Ca toate poveștile și aceasta poveste argentiniană începe cu… a fost odată o femeie misterioasă și puțin cam… bizară. Nu era înaltă, dar era foarte slabă, cu părul alb și pielea încrețită de soare. Purta mereu aceeași fustă mare cu volane, un turban prăfuit și era însoțită de un câine bătrân care abia își trăgea picioarele din spate. Oamenii preferau să o evite decât să o întrebe ce mai face pentru că părea venită din altă lume, una pe care cei mari sigur nu voiau să o înțeleagă. În schimb, copiii o îndrăgeau pentru că ea le ținea minte numele tuturor și, de fiecare dată când vreun Juan, Luis sau Maria, că așa se numesc majoritatea copiilor din Argentina, se plictisea de alergat după zmei fugeau spre femeie și o rugau să le spună o poveste.