În acest an se va împlini un deceniu de la referendumul care a deschis calea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Și tot mai multe semnale politice de la Londra vizează acum o nouă apropiere a Insulei de Continent. Însă europenii se întreabă ce se va întâmpla dacă Nigel Farage, cunoscut pentru atitudinea sa împotriva Uniunii Europene, va ajunge la putere în 2029, când sunt programate următoarele alegeri.
Desigur, principalele considerente pentru această apropiere sunt cele strategice. Invadarea Ucrainei a adus Londra mai aproape de cei 27, ca un răspuns direct în fața agresivității Rusiei.
De asemenea, Londra s-a poziționat alături de europeni în chestiunea Groenlandei.
În fața pretențiilor Casei Albe, Marea Britanie s-a pronunțat, alături de Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania și Danemarca, în apărarea principiilor „suveranității, integrității teritoriale și inviolabilității frontierelor”.
Alături de Germania, Marea Britanie se află în centrul unei inițiative de constituire a unei forțe aliate care să asigure securitatea în jurul Groenlandei, amenințată, conform Casei Albe, de prezența unor vase rusești și chinezești.
Citeste siStarmer este pregătit pentru alinierea mai strânsă la UE „în interesul național”
Potrivit ziarului britanic The Independent, unii experți din Marea Britanie spun că publicarea Strategiei de Securitate Națională a SUA (NSS) în decembrie a schimbat, de asemenea, contextul relațiilor Regatului Unit cu Europa.
În decembrie, Marea Britanie a revenit în programul de schimburi universitare Erasmus, dând astfel un semnal politic de apropiere cu Uniunea Europeană.
Însă Londra vizează mai mult. Premierul Keir Starmer a vorbit, la începutul anului, de o ”apropiere” de Uniunea Europeană, pentru a repara daunele cauzate de Brexit.
În acest moment, după cum relatează Financial Times, Regatul Unit și Uniunea Europeană negociază ridicarea unor constrângeri administrative impuse de Brexit. Cum ar fi reducerea sarcinilor administrative asupra comerțului cu alimente și băuturi care apasă asupra exporturilor britanice către UE.
Citeste siStarmer pregătește un proiect de lege de transfer al competențelor către UE
Un astfel de acord ar putea stimula exporturile agroalimentare britanice către UE cu 22%, potrivit unui studiu realizat de universitățile din Aston și Bristol, publicat în 2024.
Dar la Bruxelles există și temeri. De exemplu, că toate aceste eforturi ar putea fi subminate de revenirea lui Nigel Farage în prim-planul politicii britanice.
Farage, un important susținător al Brexit-ului și partidul său de extremă dreapta, Reform UK, promit să rupă din nou legăturile cu continentul dacă va ajunge la putere.
Pentru a continua discuțiile, Uniunea Europeană a cerut Londrei să se angajeze să ofere compensații financiare în cazul în care guvernul britanic își va schimba din nou poziția.
Conform presei britanice, diplomații de la Bruxelles au numit această prevedere „clauza Farage”.
Citeste siAnul 2026 în Marea Britanie: Teste electorale cruciale pentru Partidul Laburist
Propunerea – observă postul francez de televiziune BFMTV - este explozivă din punct de vedere politic. Reform UK și Conservatorii au promis deja că o vor abroga, denunțând-o ca o încălcare a suveranității Regatului Unit.
După ce a fost în fruntea sondajelor anul trecut, impulsul lui Nigel Farage pare să scadă. La sfârșitul lunii decembrie, Reform UK avea un procent de 25% în sondaje, cel mai scăzut nivel din ultimele peste șase luni, după ce a atins un vârf de 32% în septembrie, potrivit unui sondaj YouGov relatat de The Independent.
Partidul Laburist și cel Conservator au înregistrat creșteri ușoare (20%, respectiv 19% din intențiile de vot), dar rămân în dificultate serioasă.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România