Potrivit unei știri publicate de agenția Rador, guvernul de la Moscova a creat un registru al țărilor care ”impun politici neoliberale distructive, ce contrazic valorile rusești” și ai căror cetățeni vor putea primi dreptul de a se stabili în Rusia.

Lista a fost publicată pe portalul oficial al informațiilor juridice și include 47 de state. Este vorba despre aproape toate țările membre ale Uniunii Europene, deci și România, dar cu două excepții: Ungaria și Slovacia.

Mai găsim, bineînțeles, SUA, Marea Britanie, Japonia și, evident, Ucraina. Lista include și Taiwanul, a cărui independență Federația Rusă nu o recunoaște oficial dar care, iată, merită să să se afle pe lista țărilor neprietenoase.

Cetățenii țărilor incluse în această listă vor putea obține permisiunea de a locui în Federația Rusă, dacă au avut de suferit de pe urma a ceea ce Kremlinul numește ”atitudinile distructive neoliberale” din partea guvernelor țărilor lor.

Publicarea listei vine la o lună după ce Vladimir Putin a semnat un decret potrivit căruia cei care se consideră victimele politicilor neoliberale pot beneficia de vize de ședere fără a fi nevoie să demonstreze vreo „cunoaștere a limbii ruse, a istoriei ruse sau a legilor fundamentale”.

La apariția decretului, mai multe figuri marcante de extremă dreapta și adepți ai teoriilor conspirației au celebrat noua politică a Moscovei lăudând societatea rusă și considerând-o superioară celor occidentale.

Vor profita ei de această ocazie pentru a-și putea realiza idealurile, în interiorul Rusiei? Vom vedea, așadar un exod către Rusia al celor care se consideră victime ale politicilor neoliberale? Sau aceștia vor prefera, în cele din urmă, terenul – totuși - mai sigur al societăților occidentale?

Până când vom vedea – sau nu - eventuale cozi pe culoarele de intrare în Rusia, să remarcăm faptul că războiul declanșat la 24 februarie 2022 nu este doar despre anihilarea și distrugerea națiunii ucrainene, așa cum însuși Vladimir Putin a declarat în acea dimineață fatidică.

Războiul Rusiei este, în esență, unul cultural, îndreptat împotriva civilizației liberale și nu doar împotriva unei națiuni, cea ucraineană, cu aspirațiile ei pro-occidentale.

Este încă o dovadă – dacă mai era nevoie de așa ceva – că ambițiile lui Putin nu se limitează doar la nefericitul său vecin.

Până atunci, rămâne întrebarea: chiar se va grăbi cineva să lase lumea liberă pentru Rusia lui Putin?

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Tentativa unui cetățean de a incendia intrarea de la Palatul Parlamentului trebuie să ne dea de gândit. Aceasta pare a fi mai mult decât un fapt divers. Politicienii ar trebui să-i înțeleagă adevărata semnificație.

Tentativa de incendiere de la intrarea în Palatul Parlamentului va fi tratată de autorități, cel mai probabil, în registrul dreptului comun, ca un simplu caz de distrugere.

În paranteză fie spus, șansa bărbatului de a afecta vreun ales era aproape zero – cel mult, la acea intrare destinată publicului, puteau avea de suferit simpli angajați, vizitatori sau jurnaliști. Parlamentarii nu intră pe acolo.

Totuși, situația este cu mult mai complicată și mai sensibilă. Și nu aș fi abordat această întâmplare dacă nu aș fi văzut numărul foarte mare de reacții de pe paginile de socializare ale postului nostru de radio. În imensa lor majoritate, laudative.

Unii cereau ca bărbatul să fie declarat erou național. Alții, să fie ajutat să plece din țară pentru a nu fi prins de autorități. Iar alții își exprimau regretul că nu au fost atinși mai mulți parlamentari și speranța că data viitoare, acțiunea va fi mai eficientă.

Și, da, o dată viitoare este posibilă.

În această tentativă de incendiere este vorba, mai degrabă, despre radicalizare. Un fenomen tot mai acut în zilele noastre. L-am văzut, cu ani în urmă, în atacul asupra tinerilor activiști de stânga de pe o insulă norvegiană. L-am văzut în atacurile extremiștilor de dreapta asupra centrelor de refugiați. Și, bineînțeles, în atacurile teroriștilor islamiști.

Toate acestea, de naturi atât de diferite, au ceva în comun: o acumulare a nemulțumirilor și frustrărilor, pe fondul expunerii la discursul urii de pe rețelele sociale.

