Dacă episodul anterior a fost despre bibliotecile pentru copii din diaspora, astăzi vorbim despre cum este să scrii pentru copii în afara granițelor țării. Invitata mea este OxanaGreadcenco, o tânără autoare de cărți pentru copii, născută în Republica Moldova și rezidentă în Regatul Țărilor de Jos.

În Oxana veți descoperi o povestitoare autentică, la fel ca ilustrațiile cărților ei, realizate în acuarelă de Ivanca Costru. Oxana te cucerește prin sinceritatea ei dezarmantă atunci când povestește despre copilăria petrecută într-un sat de lângă granița cu Transnistria. Descoperi unom vulnerabil și, în același timp, puternic.

Oxana își lansează 6In Amsterdam cea de-a doua carte pentrucopii, Eschimos, deja prezentată la Târgul de Carte Gaudeamus. Anul viitor îi va apărea și primul roman, la editura Vellant.

Vă las să o ascultați, cu promisiunea că nici nu vețisimți când vor trece cele 40 de minute.

Oxana Greadcenco:

"Cred că oamenii care ajung să-și schimbe țara, să se mute înaltă țară, trec într-un proces atât de profund, care le educă un fel de imunitate la schimbări, dar și le dă un fel de superputere. Din momentul în care reușești să schimbi țara, să te adaptezi la o societate nouă, apare așa o parte în tine invincibilă. 

"Ca mic cititor, când ai contact cu o carte în care regăsești locuri pe care le-ai văzut în vacanțele cu părinții tăi, îți dă maimult context și apartenență.

"Dragă copile, să iubești viața așa cum iubește Eskimos înghețata. Deci, cartea asta e o poveste de iubire între Eskimos și înghețata."

În ultimii ani, în afara granițelor țării au apărut foarte multe biblioteci private pentru copii, entități fondate, în general, de părinți cu copii mici, părinți care consideră că limba maternă merită păstrată și cultivată în familie. O astfel de bibliotecăeste și cea inițiată de Simona Popa și denumită dupăfiul ei: Cărți pentru Matei.

Am vorbit cu Simona despre ce îi motivează pe părinți să înființeze astfel de biblioteci, despre importanța consolidării limbii materne, dar și despre unul dintre cele mai frumoaseproiecte ale bibliotecii „Cărți pentru Matei”, și anume „În așteptarea lui Moș Crăciun”.

Simona Popa: „Un copil cu un vocabular bogat în limba maternă va avea un vocabular și mai bogat în cea de-a doua limbă.”

În Eindhoven, centrul unui adevărat ecosistem al științei șitehnologiei, are loc în fiecare an Festivalul STREAM, un festival de știință dedicat celor mici. Totul a început de la ȘcoalaRomânească din Eindhoven, singura de acest fel din diaspora care are un curs de știință inclus în curriculum.

De ce un astfel de curs pentru cei mici? Cum îi pregătim pentru ziua de mâine? Cum s-a ajuns la acest festival? Ce înseamnă STREAM? Cine sunt cei care organizează atelierele pentru copii și cum este susținut financiar un astfel de eveniment? Răspunsurile vin de la Vlad Niculescu-Dincă,cel care coordonează atât festivalul, cât și activitatea ȘcoliiRomânești din Eindhoven.

Vlad Niculescu Dincă:

„Într-un mediu în care inteligența artificială începe să domine spațiu informatic în care funcționăm, cred că unul dintre cele mai unic-umane contribuții este să știi să pui întrebări. Poate în sensul ăsta suntem chiar un pic târziu cu ideea asta - aș vrea să cred că nu - în a-i învăța pe copii de la vârsta de ce-urilor că a pune întrebări este ceva care este specific uman.”

Sâmbătă, 20 septembrie, s-a deschis pentru public expoziția „Brâncuși, nașterea sculpturii moderne” la Muzeul H’Art din Amsterdam. Pentru muzeu, este un adevărat eveniment: nu doar că este prima expoziție personală Brâncuși organizată în Țările de Jos după mai bine de o jumătate de secol, dar este și cea de-a doua expoziție prin care muzeul contribuie la aniversarea celor 750 de ani de existență ai capitalei olandeze (după De la Rembrandt la Vermeer).

