Forumul Economic Mondial pune Gândirea critică pe primul loc al abilităților necesare pe piața muncii în viitor. Ea este urmată de Creativitate, Agilitate (capacitatea de a învăța foarte repede lucruri complet noi), Curiozitate și dorință de cunoaștere și Reziliență. Cunoașterea tehnologiei vine abia pe locul 6.

Copiii noștri au nevoie de această abilitate pentru a putea rezolva cu succes problemele din ce în ce mai complexe ale viitorului.

Abilitatea de a gândi critic se clădește pe o piramidă de procese cognitive care sunt cel mai bine relevate de taxonomia lui Bloom.

În acest episod explic această piramidă și de ce este nevoie de fiecare dintre cele 6 niveluri cognitive pentru a avea abilitatea de a gândi critic și a fi creativi.

Aceste 6 niveluri cognitive din taxonomia lui Bloom sunt: știu, înțeleg, aplic, analizez, judec, creez.

În acest podcast le explic pe fiecare și dau câteva sfaturi despre cum să le aducem în conștiința copiilor, fie la școală, fie în afara școlii.

Este nevoie de efort și este dificil să-i învăță pe copii să gândească critic, dar va fi mult mai dificil și mult mai costisitor dacă nu-i învățăm!

Mult succes!

În acest episod pornesc de la metafora cu marea, care umple celor doi copii aflați în fața ei cele două recipiente pe care ei le-au adus: un pahar și o găleată.

A fost marea nedreaptă cu cei doi? Și dacă nu, de ce unul a primit mai puțin și unul mai mult? Cine i-a limitat pe copii, marea sau chiar ei înșiși?

De multe ori avem impresia că viața e nedreaptă, și că alții primesc mai mult decât primim noi. Avem impresia că suntem într-o competiție cu ceilalți pentru o serie de resurse foarte limitate.

Ce-ar fi însă să schimbăm perspectiva și să ne gândim că dacă vrem să primim mai mult de la viața noastră trebuie să aducem un vas mai mare.

Ce-ar fi să schimbăm perspectiva și să ne gândim că viața noastră are resurse nelimitate, pe care ni le pune la dispoziție. Dacă cineva are succes, nu înseamnă că eu nu pot avea succes.

Atunci când schimbă perspectiva, și rezultatele se vor schimba.

Eu vin aici să te ajut să schimbi perspectiva, și să-l ajuți pe copilul tău să facă la fel.

Sper să îți fie de folos!

Disciplina are o conotație negativă pentru unii dintre noi, însă ea poate fi foarte folositoare în dezvoltarea copilului atunci când este centrată pe soluții în loc de pedepse.

Eu vin aici să-ți dau o perspectivă diferită, în care să gândești cum să găsești soluții care să adreseze cauza și nu comportamentul, astfel încât să ajungi la soluții durabile și repetabile în timp.

Sper să îți fie de folos!

Școala poate să fie un factor de stres atât pentru noi cât și pentru copiii noștri. Dar nu este neapărat nevoie să fie așa. În această Carte Audio îmi propun să împărtășesc cu voi câteva principii care să ne ajute pe noi să eliminăm negocierile zilnice și luptele de putere, și să-i ajute pe copii să-și cultive curiozitatea și deschiderea înspre cunoaștere.

Cu mare bucurie vă aduc aici episodul 13 al podcastului care este dedicat adolescenților.

În acest episod vorbesc despre fericire pentru adolescenți, și le spun 5 povești din care ei vor înțelege care sunt cei 5 'A' care îi vor ajuta să fie fericiți:

Eu cred că acest episod le va deschide  adolescenților calea către o mentalitate a fericirii, pentru că de fapt fericirea este un inside job, și ține de lumea lor interioară.

Nimeni în afară de tine nu te poate face fericit.

Ascultă și înțelege fericirea!

În acest episod împărtășesc câteva principii și idei care să ne ajute să gestionăm mai bine conflictele.