În cazul de la București, putem lua în calcul nemulțumiri de natură politică, economică sau chiar frustrări personale. Dar oricât de mari ar fi aceste nemulțumiri, recursul la violență este de neimaginat în absența radicalismului politic, exprimat direct sau în mediul online.

În această rubrică, am atras de multe ori atenția că limbajul urii, promovat de politicieni radicali și diverși lideri de opinie pe rețelele sociale îi va împinge pe unii oameni, mai slabi, către gesturi extreme pe care, probabil, le vor regreta.

Incendierea de la Palatul Parlamentului este o urmare logică a ceea ce se întâmplă în societatea noastră.

Dar ce ar putea face clasa politică atât de hulită și autoritățile, pentru a preveni astfel de gesturi?

În primul rând, politicienii mainstream ar trebui să se autoexamineze serios. Să dea dovadă de mai multă transparență și responsabilitate în cheltuirea banului public. Să vorbească sincer cu oamenii. Și, mulți dintre ei, să fie mai cinstiți și să nu se mai acopere de privilegii.

În același timp, să sancționeze fără echivoc discursurile generatoare de ură și violență, rasiste, xenofobe sau antisemite. Una fără alta nu se poate.

Iar faptul că o persoană radicalizată a mers să dea foc intrării de la Palatul Parlamentului arată că autoritățile nu au făcut nici una, nici alta.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Am urmărit miercuri dezbaterea din Parlamentul European despre inundațiile catastrofale care au lovit centrul și estul Europei. Și am constatat un consens rar întâlnit când vine vorba despre schimbările climatice sau despre rolul Uniunii Europene, în general.

Avem nevoie de acțiune și avem nevoie de solidaritate. Cam acesta a fost mesajul venit din toate părțile hemiciclului de la Strasbourg.

Câteva date concrete oferite de comisarul pentru managementul crizelor, Janus Lenarcic: au fost afectați mai bine de două milioane de oameni, în câteva zile a plouat cât pentru câteva luni. Au fost emise peste 100 de avertizări locale prin serviciul european Copernicus. Mai precis, autoritățile au fost prevenite din timp asupra efectelor ploilor și au putut – sau ar fi putut - să ia măsuri de protecție, inclusiv evacuarea unor localități.

Iar dacă în anii 1980, pagubele anuale provocate de catastrofele climatice se ridicau la circa 8 miliarde de euro, acum nivelul ajunge la 50 de miliarde.

Cu alte cuvinte, nimeni nu mai poate pretinde că banii alocați în lupta contra schimbărilor climatice sunt bani aruncați. Potrivit comisarului pentru managementul crizelor, un euro investit în această direcție aduce beneficii de doi sau trei euro.

Pentru a acoperi, măcar parțial, pagubele produse acum, există Fondul European de Solidaritate, pentru care au fost alocate aproape 7 miliarde de euro în actualul exercițiu bugetar. Guvernele pot cere fonduri, trimițând la Bruxelles date concrete referitoare la pagubele înregistrate. 

Atenție, însă: daunele care puteau fi asigurate nu vor fi compensate din fonduri europene – de exemplu, asigurarea obligatorie a locuințelor.

Provocarea este mai amplă ca niciodată – fapt recunoscut de mai toți vorbitorii, indiferent de culoarea politică. Și, privind tabloul mai larg, inundațiile care se produc acum în centrul și estul Europei fac parte din același peisaj cu incendiile de vegetație cu care se luptă Portugalia.

Citeste siInundațiile din Europa centrală și efectele lor politice

Europa este continentul care se încălzește cel mai repede. Aceasta înseamnă o evaporare mai puternică iar apa astfel intrată în atmosferă trebuie să cadă undeva. Este o simplă lege a fizicii.

O lege pe care vocalii contestatari ai schimbărilor climatice au acceptat-o, de această dată. Nimeni nu a mai vorbit, în dezbaterea de miercuri, despre ”isteria climatică”. Nici măcar cei din grupurile conservatoare și de extremă dreapta, cunoscuți ca fiind ”climatosceptici”.

L-am văzut pe reprezentantul Partidului Lege și Justiție, din Polonia, altfel cu un discurs care neagă schimbările climatice. Am văzut-o pe reprezentanta partidului ungar Fidesz, al lui Viktor Orban. Și ea au cerut acțiune rapidă din partea Uniunii Europene și solidaritate. Cât mai multă solidaritate! La fel, extrema dreaptă din România a uitat teoriile conspirației și a cerut sprijinul Europei.

