
Sign up to save your podcasts
Or


În acest episod, vorbesc despre cum ne construim identitatea în jurul a ceea ce facem și cum ajungem să ne definim prin rolurile noastre profesionale sau sociale. Împărtășesc reflecții despre importanța de a ne cunoaște și aprecia autenticitatea, fără presiunea de a fi mereu „productivi” sau validați de ceilalți.
Povestim despre presiunea socială de a fi într-o relație și despre cum am ajuns să mă simt „diferită” atunci când nu mă aliniez normelor. Reflectez asupra singurătății, nu ca pe o lipsă, ci ca pe o alegere de a-mi trăi viața la propria viteză. Împărtășesc despre cum am început să înțeleg că adevărata conexiune nu vine dintr-o relație, ci din înțelegerea și acceptarea de sine. Un episod despre a-ți pune întrebări mai profunde și despre a învăța să trăiești în prezent.
Discutăm despre deconectarea tot mai evidentă din viața cotidiană și impactul tehnologiei asupra interacțiunilor noastre umane. Pornind de la un eveniment de networking, explorăm modul în care telefoanele mobile au devenit un scut împotriva momentelor de vulnerabilitate și a interacțiunilor spontane.
De ce continuăm să revenim la aplicațiile de dating, chiar dacă nu funcționează cum ne-am dori? În acest episod, explorez frustrările, contradicțiile și dinamica întâlnirilor online, dar și motivele care ne țin prinși în acest ciclu. O perspectivă sinceră despre lumea modernă a dating-ului digital.
În acest episod explorăm atașamentul față de ideea unei relații romantice și cum frica de singurătate ne poate influența alegerile. Discutăm despre idealizarea partenerilor, semnalele de alarmă ignorate și cum să construim conexiuni autentice bazate pe realitate, nu pe fantezii. Un dialog sincer despre iubire, vulnerabilitate și acceptare.
Discuție în jurul valorii aduse eșecului. Faptul că acesta este întodeauna promovat ca fiind un pas necesar în drumul nostru spre succes, când, de fapt, adevarul este că un eșec este fix ceea ce este, o nereușită într-o acțiune, și chiar daca e organic să mergi mai departe, îmbrăcarea imediată a insuccesului într-o aură pozitivă nu este o modalitate sănătoasă de a-i face față.
From the publisher's feed