Cu ce rămânem, după această săptămână, în care am discutat atât de intens despre decizia Curții Constituționale de blocare a candidaturii eurodeputatei Diana Șoșoacă?
Unele voci publice au apreciat decizia, considerând că lidera partidului S.O.S. România reprezenta un pericol pentru ordinea constituțională, prin apologia mișcării legionare.
Alții au atras atenția asupra unui precedent periculos, prin care Curtea Constituțională ar putea decide, aproape discreționar, cine are dreptul să candideze și cine nu.
Dar indiferent de aceste opinii, fiecare cu argumentele sale, măcar cu un lucru ar trebui să rămânem după această dezbatere: că societatea nu trebuie să rămână indiferentă, inertă, în fața pericolului extremismului.
Și trebuie să recunosc că discuțiile din aceste zile mi-au amintit de experiența extraordinară trăită acum vreo două luni, atunci când am vizitat Topografia Terorii de la Berlin - un memorial al crimelor naziste, aflat pe locul fostului sediu central al Gestapo și SS.
Adică locul unde naziștii au planificat și gestionat majoritatea crimelor lor.
Vizitatorii sunt îndrumați pe un traseu cu fotografii, documente și obiecte, pe fundalul unui fragment din Zidul Berlinului și a ceea ce a mai rămas din fundația clădirii cu infamă reputație. Este o istorie prescurtată a ascensiunii și crimelor nazismului.
Și un răspuns la întrebarea: cum de a fost posibil?
Cum de a fost posibil ca o formațiune marginală, născută într-o berărie, să ia întreaga putere și să comită crime pe care omenirea nu le putuse imagina până atunci?
Vedem activiștii partidului nazist, în Germania anilor 1920-1930, făcându-și propagandă asiduă în stradă, de la om la om, într-o Republică de la Weimar măcinată de inflație și inegalități. Într-un Berlin care trăiește frenetic, cu localurile de noapte, teatrele, cabaretele și cinematografele sale.
Îi vedem în fotografii pe activiștii naziști cum se prezintă drept forța tânără, patriotică, înnoitoare, viguroasă, împotriva unui sistem rigid, obosit, vetust, reprezentat de imaginea bătrânului von Hindenburg, o relicvă, parcă din La Belle Epoque.
Iată-i susținuți de o masă tot mai mare de germani, care vedeau în ei viitorul robust al națiunii. Ajutați de formațiuni paramilitare, la început simple grupuri de bătăuși de stradă, apoi trupe tot mai disciplinate și mai bine înarmate, au cucerit puterea punct cu punct, procent cu procent, profitând de complicitățile partidelor mainstream și grupurilor economice și financiare.
Iată-i ajungând la putere și începând prin persecutarea celor mai slabi și lipsiți de apărare: evreii și homosexualii. Apoi, prin diversiune și teroare, desființând orice formă de opoziție. Ce a urmat știe toată lumea.
Și un final amar: pentru o parte a Germaniei și o jumătate a Berlinului, un totalitarism avea să fie imediat înlocuit cu un altul.
Lecțiile?
Pentru ca așa ceva să nu se mai repete, știm acum că extremismul avansează și câștigă prin lipsa de implicare a adepților democrației și libertăților. Cazul Șoșoacă, dincolo de emoțiile electorale, ar trebui să fie semnul de trezire pentru societatea românească. Pentru că extremismul nu este niciodată atât de insignifiant, atât de marginal încât să-l putem trece cu vederea.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România