Dar să nu ne facem prea multe iluzii. Acum, când situația e dramatică, toți cer ajutorul Uniunii Europene și nimeni nu mai neagă schimbările climatice.

Dar apele se vor retrage, viața va reveni la normal. Și odată cu aceasta, negarea va înflori din nou, teoriile conspirației și înjurăturile la adresa Europei se vor relua. Aceasta este o realitate la fel de palpabilă ca și schimbările climatice.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Roxana Mînzatu a fost nominalizată de președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, pentru un post de vicepreședinte al executivului de la Bruxelles. Comisara din partea României va avea în aria de răspundere cetățenii, competențele și formarea profesională. Dar care vor fi competențele Roxanei Mînzatu? Și ce alte semnale ne mai dau nominalizările făcute publice ieri de Ursula von der Leyen?

Probabil puțină lume știe că există un Pilon European al Drepturilor Sociale, adoptat încă din 2017. De exemplu, UE își propune ca 78% din populația europeană cuprinsă între 20 și 62 de ani să fie angajată până în 2030, 60% să participe la cel puțin o sesiune de formare profesională și numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune să fie redus cu 15 milioane.

Există, de asemenea, o Europă a Competențelor, un alt obiectiv european care sună foarte bine. De exemplu, până în 2030, 80% dintre adulți ar trebui să aibă un nivel cel puțin minim de competențe digitale.

Acestea vor face parte din responsabilitățile vicepreședintei Roxana Mînzatu.

Aspirațiile europene sunt, așadar, frumoase, dar în ce măsură pot fi ele atinse?

Protecția socială și educația nu sunt competențe ale Uniunii Europene. Să nu uităm apoi că alte ambiții europene, cum ar fi reindustrializarea, creșterea competitivității, apărarea comună, migrația, susținerea Ucrainei, lupta contra schimbărilor climatice și adaptarea la acestea vor consuma mult din bugetul comun.

Apropos: Consiliul tocmai propune o tăiere a cheltuielilor pentru anul 2025. De unde? De unde? De la educație și programul Erasmus pentru mobilitatea studenților, aflate în competența comisarei din România.

Altfel, Roxana Mînzatu a căzut bine pe algoritm, cum se spune. 

Citeste siVictorie sau eșec pentru Ciolacu la Bruxelles? Ce a obținut de fapt România în noua Comisie Europeană (G4Media)

Președinta Von der Leyen a vrut să echilibreze cumva situația după ce, la nivelul Comisiei, reprezentarea de gen este de 60% în favoarea bărbaților. În corpul vicepreședinților sunt 4 femei și doi bărbați.

A fost, bineînțeles și criteriul echilibrului politic. Printre vicepreședinți sunt doi membri ai grupului Socialiștilor și Democraților (S&D), Roxana Mînzatu și spaniola Teresa Ribera, care va răspunde de tranziția echitabilă.

Tot doi membri sunt din partea Renew Europe, noul venit Stéphane Séjourné din Franța, care se va ocupa de strategie industrială și șefa diplomației, Kaja Kallas din Estonia.

PPE are un singur reprezentant, finlandeza Henna Virkkunen, care se va ocupa îndeosebi de problemele tehnologice. Dar aici situația se echilibrează prin prezența președintei Ursula von der Leyen, de asemenea din PPE.

În sfârșit, într-o ilustrare a rolului grupului conservator în susținerea actualei președinte și mai cu seamă a Fraților Italiei, îl găsim ca vicepreședinte pe Raffaelo Fitto, responsabil pentru coeziune și reforme.

A mai fost apoi constrângerea repartizării geografice – și există multe orgolii est-vest, nord-sud, noi și vechi state membre. Spania, România, Finlanda, Franța, Estonia, Italia, plus Germania pe post de președinte, iată o formulă relativ echilibrată și alcătuită din state cu guverne pro-europene.

Citeste siStéphane Séjourné, comisar pentru strategie industrială în noua echipă condusă de Ursula von der Leyen

Să remarcăm, în context, rolul atribut Ungariei, unde Oliver Varhelyi se va ocupa de sănătatea animalelor, un domeniu în afara competențelor europene. Mesajul din subtext: ”vreți competențe naționale, poftiți competențe naționale”. La polul celălalt, importantul portofoliu al bugetului revine Poloniei lui Donald Tusk. Cel nominalizat este Piotr Serafin.

