Milcofisme

Episodul 25, capitolul 4, sezonul 1 și călătoria noastră continuă. Vorbim serios despre muzică și muzicieni. Suntem în zona în care identificăm probleme, identificăm soluții într-o lume fără reguli și fără consistență cum este cea a muzicienilor atunci când prestează independent. Dar nu numai muzicienii. Și actorii și dansatorii au de-a face cu aceste probleme. Ca de obicei avem aceiași problemă a interesului, a voinței și putinței decidenților.

Concluzia interviului cu Cosmin Manolescu, dragi prieteni, este una deloc încurajatoare. Avem de-a face cu un mod de selecție a autorității statului în materie de cultură dezastruoasă, cauzată de mentalitatea, atitudinea și a respectului față de cultură și oameni de cultură. Pentru că nu poți să respecți sau să iubești ceva pe care ori nu-l înțelegi, ori, mai rău îl respingi pentru că îți umilește personalitatea. Pentru că neînțelegerea crează nemulțumire, furie, respectiv respingere, ba chiar ură. Avem asta cu toții în adn-ul nostru. Față de ce nu înțelegem manifestăm frică sau detestăm, urâm, pentru că nu ni se potrivește. Și atunci tendința nu mai e de respect ci de ignorare. Oamenii trimiși să rezolve cu bani cât mai puțini și cu minciuni cât mai multe treburile culturii, de fapt, ignoră cu ipocrizie și seninătate orice problemă pe care nu o pot rezolva, pe oricine care este incomod și crează probleme. Iar asta se întâmplă de 32 de ani cu foarte mici excepții sau pauze în care s-a construit dar oricum enorm de puțin.

Anca Constantin este în primul rând manager cultural. Sigur, este și artist, om de scenă, jurnalist și om de radio, dar motivul principal pentru care am invitat-o pe Anca la acest interviu este proiectul lor de la Cultura alternativă dedicat statutului artisului. O variantă la cheie a acestui proiect extrem de necesar pe care statul român l-ar fi putut lua paorpae gata făcut încă de mai bine de 3 ani. N-a făcut-o? De ce? Greu de înțeles. Poate fi explicat dar mi-ar trebui mai multe episoade de podcast ca să explic toate cauzele. Mulțumesc că ascultați Milcofisme.

Un nou episod al sezonului unu, final de capitol 4. Nu ne lipsesc discuțiile, dezbaterile, cele mai multe dintre ele aplicate și interesante, în această ediție cu Iulia Popovici ca invitat al AN MIR, discuție din aprilie în care eu și colegii din asociație punem întrebările, iar Secretarul de stat de la Cultură, de atunci, ne răspunde.

Primul lucru pe care ar trebui să-l spună un om lucid și responsabil atunci când trage o linie să facă o analiză la ce a făcut până la un moment dat este să învețe din greșeli și să-și asume greșelile. Nu pentru a pune cenușă în cap că nu asta e eficient, ci pentru a ocoli în a mai face aceleași greșeli și de a lăsa, poate, loc altor greșeli și astfel pentru a evolua. După părerea mea greșeala este una din condițiile evoluției. Sunt într-o evaluare a ceea ce am făcut cu asociația muzicienilor până acum, cu stadiul în care suntem și ce urmează să facem. Este partea a 3-a astăzi, iar ultima parte va fi data viitoare. Mulțumesc tuturor celor care ascultă Milcofisme.