Am vizitat expoziția împreună cu istoricul de artă Maria Rus Bojan, care este și invitata acestui episod. Ne-a plăcut expoziția? Dacă da, de ce? Dacă nu, ce anume ne-a lipsit? Sunt doar câteva dintre întrebările la care am încercat să găsim un răspuns.

Maria Rus Bojan:
„Colegii olandezi au făcut absolut tot ce se putea mai bine. Tot ceea ce trebuie să apară ca esență a operei lui Brâncuși există în această expoziție.”
„Ceea ce cred eu că lipsește în această expoziție, dar și în expoziția de la Paris, este relația lui cu țara. Nu a existat o documentare reală a surselor.”

Expoziția este organizată în colaborare cu Centrul Pompidou din Paris și cu sprijinul Institutului Cultural Român din Bruxelles. În expoziție sunt prezentate exclusiv lucrăridin colecția Centrului Pompidou. Expoziția rămâne deschisă până pe 18 ianuarie 2026.

În Țările de Jos, pe o suprafață de șase ori mai mică decât cea a României, funcționează deja patru școli românești de weekend. Eliza van Peppen predă limba română la două dintre ele, în Haga și în Amsterdam. Am ales ziua de 15 septembrie pentru a difuza acest dialog cu Eliza despre provocările unui profesor de limba română in diaspora.

Eliza van Peppen: „Am avut o fetiță care avea patru ani - acum mulți ani - iar acum are 15, cred. Nu voia să vină la școala românească, pentru că nu voia să vorbească această limbă, penru ca doar tatăl ei o vorbea. «Ce este limba asta?» întreba.

După ce a venit la școală, la primul curs, din acel moment totul s-a schimbat. Limba română însemna școala românească, însemna prietenii, pentru ca se creează prietenii în clasă.”

credit foto: Cristian Călin

În prima parte - pe care o puteți (re)asculta oricând - am vorbit despre structura acestui sistem, aș spune unic înEuropa, despre alegerile pe care un elev trebuie să le facă încă de la 12 ani, despre rolul părintelui în sistemul de învățământ.

Continuăm azi cu relația dintre profesor și elev, dar și dintre profesor și părinte. Există repetenție în Olanda? Și ce consecințe au absențele nemotivate?

Krisztina Pfeifer este profesoară la Keizer Karel College din Amstelveen, un oraș-satelit al capitalei olandeze. Dialogul nostru s-a concentrat doar pe învățământul liceal, între 12 și 18 ani.

Krisztina Pfeifer:
„Educația civică este foarte importantă și începem din primul an. Încercăm să-i implicăm de la 12 ani în tot felul de activități civice, și asta se vede, pentru că, până la urmă, ceea ce este important în majoritatea instituțiilor de învățământ, dar în acest liceu în special, este ce oferi în afară de studii: ce este pe verso-ul diplomei de bacalaureat, cu ce bagaj pleci deaici.”

Sistemul de învățământ olandez, cu Krisztina Pfeifer, profesoară la Keizer Karel College (Liceul ÎmpăratulCarol) din Amstelveen - partea 1

Sistemul de învățământ olandez este destul de dificil de explicat cuiva care vine din afara Țărilor de Jos. Pentru mulți români ajunși aici, reprezintă adesea un adevărat șoc cultural.
Este motivul pentru care am ales ca, în episoadele următoare ale acestui podcast, să abordez acest subiect. Și nimeni nu îlpoate explica mai bine decât cineva care lucrează chiar în sistemul de învățământ olandez.

Dialogul care urmează se concentrează exclusiv pe învățământul liceal, destinat elevilor cu vârste între12 și 18 ani, un dialog din perspectiva profesorului.
În acest prim episod, vorbim despre alegerile pe care un elev trebuie să le facă încă de la 12 ani, despre rolul părintelui în sistemul educațional și despremodul în care sunt descoperite talentele copiilor.

Krisztina Pfeifer:
„Talentul îl descoperim încurajând copilul să încerce tot ce i se pare interesant: de la sport și artă, până la hobby-uri legate de tehnică. Practic, așa îți dai seama — nu-i așa? — dacă areo înclinație spre un domeniu sau altul.
Lucru care, în România, nu prea se întâmplă. Sau, cel puțin, dacă mă gândesc la copilăria mea și la anii petrecuți în învățământul gimnazial, liceal și universitar, talentul trebuia să îl ai deja. Deci tu trebuia deja să știi dacă ești foarte bun într-un domeniu, și abia atunci, poate, se investea în tine.
[În România] nu se investește în descoperirea talentului, ci în talentul deja descoperit.”