Pentru prietenii noștri moldoveni, veștile nu sunt extraordinare. Extinderea ajunge – deocamdată cu titlu provizoriu - la slovena Marta Kos, care încă așteaptă aprobarea parlamentului din țara sa. Și totul pare focusat mai curând pe Balcanii de Vest.

În sfârșit, portofoliul Afacerilor Interne și Migrației merge la austriacul Magnus Brunner.

Un semnal că Bruxelles-ul înțelege preocupările în domeniu ale guvernului de la Viena. Și un sprijin pentru popularii austrieci în alegerile de la sfârșitul lunii, în care tema migrației suflă în pânzele extremei drepte.

Să fie, oare, o numire de rău augur pentru România și Bulgaria? Așa pare, la o primă vedere. Surse din Parlamentul European apropiate subiectului susțin însă contrariul: dacă Austria a primit portofoliul, atunci va trebui să livreze ceva în privința Spațiului Schengen. Vom vedea.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Din 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, am pierdut șirul vizitelor pe care le-am făcut la Strasbourg, orașul francez de pe malul Rinului, unde au loc sesiunile plenare ale Parlamentului European. Cu alte cuvinte, am devenit un obișnuit al acestui oraș...

Adeseori, pentru cele patru zile cât durează de obicei sesiunea, se întâmplă să-mi aranjez cazarea în Germania, de partea cealaltă a Rinului, unde se află micul oraș Kehl. Să zicem, din rațiuni ținând de raportul calitate-preț al hotelurilor. Și pentru că se ajunge ușor, cu tramvaiul care trece podul peste Rin.

Pentru cineva venit din exteriorul Spațiului Schengen, tramvaiul acesta silențios, care trece nonșalant frontiera franco-germană, plus faptul că ziua poți lucra într-o țară pentru a merge seara, la culcare, într-o alta, constituie, într-un fel, o experiență interesantă. Și o ilustrare vie a ceea ce înseamnă Europa, cu libertățile ei.

Iată însă că unele lucruri încep să se schimbe.

Luni,16 septembrie, am traversat, ca de obicei, Rinul, cu tramvaiul, pentru a-mi lua în primire camera mea de hotel din Germania. Nimic nu părea să se fi schimbat, la acea oră puțin aglomerată. Aceiași călători liniștiți, același anunț din difuzoare, în limba germană înaintea primei stații din Kehl, urmat, ușor autoironic, de câteva acorduri marțiale de fanfară.

Și totuși... 16 septembrie a fost prima zi în care Germania a reintrodus controalele la toate frontierele terestre. Iar asta s-a simțit și pe ruta Strasbourg-Kehl.

Primul semn: numeroasele echipaje ale poliției germane de la intrarea în orășel. Mașinile care traversau podul peste Rin erau, totuși, lăsate să treacă – controlul părea să se facă doar în caz că un vehicul trezea suspiciuni.

În schimb, autocarul verde al unei cunoscute rețele de transport internațional era deja tras pe dreapta și câteva echipaje se ocupau serios cu controlul.

Mai multe echipe de televiziune își instalaseră camerele în apropierea posturilor de poliție.

Desigur, nimeni n-a oprit tramvaiul în no man's land. Dar în prima stație de pe pământ german, a zăbovit mai mult, cu ușile deschise, până când și-au făcut apariția trei polițiști, mai exact doi polițiști și o polițistă. Au străbătut vehiculul, scrutând fiecare pasager.

Unul singur li s-a părut suspect: un tânăr cu hanorac cu glugă și aspect de raper. I-au cercetat îndelung documentele, care se pare că erau în regulă, fiindcă echipajul a coborât pe ușile din față și tramvaiul a pornit către stația următoare.

Unii călători schimbau priviri cu subînțeles. ”C'est trop tard”, (”este prea târziu”) îi spune o doamnă bărbatului de lângă ea.

Veți spune că nu a fost mare lucru. Da. Dar ceva din acea Europă pe care o știam, cu tramvaiul transfrontalier, nu a mai fost ca înainte.

Luni, la granița, până acum formală dintre Germania și Franța, am putut vedea doar un pic din Europa pe care o doresc adversarii Europei. O Europă a zidurilor, a drepturilor restrânse și a suspiciunii.

Viitorul ne va arăta dacă aceste controale și-au atins scopul declarat sau nu.