Reziliența este o abilitate esențială pentru fiecare dintre noi, pentru că ea este acea tărie interioară care ne ține la suprafață în vremuri de mari frământări și schimbări. Cu cât sunt mai mari frământările și schimbările, cu atât mai mare trebuie să fie tăria noastră interioară.

De ce optimismul ne face mai rezilienți?

Răspunsul scurt este că optimismul ne ajută să putem vedea un viitor favorabil. Oricât de mare ar fi dificultatea pe care o traversez, dacă pot să prevăd un viitor favorabil, voi fi motivat să fac acțiunile necesare ca să merg înspre acest viitor favorabil, și să depășesc dificultatea.

Optimismul despre care vorbim aici nu înseamnă deloc să mă duc orbește înainte crezând că totul va fi bine, ci să cred că eu, prin acțiunile mele, pot să creez pentru mine circumstanțe mai bune în viitor, că stă în puterea mea să schimb, să mă îndepărtez, sau să mă adaptez la o situație care nu îmi este favorabilă.

În partea cealaltă, pesimistul crede că viitorul este incert, prezentul de nesuportat, trecutul e plin de nereușite, iar eu nu pot face nimic ca să schimb situația asta.

Un optimist traversează cu succes o perioadă dificilă, ba chiar iese întărit în partea cealaltă, pe când pesimistul va trăi suferință, fără să creadă că stă în puterea lui să schimbe asta. Remarcați aici că nu perioada dificilă dictează experiența, ci filtrul prin care privim noi perioada dificilă.

Putem învăța să fim optimiști? Cu siguranță da.

Noi ca părinți scanăm în permanență spațiul în care se mișcă copiii noștri cu intenția de a-l ține la adăpost de pericole. Dacă stăm să analizăm care este comunicarea noastră cu copiii, vom remarca faptul că predomină situațiile în care le spunem ce nu pot să facă.

Rețeta cu a prevedea cel mai rău scenariu atunci când organizez un eveniment de exemplu, nu este potrivită în orice situație, mai ales când cel mai rău scenariu pe care îl poate găsi mintea mea are foarte puține șanse să se producă.

Gândirea comună este că stima de sine scăzută este cauza rezultatelor slabe pe care le obțin copiii noștri. Studiile au demonstrat însă chiar contrariul, stima de sine este scăzută pentru că rezultatele obținute sunt slabe. Nu atunci când simți că nu ești suficient de bun rezultatul va fi un eșec, ci atunci când crezi că problema va persista pentru totdeauna și nu stă în puterea ta să schimbi asta. Atunci vei înceta să încerci. Renunțarea aduce eșecul și eșecul scade stima de sine.

De ce mi s-a întâmplat asta? De ce nu am reușit? Aici există 3 dimensiuni: cât de permanentă este explicația (mereu vs câteodată), cât de mare este aria de influență (în această situație vs în orice situație), a cui este vina (în totalitate a mea, parțial a mea, în totalitate a altcuiva)

Gândirea comună este că atunci când mi se întâmplă ceva rău mă simt rău. În realitate însă, nu adversitatea mă face să mă simt rău, ci ceea ce cred eu despre adversitate. Atunci când schimb perspectiva, pot vedea adversitatea ca pe o oportunitatea de a mă îmbunătăți.

Iată care sunt punctele principale pe care le voi atinge mâine la webinar. Te aștept cu drag! 

1.Cum să-mi dau seama dacă interacțiunea cu copilul meu îl învață că este capabil, sau îl învață că este neputincios?

2. Cum să detectăm și să contrabalansăm gândirea catastrofică

3. Cum dacă obiectivul nostru este să-i facem pe copiii noștri să se simtă bine mereu, nu îi ajută pe ei să învețe că sunt capabili să facă lucruri cu puterile lor.

