Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată ca niciodată… o pădure îndepărtată, la o margine de sat, unde trăiau demult, un bărbat și soția sa. Locuiau într-o colibă sărăcăcioasă, mâncau doar legume și din când în când un vânat, dar erau mulțumiți cu ce aveau și nu râvneau la nimic altceva. Erau sănătoși, bucuroși și munceau cu drag. El era pădurar și umbla toată ziua cu treabă, iar soția lui rămânea acasă să facă mâncare, curățenie și să coasă câte o cămașă.

Și uite așa, timpul a trecut repede și amândoi își încărcară în spinare o mulțime de ani pe care abia îi mai puteau duce. Deși îl ajungea bătrânețea din urmă, moșneagul își lua în fiecare dimineață uneltele, îi spunea babei la revedere și pleca domol, la muncă, în pădure. Baba rămânea acasă, harnică și veselă ca altădată.