Dar, asistând la acest control de rutină, nu poți să nu te întrebi: ce ar putea să urmeze, sub presiunea populiștilor? Pentru cât timp și, mai ales: cine vor fi cei vizați după aceea?

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

„Dragonul-urs”. Iată cum ar putea suna o denumire generică pentru operațiunile de spionaj ale Chinei și Rusiei în Europa. Beijingul recrutează agenți din rândul politicienilor europeni care au demonstrat anterior fidelitate față de Moscova. Experții în informații văd aici semnul că Beijingul și Moscova își aliniază eforturile.

Prietenia „fără limite” dintre China și Rusia începe să fie testată în Europa, scrie Politico, referindu-se la operațiunile de spionaj ale Beijingului și Moscovei, inclusiv recrutarea de agenți.

Cele două puteri și-au promis un parteneriat de anvergură și, fără a fi aliați în mod formal, împărtășesc obiective similare în a submina Occidentul, a slăbi sprijinul pentru Ucraina și a diviza democrațiile liberale, spune șeful agenției cehe de informații, Michal Kudelka.

„Nu este o coincidență faptul că aceleași entități ar putea servi atât intereselor Federației Ruse, cât și ale Republicii Populare Chineze”, a spus Kudelka într-un răspuns scris adresat redacției publicației europene..

Un exemplu recent al modului în care ar putea funcționa această recrutare încrucișată este Frank Creyelman, un politician naționalist flamand.

Creyelman a fost exclus din partidul său, Vlaams Belaang, în urma unui reportaj media din 2023, care arăta că acesta ar fi acceptat plăți de la un spion chinez în schimbul îndeplinirii diferitelor sarcini utile Beijingului.

Creyelman fusese cunoscut anterior pentru pozițiile pro-ruse, călătorind la Moscova și opunându-se public ajutorului occidental pentru Ucraina.

Creyelman nu a răspuns mai multor încercări de a-l contacta pentru comentarii, notează Politico.

Un alt caz: Filip Dewinter, membru de frunte al aceluiași partid. Dewinter a efectuat misiuni de observare a alegerilor din Rusia înainte de a fi căutat de un spion chinez care se dădea drept un think-tanker, potrivit unei investigații a presei belgiene.

China caută să exploateze în continuare rețeaua extinsă de spionaj a Rusiei.

Potrivit unui analist specializat în probleme legate de China, aceștia sunt practic oameni care de multă vreme au fost cooptați de ruși și apoi, în ultimul timp, au intervenit chinezii.

Acest lucru se poate datora faptului că ei sunt văzuți de chinezi ca fiind susceptibili la orice promisiuni.

„Ideologia este cu siguranță un factor, mai mult decât banii”, a adăugat expertul.

Citeste siCum a devenit AfD poarta de intrare pentru spionii ruși și chinezi în Germania

La începutul acestui an, poliția germană l-a arestat pe asistentul parlamentar german de extremă dreapta Maximilian Krah, suspectat că spionează pentru China. Arestarea a avut loc la câteva zile după ce Krah a fost descoperit drept un participant cheie în rețeaua Vocea Europei, sponsorizată de Kremlin

Și, potrivit unui articol pentru Fundația Jamestown „pe măsură ce China și Rusia continuă să se alinieze, persoanele recrutate vor lucra cel mai probabil pentru ambele state autoritare.

Și încă ceva: dacă acești politicieni recrutați și-au pus pielea la bătaie participând personal la misiuni care să servească interesele Moscovei, cum ar fi observarea alegerilor într-un teritoriu ocupat de Rusia din Ucraina, sau în interiorul Rusiei, ei bine, zeci de politicieni de extremă dreaptă și de extremă stângă din mai multe țări UE au făcut și ei același lucru.

Ceea ce ar sugera că plaja potențialilor recruți este destul de largă.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Comisara europeană pentru Concurență, Margrethe Vestager, își încheie mandatul cu două victorii importante. Justiția europeană a confirmat două sancțiuni grele impuse de Comisia de la Bruxelles companiilor americane Google și Apple. Este un moment semnificativ, care arată că Uniunea Europeană își apără interesele fiscal – după cum veți vedea, uneoi chiar în confruntare cu state membre.

A fost una dintre cele mai dure bătălii juridice duse de Comisia Europeană și giganții tehnologici.

Într-o primă speță, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins recursul Google și Alphabet împotriva amenzii de 2,4 miliarde de euro impusă de Comisie.