Stimați colegi care stați pe margine supărați, suspicioși sau nemulțumiți!
Ce anume v-a oprit să aveți dumneavoastră o inițiativă similară dar mult superioară celei pe care am avut-o eu?
De ce nu s-au auzit glasurile dumneavoastră față de subiect inainte de a incepe eu să fac ceva și s-au auzit după?
De ce n-ați făcut ceva similar acum 3, 5 sau 8 ani? Sau acum 6 luni dacă tot ați văzut că amărâta asta de asociație a lu Milcof, că vezi Doamne e a mea, e ptr mine, o țin în depozit, nu face nici două parale.
De ce unii oameni inițial au aplaudat iar apoi au sărit in cealaltă barcă?
Ce vă face să credeți că există nu știu ce interese ascunse, nu știu ce comploturi periculoase, nu știu ce interese care v-ar putea minți sau fura sau păcăli?
Sau colegii mult mai cunoscuți decât mine, influencerii, vedetele, corifeii, legendele vii? De ce atâta tăcere pe partea asta? De ce atâta dezinteres? Nu știu, mă întreb.
Sincer mi-aș dori ca cineva să ia taurul de coarne și să facă asta mult mai bine decât mine sau decât oamenii care sunt alături de mine. Să vină cu bugete, să facem și noi întâlniri la Hilton sau Intercontinental, să angajăm și noi avocați, contabili, tot felul de specialiști, să ne dăm și noi serioși, că fără bani nici serios nu-ți permiți să fii!
Dar sigur unii dintre colegii noștri persoane publice au alte preocupări cum ar fi combaterea vaccinării sau după caz înfierarea lumii politice și cam atât. Despre breasla muzicienilor, despre colegi, despre solidaritate sau empatie nici că poate fi vorba. Bun cam asta am avut de spus și promit să nu mai revin nici la subiect și nici la tonul ăsta.

Suntem la episodul 19. Trecem la capitolul următor în care timp de 3 episoade am să vă povestesc istoria asociației muzicienilor așa cum a fost ea din punctul meu de vedere în ultimul an și jumătate. Veți asculta deasemenea eșantioane din diferite întâlniri cu diferite dezbateri. Avem nevoie de educația și cultura activității comune pentru protejarea drepturilor și intereselor muzicienilor. Audiție plăcută și vă mulțumesc că ascultați Milcofisme.

Statul român post-decembrist, prin toate instituțiile sale, susţine şi încurajează mediocritatea şi subcultura, în toate domeniile, implicit în arta. Scopul acestei politici de stat a rămas acelaşi ca şi în perioada ante-decembristă, doar mijloacele s-au schimbat. Prostirea şi îndobitocirea maselor nu se mai face prin cântece patriotice şi versuri sforăitoare, ci prin promovarea continuă, prin toate canalele, a non-valorii. Populaţia ţării este sufocată cu vulgaritate, superficialitate, sexualitate excesivă, trivial, lipsă de sens şi de direcție şi, astfel, este transformată într-o masă de manevră mult mai uşor de manipulat şi de controlat. 
Statul român post-decembrist s-a asigurat ca în vârful tuturor instituţiilor sale să se caţere indivizi obedienţi şi manipulabili, oportunişti, lingăi, executanţi docili, personaje dubioase, nulităţi fără opinii proprii şi fără coloană vertebrală, neaveniţi fără cultură, bun-simţ, bun-gust sau, măcar, bună-intenţie. Şefii şi şefuţii din România respectă toţi, ca pe-o condiţie sine qua non, acelaşi portret-robot: orgoliu gigantic - viziune zero! Lipsiţi de orice valoare personală şi susţinuți doar de proptelele politice sau de gaşcă, aceşti „capi” nu vor promova niciodată valorile adevărate şi nu vor încuraja niciodată exprimarea liberă sau manifestarea creativităţii autentice. Instituţiile româneşti nu sunt conduse de lideri, ci de stăpâni peste „moşii” pe care le consideră ale lor, de şefi a căror mentalitate seamănă izbitor cu cea a marilor feudali sau a stăpânilor de sclavi. (Excepţiile există, dar sunt rarisime şi pot fi numărate pe degetele de la o mână.) Ei bine, niciun astfel de şef nu va înghiţi niciodată artiştii autentici, rebelii, originalii, nealiniaţii. Nu-i va înghiţi şi va face tot ce îi stă în putinţă ca să-i îngroape 
Televiziunile şi radiourile, subjugate de interese politice, financiare sau conjuncturale, promovează exclusiv anumiţi artişti – artiştii „agreeaţi” - mereu aceeaşi, mereu dintre cei aflaţi în mainstream, adică în acel curent care „nu face valuri”, nu ridică probleme, nu transmite mesaje profunde, nu îndeamnă la reflecţie sau la evoluţie, nu trezeşte emoţii şi mai ales, nu se adresează umanităţii din OM, ci animalităţii din el. În muzică, mainstream-ul, la care s-au aliniat treptat toţi cei care vor audienţă, faimă şi câştig facil, este foarte uşor de recunoscut, indiferent dacă e în pop, folk, rock, muzică lăutărească sau populară: linii melodice care seamănă izbitor cu mii de alte linii melodice, construite pe aceleaşi acorduri, repetitive şi lipsite de originalitate & versuri lipsite de valoare şi, uneori, lipsite chiar de sens logic, în care se perorează, fără subtilitate sau rafinament literar, despre dragostea sinonimă cu sexul, despre posesie şi distracţie superficială şi, în general, despre toate aspectele care apropie fiinţa umană de mamifer. Adică, 99,99% din muzica pe care o auziţi la orice post de radio / televiziune! Şi în acest caz, există câteva excepţii - doi-trei realizatori de emisiuni, care se încăpăţânează să lupte cu sistemul din interior şi reuşesc să strecoare în play-list şi niscaiva muzică „nealiniată”, pe lângă ciurucuri şi muzică străină, care e majoritară (şi pentru care drepturile de autor se scurg în afara ţării). 
Drepturile de autor se plătesc puţin sau deloc, iar din acei bani nu poţi să cumperi nici măcar un set decent de corzi la chitară. Asociaţiile, uniunile şi organizaţiile, care ar trebui să reprezinte şi să protejeze artiştii, sunt slabe, ineficiente, lipsite de transparenţă şi hiper-birocratizate, conduse de şefi împietriţi în propriile lor şabloane şi corespunzând aceluiaşi portret-robot, de stăpân pe moşie. Indiferent de organizaţia profesională la care este afiliat, un artist (din afara mainstream-ul) ştie că nu trebuie să se aştepte ca „asociaţia” să facă ceva pentru ca arta lui să fie cunoascută sau să spere că-i va oferi vreun ajutor, în caz de nevoie. 

