Am celebrat la Intersecțiile de miercuri Ziua Internațională a Poeziei împreună cu invitații noștri, poeții Mina Decu și Vasile Leac. Citim și vorbim despre starea poeziei, condiția poeților azi și despre premiile literare.

Mina Decu a debutat anul trecut la editura Charmides cu volumul „Desprindere”. Este masterandă în Filosofie și Studii europene și-l traduce pe Roberto Bolaño. A fost desemnată Tânărul poet al anului 2018 și a primit Premiul Național pentru Poezie Mihai Eminescu, Opera Prima.

Vasile Leac trăieşte şi lucrează în Arad şi Bucureşti. A publicat mai multe cărţi de poezie: Seymour: sonată pentru cornet de hârtie, Ed. Vinea (2005, 2006, 2013); Dicţionar de vise, Ed. Cartea Românească, 2006; Lucian – un experiment – CDPL, 2009; Toţi sunt îngrijoraţi, Ed. TracusArte – colecţia NEO – 2010, 2015; Unchiul este încântat, Ed. Charmides, 2013. Pentru volumul ”Monoideal”, publicat anul trecut, este nominalizat la Premiul pentru Poezie 2018 în cadrul Premiilor Radio România Cultural și Observatorul Cultural.

Pe 13 martie, Intersecțiile au fost despre stil, canon, tabuuri, trenduri și mai ales despre frumusețe și despre industria ei.

Despre toate acesteaau vorbit invitatul nostru special, Alexandru Abagiu, în dialog cu Ana Maria Sandu.

Alexandru Abagiu, considerat cel mai important make-up artist român, are o experienţă în domeniu de peste 20 de ani. A început machiajul pe vremea când în România nu exista meseria de make-up artist. Este National Make up Artist pentru Lancôme și a realizat mii de machiaje. Unul dintre locurile lui preferate în București este muzeul Antipa și mai ales colecția de fluturi a muzeului, sursă de altel și de inspirație pentru propriile lui creații. Alexandru consideră că ”niciodată nu găseşti tendinţele în centrele oraşelor, în zonele turistice, previzibile, ci în subcultură, acolo unde se formează curentele care îşi fac loc apoi spre mainstream”.

Feminismul și avatarurile lui. Ce numim atunci cînd vorbim despre feminism. Care au fost valurile feminismului și evoluția lui. Ce mai avem de aflat, ce mai avem de tradus în română din literatura clasică feministă. Cum răspundem la întrebarea ”noi, în România, în ce val feminist sîntem sau ce fel de agendă am dezvoltat în ultimele decenii”? O conferință semnată Oana Băluță, Cîte feluri de feminism există.

Oana Băluță este conf. univ. dr. la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Bucureşti. În 2013, a publicat volumul ”Feminism modern reflexiv”, la Editura Tritonic.

Pare simplu să vorbim despre George Enescu. La fel ca despre Mihai Eminescu. Să-i invocăm fără să-i cunoaștem cu adevărat, fără să-i ascultăm sau (re)citim..

Eugen Ciurtin, istoric al religiilor, orator carismatic și cunoscător pasionat al personalității și muzicii lui George Enescu, a susținut la Intersecțiile din ultima miercuri a lunii februarie, conferința cu titlul: În carne și în oase; muzica lui George Enescu”.

”Despre numele de străzi și instituții pare întotdeauna că s-a spus deja tot. Că s-a spus tot – mai ales despre numele care figurează pe bancnote – perfect și în urmă cu foarte mult timp. Nimic mai îndărătnic fals, în privința operei lui Enescu. O muzică și o viață foarte puțin cunoscute cu adevărat, în afara unui cerc restrâns de inițiați muzicieni, și care pune destule probleme mari pe care muzicienii nici nu le pot adjudeca public singuri. O muzică și o viață despre care avem în continuu noutăți din anii 1880 și până luna trecută. Conferința își propune să se întrebe de ce.” (Eugen Ciurtin)

Iuliana Vîlsan este scenograful prin excelență, care creează pe scenă lumi imposibil de uitat, este o artistă din lumea teatrului, plină de versatilitate, inteligență, umor, referințe culturale reunite de fiecare dată într-un mix exploziv numai al ei. A lucrat cu Mihai Măniuțiu, cu Radu Afrim, cu Radu Jude, a scris o teză despre teatrul lui Plaut. Iuliana Vîlsan este pictoriță și totdată unul dintre cei mai seducători povestași.