Ce înseamnă mobilitate urbană, cum pot politicile din acest domeniu să remodeleze un oraș, cum câștigi voturi cu politici de mobilitate urbană? 

Ruxandra Aelenei este expertă în mobilitate urbană, lector la Facultatea de Științe Aplicate din cadrul Universității din Amsterdam și membră a organizației Dutch Cycling Embassy. Ruxandra călătorește în întreaga lume și împărtășește din experiența acumulată în Țările de Jos, una dintre cele mai avansate țări din lume în ceea ce privește mobilitatea urbană.

Ruxandra Aelenei: „Eu așa văd mobilitatea: un sistem al vaselor de sânge al orașului, ca să zic așa, care ne duce în toate părțile, ne transportă de colo-colo, de acasă la lucru, de acasă la școală și înapoi. Deci mi se pare că este cumva coloana vertebrală a orașelor și, din păcate, termenul, sau, mă rog, domeniul mobilității urbane a apărut foarte recent, deși ne deplasăm de câteva milioane de ani, de fapt. Și mobilitatea este cumva un termen umbrelă care nu se referă doar la trafic, ci se referă în special la oameni,  nu are de-a face cu mașini, cu biciclete, cu trotuare, cu beton, ci sereferă în special la oameni, la ce au oamenii nevoie pentru a se deplasa, la ce au oamenii nevoie pentru a-și îndeplini dorințele. Deci mobilitatea cumva ne oferă în fiecare zi posibilități sau ni le ia, nu ni le oferă, în funcție, într-adevăr, de cum este organizată și ce se întâmplă în oraș.” 

În școlile din Regatul Țărilor de Jos există o poziție aparte, numită beroepskunstenaar in de klas, adică un artist-profesor care nu doar că îi apropie pe copii de artă, ci îi sprijină și în dezvoltarea lor personală. Teodora Ionescu este o astfel de artistă, care îi ajută pe participanții la atelierele ei să se elibereze de frici și temeri, încurajându-i să gândească liber.

Tema rădăcinilor, atât de prezentă în arta Teodorei, este nelipsită și din atelierele dedicate copiilor și adolescenților. Unde te simți acasă? Și cum ajungi la „rădăcinile” unei clase? Ascultați întâlnirea cu Teodora Ionescu, una dintre cele mai apreciate artiste din Deventer și împrejurimi.

Teodora Ionescu: De cele mai multe ori, faptul că mă prezint ca artistă într-o clasă pentru copii este mare lucru, sunt fascinați. Le arăt dinlucrările mele, le spun că vin din România și le povestesc de ce am făcut ce am făcut. Deci, la fiecare workshop cumva prezint și rădăcinile. Dar mă bucur că în aprilie anul ăsta am avut primul proiect despre rădăcini. Și nu despre rădăcinile mele, ci despre rădăcinile unei școli catolice dintr-un sătuc, în Twelo, aproape de Deventer. Tema a fost chiar rădăcini. Și am zis, bine, nu o să vorbim doar despre rădăcini, o să vorbim despre ce înseamnă rădăcinile, ce înseamnă pentru mine și să aflăm ce înseamnă pentru ei.

Ca în fiecare primăvară, Olanda este brăzdată de covoare infinite de flori. Lalele, narcise, zambile și multe alte flori din bulbi își arată frumusețea lumii în toate formele și culorile. Celebrul parc Keukenhof, deschis la mijlocul lunii martie, este și el în floare. Pentru Olanda, sezonul cel mai aglomerat din punct de vedere turistic este exact această perioadă a florilor din bulbi. La Royal Flora Holland, însă, florile vin și pleacă în fiecare zi. Am povestit despre Bursa de flori din Aalsmeer cu Ionelia Stoica, cea pe care o găsim în materialele de promovare ale bursei. Ce înseamnă Bursa de flori, cum se tranzacționează florile și plantele, ce s-a întâmplat în timpul pandemiei, cum este să lucrezi la Royal Flora Holland? Vă invit să o ascultați pe Ionelia Stoica.