În această decizie antitrust, executivul european a pedepsit Google în 2017 pentru că a „abuzat de poziția sa dominantă în domeniul căutărilor generice pe internet, prin favorizarea propriului comparator de produse în detrimentul comparatorilor de produse concurenți.

Cazul Apple este și mai semnificativ. 

Acesta datează din 2016, când executivul European a susținut că Irlanda i-a permis producătorului de iPhone să evite taxe de miliarde de euro. A fost una dintre numeroasele investigații din deceniul precedent privind aranjamentele fiscale favorabile între multinaționale și mai multe țări din UE.

Mai precis, marile companii își stabileau sediul într-o țară membră, unde beneficiau de importante facilități fiscale, apoi acționau nestingherit pe întreaga piață unică a Uniunii. Celelalte state membre aveau de pierdut, întrucât marile companii plăteau impozite doar în țările-gazdă, în regim de adevărate paradisuri fiscale.  

Acum, Curtea Europeană de Justiție a considerat că „structura fiscală a Apple în Irlanda a echivalat cu un ajutor de stat”. Apple trebuie acum să înapoieze acum 13 miliarde de euro guvernului irlandez.

În mod paradoxal, Irlanda a preferat să conteste decizia din 2016 în instanță, cu gândul de a-și apăra sistemul fiscal atractiv decât să primească banii din partea companiei americane.

Totuși, potrivit guvernului de la Dublin, un cont escrow creat în 2018 pentru a colecta și a păstra banii în așteptarea rezultatului litigiului juridic conține aproximativ 14 miliarde de euro.

Deciziile au fost o surpriză chiar și pentru comisarul pentru Concurență Margrethe Vestager, care s-a pronunțat adeseori împotriva „planificării fiscale agresive”, practicate în esență de multinaționalele americane.

Cu atât mai mult cu cât cazuri anterioare se terminaseră cu eșecuri pentru Comisia Europeană.

Anul trecut, Amazon a câștigat o bătălie juridică pentru aranjamentele sale fiscale din Luxemburg. De asemenea, Bruxelles-ul a pierdut un caz similar cu privire la tratamentul fiscal al Starbucks, în Țările de Jos.

Trebuie spus că în acest moment, astfel de aranjamente fiscale practicate de marile companii împreună cu unele state membre au devenit dificil sau chiar imposibil de realizat.

Începând cu anul 2024, în Uniunea Europeană a intrat în vigoare legea privitoare la o cotă  minimă globală de impozitare pentru multinaționale. Aceasta este de 15% și se aplică acelor companii care realizează venituri combinate de cel puțin 750 de milioane de euro.

În dezbaterea dintre Donald Trump și Kamala Harris, candidatul republican a refuzat să răspundă la o întrebare pe cât de simplă pe atât de importantă: dacă își dorește ca Ucraina să câștige războiul cu Rusia. Pentru cei care urmăresc cursa electorală americană de aici, de pe flancul estic al NATO și al Uniunii Europene, chestiunea este fundamentală. Dar este și pentru alegătorul american?

Să lăsăm la o parte extrem de improbabilul consum al animalelor de companie de către migranți. Sau chiar sensibila chestiune a avortului. Ori alte subiecte care divizează azi societatea americană și pe care dezbaterea Trump-Harris le-a abordat, de bună seamă.

Și să privim către subiectul care, pe noi, europenii – și cu precădere pe noi, central și est-europenii – ne apasă cel mai mult. Firește, războiul din Ucraina.

În cursul dezbaterii, Donald Trump a fost întrebat de mai multe ori, de către contracandidata sa dar și de moderator, dacă dorește ca Ucraina să câștige războiul. A refuzat de fiecare dată să dea un răspuns, ceea ce ridică multe semne de întrebare cu privire la adevăratele sale intenții, în cazul în care va ajunge la Casa Albă.

Ce înseamnă ca Ucraina să câștige războiul, ei bine, aceasta este cu adevărat o temă importantă și chiar ar fi trebuit să facă parte din dezbaterea prezidențială americană. Pentru că aici nici măcar aliații nu par să se fi pus de acord.

Pentru Kiev, așa cum președintele Zelenski a spus de mai multe ori, o victorie a Ucrainei ar însemna retragerea trupelor rusești de pe teritoriul recunoscut internațional al Ucrainei, inclusiv Crimeea.