”M-am dus către vulnerabilitate, fragilitate, sensibilitate; antrenamentul oamenilor din domeniul artei e că trebuie să fii dur, trebuie să ai coaie, trebuie să ai forță. Dacă nu aveai forță, nu erai artist, erai orice altceva. Dacă aveai sensibilitate, te ocupai de cu totul alt domeniu. Aceste cutume ale sfintei scânduri, ale lucrurilor mari și magistrale, aceste megalomanii pe care le conținea acest antrenament de fapt te depersonalizau, te duceau într-o zonă care era cumva fabricată, poate era în tine forța, dar forța ta este și dacă exprimi sensibilul, pentru că asumarea lui este un gest de foarte mare forță, nu este un gest de slăbiciune.”

Pe 13 februarie 2019 am avut la Intersecțiile de miercuri o întâlnire despre iubire, despre tema perpetuă care nu ocolește pe nimeni. O conferință susținută de filosoful Cristian Iftode, care radiografiază clișeele legate de iubire, plecând de la Platon și ajungînd în epoca Tinderului.

O ediție specială în prima miercuri a lunii februarie. ”4,3,2” (regia: Cristian Mungiu), ”Polițist adjectiv” (regia: Corneliu Porumboiu), ”Un pas în urma serafimilor” (regia: Daniel Sandu), ”Cîini” (regia: Bogdan Mirică), dar și Liliom, în piesa de teatru ”Carusel” a lui Andrei Șerban. Doar cîteva titluri, și implicit doar cîteva roluri, din multele care i-au consacrat histrionismul și carisma. Unul dintre actorii iconici contemporani, Vlad Ivanov, în dialog cu scriitoarea Ana Maria Sandu, la Intersecțiile de miercuri.

În ultimele luni din 2018, undeva pe Mendeleev, în centrul Bucureștiului, puteai merge să vezi una dintre expozițiile cele mai așteptate ale anului. Roman Tolici la galeria Mobius, o destinație deja cunoscută în peisajului orașului. Ce înseamnă o galerie de artă, care este condiția curatorului și care e condția artistului în contextul românesc actual, cît de importantă e viziunea fondatoare și cît de importante sînt alegerile aferente?

Am încheiat luna ianuarie la Intersecții cu Roxana Gamarț, una dintre fondatoarele galeriei Mobius. Pentru Roxana: ”Arta are această calitate – provoacă dependență. O galerie presupune foarte multă muncă și investiții considerabile. Arta în sine este o investiție pe termen lung și deocamdată puțini sunt cei care au răbdarea să o înțeleagă. Sigur, situația este în schimbare, dar nu s-a ajuns încă în acel punct de echilibru. Oamenii sunt predispuși să investească în valori materiale, și mai puțin într-un nou nivel de înțelegere a lumii.”

Pe 23 ianuarie, ne-am întors la conferințele cu care v-am obișnuit la Intersecțiile de miercuri. Prima din această serie nouă: Mituri și povești seismice la români, cu Matei Sumbasacu, inginer constructor, specializat în proiectarea și analiza structurilor din regiuni seismice. În 2016, a fondat Re:Rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic.

E în gîndurile noastre ale tuturor, în obsesiile noastre și în revolta de fiecare zi. Seismul și vulnerabilitatea Bucureștiului din acest punct de vedere. Cu toate acestea, trăim într-un paradox.

Am început anul nou al Intersecțiilor de miercuri în preajma zilei de 15 ianuarie cu o discuție despre textele din muzica românească, mai mult sau mai puțin ușoară. Am trecut prin mai multe epoci, stiluri și opțiuni poetice cu Daniel Rocca, solistul trupei Firma. Spre sfîrșitul anului trecut, Firma a lansat un album pentru care a ales să folosească drept text poezie contemporană, de la Eminescu și Bacovia la Leonid Dimov, Ana Blandiana și Adela Greceanu. Poezii alese, volumul I.

Ce fel de poezie se potrivește cu muzica? Ce fel de texte reținem atunci cînd fredonăm? Reținem textul sau muzica? Cum s-au schimbat cuvintele din muzica românească în ultimele decenii? Ce știu oamenii din muzică despre poezia contemporană?