4. Care este explicația pe care și-o dă copilul meu atunci când nu reușește sau când situația îi este nefavorabilă.

5. Tehnicile de bază care ne ajută să-i învățăm pe copii optimismul

6. Modelul ABC – Adversity, Belief, Consequence‘Obstacolele nu îmi blochează calea, ele sunt calea’

Acest episod de Podcast este inspirat de cartea 'The Self Driven Child' scrisă de William Stixrud și Ted Johnson, și este despre cum, un simț al controlului le va da copiilor motivația de a face acțiuni pentru a schimba o situație care nu le este favorabilă.

Un copil demotivat este un copil care nu crede că poate face ceva cxa să schimbe situația în care se află.

Abordez aici:

Vă doresc auudiție plăcută!

Pornesc cu o imagine pe care noi ca părinți o avem cu siguranță întipărită în memorie. Gândiți-vă la copilul vostru când a început să meargă. De câte ori s-a ridicat și a căzut din nou, și iar s-a ridicat, și iar a căzut, și iar s-a ridicat, pentru zile și zile întregi neîntrerupt, până când într-un final a reușit să facă primii pași.

El nu a avut absolut nici o teamă de eșec, de ce va spune lumea, dacă se face de rușine, e prea greu și tot șirul de gânduri pe care le avem noi puțin mai târziu. El și-a urmărit doar obiectivul, și a încercat de atâtea ori de câte a fost nevoie până când a făcut primul pas. Și ce să vedeți, el nu s-a oprit atunci să se culce pe laurii victoriei, ci a pornit imediat să atingă următorul obiectiv.

Această imagine ne va face să realizăm că toți pornim din același punct, și anume că nu ne pasă de eșec ci încercăm până ne iese. Reacția la eșec este deci ceva ce copiii învață din experiențele lor de zi cu zi.

Psihologul Carol Dweck de la universitatea Stanford, în cartea sa 'Mindset' împarte mentalitățile noastre în două categorii:

O au cei care cred că talentele, inteligența și abilitățile lor sunt date de natură, că s-au născut înzestrați cu ele și deci nu ține de ei să le îmbunătățească.

O au cei care cred că talentele, inteligența și abilitățile se pot îmbunătăți, și ține de fiecare individ să facă asta pentru el însuși.

Fiecare dintre noi avem fie o mentalitate, fie alta, fie o combinație între cele două.

Dacă copilul crede despre el că este înzestrat de la natură cu talent, inteligență, este mai bun decât ceilalți, atunci motivația lui va fi să-și apere poziția, deci să nu fie într-o situație în care să se creadă altfel despre el. El va performa foarte bine în situațiile pe care le controlează, unde nu e nici o posibilitate de a greși, și va evita orice provocare care ar sta în afara zonei lui de confort, pentru a nu-și compromite statutul.

Dacă copilul crede despre el că inteligența, talentul și abilitățile lui se pot îmbunătăți cu efort și că depinde de el să facă asta, motivația lui va fi să se dezvolte, să învețe lucruri care să îl ajute să-și dezvolte inteligența, talentul și abilitățile. El va accepta provocări și va învăța din greșeli pentru a crește.

Dacă pornim de la premiza că aceste două mentalități se învață, înseamnă cu siguranță că ele se pot și modifica.

În acest Podcast abordez:

Ce este Mentalitatea Flexibilă?

Principii de aplicare

Cum folosim conversațiile zilnice cu copilul pentru a dezvolta o Mentalitate Flexibilă:

- întrebări

- laude, aprecieri

- încurajări

În acest episod împărtășesc cu voi metaforele pe care le folosesc în ședințele de Life coaching cu copiii din programul Depinde de mine să devin cine vreau să devin, în care îmi propun să îi ajut pe copii să-și descopere și să-și fructifice potențialul.

Programul are 6 sesiuni de Life coaching cu următoarele teme:

Ședința 1: Cum funcționează mintea noastră

Ședința 2: Totul despre mine

Ședința 3: Despre Succes

Ședința 4: Empatie, Comunicare și lucrul în echipă

Ședința 5: Încredere în sine

Ședința 6: Reziliență