În prima parte - pe care o puteți (re)asculta oricând - am vorbit despre structura acestui sistem, aș spune unic înEuropa, despre alegerile pe care un elev trebuie să le facă încă de la 12 ani, despre rolul părintelui în sistemul de învățământ.

Continuăm azi cu relația dintre profesor și elev, dar și dintre profesor și părinte. Există repetenție în Olanda? Și ce consecințe au absențele nemotivate?

Krisztina Pfeifer este profesoară la Keizer Karel College din Amstelveen, un oraș-satelit al capitalei olandeze. Dialogul nostru s-a concentrat doar pe învățământul liceal, între 12 și 18 ani.

Krisztina Pfeifer:
„Educația civică este foarte importantă și începem din primul an. Încercăm să-i implicăm de la 12 ani în tot felul de activități civice, și asta se vede, pentru că, până la urmă, ceea ce este important în majoritatea instituțiilor de învățământ, dar în acest liceu în special, este ce oferi în afară de studii: ce este pe verso-ul diplomei de bacalaureat, cu ce bagaj pleci deaici.”

Sistemul de învățământ olandez, cu Krisztina Pfeifer, profesoară la Keizer Karel College (Liceul ÎmpăratulCarol) din Amstelveen - partea 1

Sistemul de învățământ olandez este destul de dificil de explicat cuiva care vine din afara Țărilor de Jos. Pentru mulți români ajunși aici, reprezintă adesea un adevărat șoc cultural.
Este motivul pentru care am ales ca, în episoadele următoare ale acestui podcast, să abordez acest subiect. Și nimeni nu îlpoate explica mai bine decât cineva care lucrează chiar în sistemul de învățământ olandez.

Dialogul care urmează se concentrează exclusiv pe învățământul liceal, destinat elevilor cu vârste între12 și 18 ani, un dialog din perspectiva profesorului.
În acest prim episod, vorbim despre alegerile pe care un elev trebuie să le facă încă de la 12 ani, despre rolul părintelui în sistemul educațional și despremodul în care sunt descoperite talentele copiilor.

Krisztina Pfeifer:
„Talentul îl descoperim încurajând copilul să încerce tot ce i se pare interesant: de la sport și artă, până la hobby-uri legate de tehnică. Practic, așa îți dai seama — nu-i așa? — dacă areo înclinație spre un domeniu sau altul.
Lucru care, în România, nu prea se întâmplă. Sau, cel puțin, dacă mă gândesc la copilăria mea și la anii petrecuți în învățământul gimnazial, liceal și universitar, talentul trebuia să îl ai deja. Deci tu trebuia deja să știi dacă ești foarte bun într-un domeniu, și abia atunci, poate, se investea în tine.
[În România] nu se investește în descoperirea talentului, ci în talentul deja descoperit.”

Ce înseamnă mobilitate urbană, cum pot politicile din acest domeniu să remodeleze un oraș, cum câștigi voturi cu politici de mobilitate urbană? 

Ruxandra Aelenei este expertă în mobilitate urbană, lector la Facultatea de Științe Aplicate din cadrul Universității din Amsterdam și membră a organizației Dutch Cycling Embassy. Ruxandra călătorește în întreaga lume și împărtășește din experiența acumulată în Țările de Jos, una dintre cele mai avansate țări din lume în ceea ce privește mobilitatea urbană.

Ruxandra Aelenei: „Eu așa văd mobilitatea: un sistem al vaselor de sânge al orașului, ca să zic așa, care ne duce în toate părțile, ne transportă de colo-colo, de acasă la lucru, de acasă la școală și înapoi. Deci mi se pare că este cumva coloana vertebrală a orașelor și, din păcate, termenul, sau, mă rog, domeniul mobilității urbane a apărut foarte recent, deși ne deplasăm de câteva milioane de ani, de fapt. Și mobilitatea este cumva un termen umbrelă care nu se referă doar la trafic, ci se referă în special la oameni,  nu are de-a face cu mașini, cu biciclete, cu trotuare, cu beton, ci sereferă în special la oameni, la ce au oamenii nevoie pentru a se deplasa, la ce au oamenii nevoie pentru a-și îndeplini dorințele. Deci mobilitatea cumva ne oferă în fiecare zi posibilități sau ni le ia, nu ni le oferă, în funcție, într-adevăr, de cum este organizată și ce se întâmplă în oraș.” 

În școlile din Regatul Țărilor de Jos există o poziție aparte, numită beroepskunstenaar in de klas, adică un artist-profesor care nu doar că îi apropie pe copii de artă, ci îi sprijină și în dezvoltarea lor personală. Teodora Ionescu este o astfel de artistă, care îi ajută pe participanții la atelierele ei să se elibereze de frici și temeri, încurajându-i să gândească liber.

Tema rădăcinilor, atât de prezentă în arta Teodorei, este nelipsită și din atelierele dedicate copiilor și adolescenților. Unde te simți acasă? Și cum ajungi la „rădăcinile” unei clase? Ascultați întâlnirea cu Teodora Ionescu, una dintre cele mai apreciate artiste din Deventer și împrejurimi.