Spaţiile destinate

DE CE-UL NOSTRU. Așa s-a numit singura, repet, singura investigație serioasă printre muzicieni, făcută de cineva imeidat după tragedia de la Colectiv. Trebuie să le mulțumim pentru asta în primul rând Teodorei Ionescu, o importantă jurnalistă, Dumnezeu s-o odihnească, poate cel mai important cronicar de folk din România și redactorului-șef al revistei Arta Sunetelor, Radu Lupașcu cel care a primit ceea ce Teo a consemnat. Nimeni din presa mare, ca să-i zic așa, ăștia cu jdemii de faloări n-au avut curiozitatea nici atunci și nici de atunci până acum 

să-i întrebe și pe, dar nu și pe, în primul rând pe muzicieni cum stă treaba și care sunt cauzele tragediei de la clubul Colectiv din 30 octombrie 2015. Pentru presa mainstream așa cum spuneam era, este important tot ce zic niște neterminați ca Bănicioiu, Ponta sau acum, mai nou Câțu, primul rocker al țării, iată!
Am ales să prezentăm o parte din munca Teodorei la ediția de față dar și la cea viitoare și să ascultați părerile muzicienilor despre sacrificiul muzicienilor și a iubitorilor de muzică. Mulțumesc și vouă că ascultați Milcofisme.
Audiție plăcută.

Suntem la al doilea episod dedicat tragediei de la Colectiv. Acolo a fost vorba în primul rând despre un concert al unei trupe care nu avea acces la o promovare normală, respectiv inexistența unui buget, respectiv fără posibilitatea de a se exprima într-un spațiu normal, de spectacol. Goodbye to Gravity era neîndoielnic o trupă iubită, având în vedere audiența peste capacitatea legală a acelui spațiu. Din păcate despre Goodbye to Gravity s-a vorbit s-a vorbit în media de abia după ce membrii trupei și-au pierdut viața. Și-au pierdut viața Alex Pascu, Bogdan Lavinius Enache, Vlad Șelea, Mihai Alexandru. Solistul trupei, Andrei Găluț, după 6 ani, încă are probleme de sănătate și se recuperează. La Colectiv în seara de 30 octombrie au murit 65 de persoane și alte 173 au fost rănite.