Milcofisme

Începem o săptămână grea. Nu numai din cauza pandemiei și a dramelor ei. Dar și din cauza împlinirii, săptămâna aceasta, a șase ani de la o altă dramă nerezolvată. Colectiv. 
Dedic următoarele 3 episoade celor care au pierdut atunci. Viața, dragostea, creația, lumina, sufletul. 
Muzica i-a adunat acolo. Înainte de toate. Dar muzica nu trebuia să fie acolo.

Un prieten de nici unde si de nicaieri, oricum, de undeva de departe, de prea de departe, a fost curios, dar foarte curios sa stie cum sunt muzicienii (musicians, ar putea spune el, nu noi)din Romania.
Cu greu m-am lasat convins: Da' cine-s eu sa stiu toti muzicantii din Romania! sau...crezi ca stie cineva exact care cum sunt, pe unde sunt? asa ca la voi, in tara aia indepartata, rece si enervant de ordonata? Pana la urma am cedat insistentelor lui, nu se cade sa fii nepoliticos si pana la urma, daca gresesc si spun prostii, el oricum o ia de buna, asta nu ca asa s-ar fi putut scrie si alte istorii de dinainte, ci doar ca incercam sa ma "scot" cumva. Si iata... :)

Vă invit, în acest episod, la ultima parte a interviului cu Florian Lungu și Mike Godoroja despre istoria jazzului românesc. Vă doresc audiție plăcută.

După ce am vorbit despre rock, vorbim despre jazz cu doi mari promotori al acestui gen muzical în România. Oameni cu profunde legături cu muzica, adevărate enciclopedii în materie de jazz și nu numai. Florian Lungu și Mike Godoroja.

Ultimul episod din seria dedicată rock-ului românesc, cu Doru Rocker Ionescu, Stratone Ion și Stefan Naftanaila. Vă doresc audițieplăcută și vă mulțumesc pentru că urmăriți Milcofisme

Continuăm cu seria istoriei muzicii românești, mai exact cea care nu are voie să se învețe în școli pentru că în opinia unor minți înguste, vremelnic aflate la cârma educației muzicale românești, nu e nevoie ca tinerii să învețe despre Dan Andrei Aldea, Adrian Enescu sau Johnny Răducanu.

Suntem deja la capitolul 2 din sezonul 1 din noul format Milcofisme și vreme de 5 episoade am stat de vorbă cu 5 jurnaliști muzicali dintre cei mai importanți. Da încă mai există această specie, pe cale de dispariție, e drept. 
Vorbim despre o istorie care nu are dreptul să fie studiată în școlile românești de muzică. Vorbim despre rock-ul și jazz-ul ultimilor 60 de ani din România. Puteți, dacă doriți și puteți, să susțineți acest proiect accesând linkul 
https://www.patreon.com/milcofisme

Dragi prieteni suntem la finalul capitolului întâi al primului sezon de Milcofisme în acest nou format. Vreme de 8 episoade am încercat să definesc muzicianul, autor și interpret, lucrătorul cu sunete mai mult sau mai puțin armonizate. Am încercat deasemenea să definesc percepția publicului față de muzică și mai ales am încercat să așez termenii într-o perspectivă diferită și potrivită din punctul meu de vedere.
Mergem mai departe, începând de săptămâna viitoare, cu capitolul doi în care vreme de 5 episoade vom avea o serie de interviuri despre istoria unei părți importante a muzicii românești, despre rock și jazz și despre toate stilurile subsecvente care decurg din aceste două mari categorii. O serie de interviuri cu 5 jurnaliști muzicali importanți despre o istorie care din păcate nu se studiază în nici o școală din România. Numele meu este Florentin și vă mulțumesc pentru că ascultați Milcofisme.

În acest episod vorbesc despre public. Publicul avizat și cel neavizat. Despre muzica de consum și despre consumul mecanic al muzicii. Despre influența mediului politic și al mediului de publicitate asupra industriei spectacolului din România. Despre cum vede publicul din România, muzicianul român sau muzicianul străin. Din nou despre denumiri. Vă doresc audiție plăcută și vă mulțumesc că ascultați Milcofisme.

Am intrat deja în cuprinsul acestui capitol, suntem spre finalul lui și trebuie să mai spun odată despre ce am vorbit. Analizez așadar și descriu diversele tipuri de muzicieni, joburi sau tipuri de public. Deasemenea prezint și comentez diversele manifestări ale mediei de specialitate sau a diverselor mituri ale istoriei unei muzici care încă nu are dreptul să fie studiată în școli. O istorie de aproape 100 de ani care astăzi se numește rock, jazz, blues, folk sau muzică ușoară și careia nu i s-a permis încă să fie alături de muzica serioasă, cultă. Mă întreb oare dacă însuși marele Enescu și i-ar fi dorit aproape, dacă i-ar fi cunoscut, pe Dan Aldea, pe Richard Oschanitzky sau pe Aurelian Andreescu. Eu cred că da.