O viziune mai puțin optimistă s-ar limita la menținerea unui stat ucrainean suveran, democratic, pro-occidental și suficient de bine dotat din punct de vedere militar  pentru a descuraja orice altă agresiune rusească în viitor. Bineînțeles, nimeni n-ar recunoaște apartenența la Rusia a teritoriilor acaparate prin forță dar cel puțin ar fi obținută, într-un fel sau altul, o înghețare a ostilităților.

Revenind la dezbaterea americană, deși a refuzat să răspundă dacă vrea ca Ucraina să câștige, Donald Trump și-a reluat  promisiunea că, odată ajuns președinte, va pune capăt războiului în 24 de ore, fără a explica și cum anume.

Ceea ce a deschis calea către un contraatac al Kamalei Harris: ”Dacă Trump ar fi fost președinte, Putin s-ar fi aflat acum la Kiev”, a spus candidata democrată.

 

Dincolo de aceste schimburi de replici trebuie să fim realiști și să admitem că, într-o dezbatere pe multiple teme, războiul din Ucraina, care pe noi ne preocupă în cel mai înalt gred, a ocupat doar o mică parte.

 

Economia, imigrația, dreptul la avort, armele, chiar situația din Orientul Mijlociu vor cântări, probabil, mai mult în opțiunile electoratului american decât războiul din Ucraina.

Cursa dintre Donald Trump și Kamala Harris este atât de strânsă și societatea americană atât de polarizată încât, în cele din urmă, verdictul va putea fi stabilit de un număr mic de cetățeni din clasa de mijloc, din câteva state în care lupta se dă la baionetă.

Ei vor fi, poate, preocupați de taxe, de locurile de muncă sau de chestiunile identitare în mai mare măsură decât de un război îndepărtat.

Este, poate, un paradox al democrației, dar trebuie să fim pregătiți pentru orice.

 

Suntem cu toții în aceeași barcă”, iată ce le-a spus șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, colegilor de la RFI Ucraina. În cadrul unui interviului acordat colegilor ucraineni, ministrul s-a referit la situația regiunii transnistrene, la războiul hibrid al Moscovei dar și la cooperarea cu România.  

Pentru oficialul moldovean, un lucru esențial este că Moldova și Ucraina controlează acum granițele regiunii transnistrene , ceea ce este un pas foarte important pentru reintegrarea regiunii.

Următorul pas ar fi ca locuitorii de pe malul stâng al regiunii transnistrene să fie sprijiniți pentru a obține toate beneficiile pe care Moldova le va avea în urma aderării la UE.

Potrivit ministrului moldovean de externe, reintegrarea economică a regiunii transnistrene a început deja.

Circa 80% din tot ceea ce se vinde din regiunea transnistreană este exportat în Uniunea Europeană. Restul Republicii Moldova exportă pe piața unică doar aproximativ 70%. Adică, procentual, regiunea transnistreană a Moldovei exportă în UE chiar mai mult decât restul Moldovei, explică ministrul. Potrivit acestuia, această direcție economică este foarte importantă și are consecințe politice importante.

Și, bineînțeles, elefantul din sală: prezența militară rusă în regiune. ”Dar aici ne bazăm și pe partenerii noștri de la Kiev în contextul dialogului bilateral”, spune ministrul. ”Și când va veni vremea negocierilor de reglementare, când Ucraina decide că a venit momentul, sperăm că această problemă va fi și ea parte a discuțiilor”.

Pentru oficialul moldovean, un lucru e clar: dacă nu ar fi Forțele Armate ale Ucrainei, Moldova nu ar avea ocazia de progres și schimbare pozitivă. Și aici nu este vorba doar despre Republica Moldova, ci și întreaga Europă de Est și lumea liberă.

”Ne simțim cu toții în siguranță datorită puterii Ucrainei și hotărârii sale de a se apăra nu numai pe ea însăși, ci și valorile pe care le împărtășim cu toții”, a spus Mihai Popșoi în discuția cu colegii noștri ucraineni.

Ministrul atrage atenția că rușii nu se sfiesc să-și arate planurile de a ocupa coasta Mării Negre a Ucrainei, apoi de a intra în Republica Moldova. ”Vedem că acest lucru este prezentat public în propaganda rusă, ei nu fac un secret”, afirmă ministrul.

Până atunci, Moscova acționează prin intermediul războiului hibrid.