Teodora Ionescu: De cele mai multe ori, faptul că mă prezint ca artistă într-o clasă pentru copii este mare lucru, sunt fascinați. Le arăt dinlucrările mele, le spun că vin din România și le povestesc de ce am făcut ce am făcut. Deci, la fiecare workshop cumva prezint și rădăcinile. Dar mă bucur că în aprilie anul ăsta am avut primul proiect despre rădăcini. Și nu despre rădăcinile mele, ci despre rădăcinile unei școli catolice dintr-un sătuc, în Twelo, aproape de Deventer. Tema a fost chiar rădăcini. Și am zis, bine, nu o să vorbim doar despre rădăcini, o să vorbim despre ce înseamnă rădăcinile, ce înseamnă pentru mine și să aflăm ce înseamnă pentru ei.

Ca în fiecare primăvară, Olanda este brăzdată de covoare infinite de flori. Lalele, narcise, zambile și multe alte flori din bulbi își arată frumusețea lumii în toate formele și culorile. Celebrul parc Keukenhof, deschis la mijlocul lunii martie, este și el în floare. Pentru Olanda, sezonul cel mai aglomerat din punct de vedere turistic este exact această perioadă a florilor din bulbi. La Royal Flora Holland, însă, florile vin și pleacă în fiecare zi. Am povestit despre Bursa de flori din Aalsmeer cu Ionelia Stoica, cea pe care o găsim în materialele de promovare ale bursei. Ce înseamnă Bursa de flori, cum se tranzacționează florile și plantele, ce s-a întâmplat în timpul pandemiei, cum este să lucrezi la Royal Flora Holland? Vă invit să o ascultați pe Ionelia Stoica.

Târgul de artă și antichități de la Maastricht este bucuria lunii martie. În acest an l-am vizitat împreună cu Oana Stan, istoric de artă independent, specializată în arta maestrului olandez Frans Hals. Împreună ne-am concentrat pe ceea ce ne atrage cel mai mult: arta olandeză din secolul al XVII-lea și, în special, arta semnată de femei.

Iată impresiile noastre de la această ediție a TEFAF 2025 Maastricht.

Cum s-a schimbat, în ultimii ani, atitudinea editurilor olandeze față de literatura de limbă română?

Am vorbit despre acest subiect cu Jan Willem Bos, cel care traduce literatura română în neerlandeză din anii '80. În primul interviu pe care l-am făcut împreună, în urmă cu 20 de ani, Jan Willem mi-a spus că România este preocuparea lui zilnică. Și nu cred că a exagerat cu nimic, dacă mă gândesc la câte mii de pagini a tradus în toți acești ani și la cum a reușit să convingă editurile să le publice. A tradus și continuă să ofacă dintr-o imensă dragoste pentru literatura română.

Eforturile i-au fost răsplătite în 2018, când președintele României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer. Un an mai târziu, în 2019 a primit Martinus Nijhoff Vertaalprijs, premiul pentru întreaga carieră de traducătoroferit de Het Cultuurfonds (Fondul Cultural din Olanda).

Punctul de plecare al dialogului nostru a fost evenimentul editurii olandeze Pegasus, care pe 23 martie 2025a prezentat două noi traduceri din literatura română contemporană. Este vorba de romanul de debut al Ruxandrei Burcescu (România), Instabil, tradus de Charlotte van Rooden și de romanul Kinderland al Lilianei Corobca (Republica Moldova), tradus de Jan Willem Bos.

Sunt Claudia Marcu și vă invit să ascultați podcastul "Ilustrata din Amsterdam", o extensie a rubricii cu același numedifuzată (din 2014) în emisiunea Orașul Vorbește la Radio România Cultural.

Invitatul acestui prim episod al podcast-ului „Ilustrată din Amsterdam” este Alexandru Iosup, profesor la Vrije Universiteit (VU) din Amsterdam. Expertul în computer science povestește despre o pasiune care s-a născutîn urmă cu aproape cinci ani, pasiune care a dus la formarea celui mai mare club al iubitorilor de stilouri din Țărilede Jos. Într-o lume atât de digitală, în care suntem mereu cu nasul în ecrane, mai există loc pentru stilou? Alexandru explică de ce Petrache Poenaru nu este recunoscut ca fiind inventatorul stiloului, ci Waterman, ce înseamnă un stilou, care sunt cei mai mari producători de stilouri din lume și ceactivități desfășoară un club al iubitorilor de stilouri. Un expert în computer science, care coordonează proiecte internaționale de mare anvergură, găsește timp pentru o pasiune care îi încetinește ritmul de viață într-un mod creativ.

"Tocmai pentru că suntem cu nasul în calculatoare și într-o lume digitală extrem de agilă și de rapidă și, de multe ori, care ne depășește capacitatea de a înghiți tot ce se întâmplă cred că e nevoie să-ți faci timp pentru un pic de viață mai înceată. Se poate întâmpla în mai multe feluri. Îmi place să tai și ridichi. E ok, pot să fac și asta, dar un stilou e ceva care aduce activitate artistică".