Radio România Reșița

Radio România Reșița

By
Download on the App Store

Radio România Reșița episodes

  • Investiții publice în Bocșa, Caraș-Severin: lucrări culturale aproape de final, infrastructura rămâne o provocare

    Investițiile publice în Bocșa, Caraș-Severin avansează, însă nu toate proiectele se desfășoară în ritmul dorit de autorități și cetățeni. Primarul Mirel Patriciu-Pascu a oferit o imagine de ansamblu asupra stadiului lucrărilor aflate în derulare. A vorbit atât despre proiectele din zona culturală, cât și despre cele de infrastructură. În domeniul cultural, lucrările la cinematograf au ajuns la un grad de realizare de aproximativ 70%, iar Casa de Cultură este finalizată în proporție de 50%. Proiectul parcului din fața primăriei este, deocamdată, blocat, după ce contractul cu firma constructoare a fost reziliat. În prezent, obiectivul se află în procedură de licitație, urmând să fie desemnat un nou constructor pentru reluarea lucrărilor.

    Cele trei muzee din Bocșa – Muzeul Constantin Lucaci, Muzeul Constantin Gruiescu și Muzeul de Etnografie – sunt aproape gata. Acestea au un stadiu de execuție de aproximativ 95%. Recepția lucrărilor este programată pentru mijlocul lunii ianuarie. În cadrul aceluiași proiect finanțat prin ADR Vest, în curtea muzeelor, a fost realizat și un observator astronomic. Obiectiv care este deja finalizat, spune primarul Bocșei, Mirel Patriciu Pascu.

    „În prezent, lucrările la obiectivele culturale se află într-un stadiu avansat de execuție. Pentru unele obiective, gradul de realizare a ajuns chiar la 95%. În ceea ce privește parcul, lucrările nu au început încă, din cauza unor probleme apărute cu firma desemnată inițial pentru execuție, motiv pentru care contractul a fost reziliat. În acest moment, proiectul se află în licitație, așteptăm un nou constructor care să continue lucrările.” – Mirel Patriciu Pascu.

    Lucrări la rețeaua de apă și canal

    De partea cealaltă, lucrările la infrastructura de apă și canalizare sunt în plină desfășurare. Dar avansează într-un ritm mult prea lent. În mai multe cartiere din orașul Bocșa, branșamentele nu sunt finalizate, iar canalizarea nu este conectată la stația de epurare, deși aceasta este deja finalizată. Printre lucrările restante se numără subtraversarea râului Bârzava pentru cartierul Neuwerk, dar și realizarea legăturilor cu stațiile de pompare și conectarea completă a rețelelor din zonele joase. Probleme sunt semnalate și în cartierul Măgura, unde doar câteva străzi beneficiază de racordare la rețeaua de apă. – a declarat primarul Mirel Patriciu Pascu.

    „Lucrările la rețeaua de apă și canalizare din Bocșa continuă, dar avansează într-un ritm mai lent decât îmi doream eu. Încă sunt numeroase racorduri care nu sunt finalizate. Probleme sunt și în mai multe cartiere, canalizarea nefiind conectată la stația de epurare, în ciuda faptului că ea este deja finalizată.” – Mirel Patriciu-Pascu.

    Autoritățile locale dau asigurări că lucrările vor continua și în perioada următoare. Însă recunosc că, până la finalizarea tuturor racordurilor și obiectivelor, o parte dintre problemele legate de apă, canalizare și infrastructură vor persista în continuare în Bocșa.

    Urmărește-ne și pe Google News

    Post-ul Investiții publice în Bocșa, Caraș-Severin: lucrări culturale aproape de final, infrastructura rămâne o provocare apare prima dată în Radio România Reșița.

    0 min
  • Pasajul Solventul din Timișoara, deschis circulației în regim de șantier

    Primarul Dominic Fritz a anunțat deschiderea circulației prin Pasajul Solventul Timișoara, un proiect strategic care conectează cartierele Ronaț, Blașcovici și Iosefin. De astăzi, timișorenii pot circula între Calea Bogdăneștilor și strada Gării pe sub liniile de cale ferată, în condiții de șantier. Până acum, singura traversare rutieră disponibilă era Pasajul Jiul.

