuta despre formatul școlii: on-line sau față în față?

    Majoritatea doreau să facem școală normal, cu toate că nu le plăcea așa mult școala. De ce? Datorită lipsei de concentrare la școala on-line. În timpul școlii on-line mulți profesori trimiteau pur și simplu lecția, iar pentru mulți dintre noi, elevii, era mult mai greu să înțelegem. Chiar și la orele făcute pe aplicații precum ZOOM, întâlnirile erau greu de organizat. La unele ore problema era site-urile, la altele erau link-urile netrimise sau pur și simplu greșite, iar la altele problema era comunicarea dintre elevi și profesori. Concluzia la care s-a ajuns pe grupul clasei a fost că este mult mai bine când cineva îți explică totul față în față.

    Și famenul etiopean a avut nevoie de cineva care să îi explice lecția. Etiopeanul era un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopenilor și îngrijitorul tuturor visteriilor ei (FA 8:27). Iar Filip era un diacon și avea o relație bună cu Dumnezeu. Un înger al Domnului i-a zis lui Filip să se ducă pe drumul de pe care venea famenul. Etiopeanul se întorcea de la Ierusalim, unde fusese pentru a se închina. Și Domnul a făcut ca Filip să îl poată ajunge la momentul potrivit. Și ni se spune că Famenul citea din Isaia: El a fost dus ca o oaie la tăiere, și ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, așa că nu și-a deschis gura ... (Isaia 53: 7. 8). Filip i-a vorbit etiopeanului despre Isus și despre mesajul acestor versete și cu ajutorul diaconului, famenul a înțeles și a crezut și astfel a fost botezat.

    Poate că în zilele noastre nu avem mereu un om alături ca să ne poată ajuta să înțelegem atunci când citim din Scriptură. Cu toate acestea, la fel cum Dumnezeu prin Filip l-a ajutat pe etiopean, EL ne va ajuta și pe noi. Data viitoare când vei citi din Biblie, înainte să începi, să te rogi ca Domnul să te ajute să înțelegi ceea ce citești. El vrea ca să citim dar să și înțelegem mântuirea. De aceea, roagă-te și citește!

    4 min

About Devotionale pentru Exploratori

From the publisher's feed

Devotionalele pentru Exploratori in forma audio. Devotionalele vor fi disponibile in fiecare dimineata. Nu uita sa le citesti pe devotionale.ro si pe myBible.ro