Potrivit șefului diplomației de la Chișinău, unul dintre elementele războiului hibrid este energia. Dar, precizează el, aici Chișinăul a ”făcut o treabă grozavă: Moldova nu mai este dependentă de gazul Gazprom, cu excepția regiunii transnistrene. Dar rezolvăm și această problemă”.

De asemenea, autoritățile moldovene au făcut eforturi semnificative pentru a combate propaganda rusă în Moldova, mai ales în ceea ce privește canalele de televiziune federale ruse, care au fost interzise pe teritoriul țării. Desigur, resursele online sunt încă o provocare – dar se lucrează mult și aici. Recent, autoritățile de la Chișinău au reușit să prindă mai mulți spioni ruși, unii chiar în instituțiile statului.

Cât despre România, să remarcăm doar o frază rostită de ministrul moldovean în dialogul cu colegii ucraineni: ”glumesc uneori cu colegii mei - miniștrii de externe ai altor țări - că mi-ar plăcea să-i văd concurând cu România în ceea ce privește sprijinul pentru Moldova”.

O politică fiscală și industrială mult mai coordonată, eliminarea pe cât posibil a unanimității în Consiliul UE, reducerea puternică a a birocrației și investiții masive făcute în comun în obiective industriale – iată doar câteva dintre propunerile pe care le regăsim în raportul privind competitivitatea, realizat de fostul șef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. 

Potrivit raportului, Europa trebuie să investească 800 de miliarde de euro pe an pentru a putea concura cu Statele Unite și China.

 

Mult așteptatul raport numără 400 de pagini  și este menit să ghideze activitatea președintelui Comisiei, Ursula von der Leyen, și a echipei sale  în următorii cinci ani. Raportul atrage atenția că fundațiile pe care s-a constituit Uniunea Europeană sunt acum zdruncinate .

Era creșterii rapide a comerțului mondial pare să fi trecut, iar întreprinderile din UE se confruntă atât cu o concurență sporită din străinătate, cât și cu un acces mai redus la piețele externe. În plus, multe acțiuni sunt luate pe cont propriu de state, fără coordonare cu partenerii, ceea ce le reduce eficiența.

Europa a rămas în urmă în dezvoltarea noilor tehnologii – nu pentru că ar duce lipsă de un sector de cercetare dinamic, cât mai ales din cauza barierelor artificiale și a deficiențelor în aplicarea comercială a inovațiilor. În aceste condiții, mulți inovatori se îndreaptă către Statele Unite, la fel și mulți dintre așa-numiții unicorni europeni – start-up-uri ajunse la o valoare de piață de cel puțin un milliard de dolari.

Potrivit raportului, forța de muncă în Europa va scădea cu aproape 2 milioane de lucrători în fiecare an până în 2040, iar acest fenomen nu poate fi compensate decât prin creșterea productivității.

 

Fără un salt de productivitate, Europa nu va mai fi în măsură să-și finanțeze modelul social. Dar acest model, care se bazează pe prosperitate, echitate, libertate, pace și democrație este, de fapt, rațiunea de a fi a Uniunii Europene.

Aceasta este o provocare existențială, atrage atenția Mario Draghi.

Dar care ar fi soluțiile?

UE ar trebui să emită datorie comună pentru a finanța mari proiecte industriale și de inovare. Iar Draghi a avansat o sumă de 800 de miliarde de euro pe an.

Securitatea este o provocare de prim rang, iar statele ar trebui să-și unească forțele în industria de apărare și să realizeze achiziții comune. De asemenea, Draghi propune integrarea piețelor financiare dar și o puternică dereglementare, prin reducerea cu cel puțin 25% a obligațiilor de raportare pentru companii și de 50% pentru IMM-uri.

În vederea dereglementării, documentul recomandă numirea unui nou vicepreședinte al Comisiei pentru simplificare, care să raționalizeze acquis-ul comunitar – acel set de reguli și standard comune.

Pentru a debloca decizia politică, raportul vizează extinderea domeniilor în care Consiliul European va decide prin vot majoritar. Iar dacă acțiunea la nivelul UE continua să fie blocată, ar trebui urmărită o abordare diferențiată a integrării.

Cu alte cuvinte, cine dorește, poate alege să rămână în urmă, fără a-I mai putea încurca pe ceilalți.

Raportul are nevoie, în acest stadiu, de aprobarea tuturor celor 27 de guverne, ceea ce se poate dovedi complicat.

Mai mult, avansul naționalismului și populismului în întreaga Europă adaugă o dificultate suplimentară acestui proces.