    „Mulțumesc echipelor care au lucrat pe un șantier dificil, colegilor din Primărie pentru coordonare și timișorenilor pentru răbdare”, a declarat primarul. Finanțarea principală provine din bugetul local, din taxele și impozitele timișorenilor, dar viitoarele etape beneficiază și de fonduri europene.

    Pasajul Solventul face parte dintr-un plan de modernizare urbană care include construirea unei linii duble de tramvai între Solventul și Gară, refacerea întregii zone și realizarea unui pod modernizat, primul construit după Revoluție. Acest pod va conecta Bulevardul Dâmbovița cu Calea Bogdăneștilor, asigurând acces mai rapid și reducând traficul în zonele centrale.

    Lucrări viitoare și infrastructură verde

    Pasajul Solventul face parte dintr-un plan amplu de modernizare urbană, care include:

    • Construirea unei linii duble de tramvai între Solventul și Gară;
    • Modernizarea întregii zone și realizarea unui pod modernizat, primul construit după Revoluție;
    • Crearea de piste pentru biciclete și zone pietonale;
    • Amenajarea spațiilor verzi pentru un mediu urban sustenabil.
    • Aceste lucrări sprijină transportul ecologic și reduc poluarea, oferind comunității un mediu mai sigur și prietenos cu mediul.

      Urmărește-ne și pe Google News

      Post-ul Pasajul Solventul din Timișoara, deschis circulației în regim de șantier apare prima dată în Radio România Reșița.

      0 min
    • Taxe și impozite Timișoara 2026: Ajustări și beneficii pentru plata anticipată

      Municipiul Timișoara va aplica în 2026 modificări semnificative la impozitul pe clădiri și terenuri. Pentru clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice, valoarea impozabilă crește semnificativ, iar reducerile și scutirile aplicate în funcție de vechimea imobilului au fost eliminate.

      Pentru clădirile nerezidențiale, atât pentru persoane fizice, cât și juridice, cota adițională se reduce de la 31% la 16%, ceea ce aduce economii importante pentru firme și instituții.

      Modificări la impozitul pe mașini

      Calculul impozitului auto va include acum norma de poluare, pe lângă capacitatea cilindrică.

      • Autoturismele mai vechi sau cu emisii mari vor plăti mai mult.
      • Mașinile hibride cu emisii peste 50 g CO₂/km vor plăti aproximativ 200 lei anual.
      • Autoturismele electrice, care erau scutite, vor avea o taxă simbolică de 40 lei pe an.
      • Aceste schimbări sprijină reducerea poluării și încurajează utilizarea vehiculelor ecologice.

        Bonificație pentru plata anticipată

        Primăria Timișoara oferă o bonificație de 10% pentru contribuabilii care plătesc integral impozitul pe clădiri, teren sau mijloace de transport până la 31 martie 2026.

        Această măsură încurajează plata la timp și contribuie la gestionarea eficientă a bugetului local.

        Sustenabilitate și eficiență fiscală

        Noile reglementări fac parte din efortul orașului de a combina eficiența fiscală cu protecția mediului, stimulând reducerea poluării și responsabilizarea contribuabililor.

        Pentru detalii complete despre proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele locale în Timișoara pentru 2026, accesați: Primăria Timișoara – proiecte HCL.

        Urmărește-ne și pe Google News

        Post-ul Taxe și impozite Timișoara 2026: Ajustări și beneficii pentru plata anticipată apare prima dată în Radio România Reșița.

        0 min
      • Sfântul Ştefan – primul martir creştin al Bisericii: Peste 400.000 de români îşi serbează astăzi onomastica

        Pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, creştinii greco-catolici şi ortodocşi se închină Întâiului Martir al Mântuitorului, Sfântul Arhidiacon Ştefan.

        Sfântul Ştefan a fost un diacon iudeu din Ierusalim, potrivit Noului Testament. A fost primul martir creştin, condamnat la moarte de autorităţile din Ierusalim. Se spune că fost unul dintre cei şapte bărbaţi ”plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, aleşi de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni şi care au asistat la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul Ştefan a fost numit Arhidiacon. A intrat, astfel, foarte repede în atenţia fariseilor, care erau nemulţumiţi de faptul că predica în public învăţăturile lui Iisus. La scurtă vreme după începerea misiunii sale de diacon, a fost adus în faţa Sinedriului, fiind acuzat de blasfemie faţă de Moise şi de Dumnezeu.

        Sfântul Ştefan a fost găsit vinovat de blasfemie şi condamnat la moarte prin lapidare. După pronunţarea sentinţei, conform Noului Testament, el a avut o teofanie, spunând:

        „Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu„.

        El a fost dus în afara cetăţii, unde a fost ucis cu pietre, devenind primul martir ucis pentru că mărturisise credinţa în Iisus. Urmând exemplul acestuia, în clipa morţii el cere iertarea pentru cei care îl ucid. Printre cei ce l-au judecat şi au asistat la uciderea lui s-a aflat şi Saul, convertit ulterior la creştinism, cel ce avea să devină Sfântul Pavel. Mormântul Sfântului Ştefan a fost descoperit în anul 415. Din anul 560 osemintele sale s-ar afla împreună cu osemintele arhidiaconului roman Laurentius (d. 258) în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma.

        Peste 400.000 de români poartă numele Sfântului Arhidiacon Ştefan. Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne, 422.664 de români, dintre care 305.449 bărbaţi şi 117.215 femei, poartă numele Sfântului Arhidiacon Ştefan.

        Din totalul româncelor, 84.399 se numesc Ştefania, 22.327 – Ştefana, 9.114 – Fănica, 1.036 – Fănuţa, iar 339 – Fana.

        Majoritatea bărbaţilor poartă prenumele de Ştefan (273.159), Istvan (18.656), Fănel (8.727), Ştefănel (3.306), Ştefănuţ (1.031) sau Fane (581).

        Credincioşii de rit apusean l-au sărbătorit pe Sfântul Ştefan, în cea de-a doua zi de Crăciun, vineri, 26 decembrie. 

        “La mulţi ani!” celor care poartă numele Sfântului Ştefan!

        Post-ul Sfântul Ştefan – primul martir creştin al Bisericii: Peste 400.000 de români îşi serbează astăzi onomastica apare prima dată în Radio România Reșița.

        2 min
      • În Banat, omul sfinţeşte locul prin arta de a trăi frumos, cumpătat şi cu respect faţă de semeni, natură şi lucruri

        Când spunem că „omul sfințește locul”, ne referim la acei oameni al căror impact se vede cu adevărat în jurul lor. Aceștia sunt cei în care se regăsește sămânța unei calități autentice umane și care, prin exemplul lor personal, arată calea devenirii. Prin modul lor de a trăi și prin valori bine ancorate, ei demonstrează ce înseamnă să trăiești demn, într-o lume în care fiecare gest contează și nimic nu ar trebui să fie inutil. Totuși, un lucru este cert: cei care lasă în urmă o amprentă semnificativă par să fie din ce în ce mai puțini.

        Descoperiți povestea tradițiilor prin ochii unui om care a „sfințit” fiecare loc pe care l-au atins pașii săi, prin modul său de a trăi frumos, înțelept și cu respect față de natură și de semeni. Este vorba despre Maria Ifca, din satul Iabalcea, comuna Carașova, o adevărată păstrătoare și promotoare a tradițiilor autentice din Banat.

        Întreaga poveste a tradițiilor o puteți descoperi sâmbătă, 27 decembrie 2025, în emisiunea „Oameni și Locuri”, pe 105.6 FM, de la ora 15:15. De asemenea, vă așteptăm și miercuri, 31 decembrie 2025, de la ora 16:15, pentru a retrăi împreună farmecul acestor povești.

        Sursa foto: facebook Maria Ifca

        Urmărește-ne și pe Google News

        Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la [email protected]

        Post-ul În Banat, omul sfinţeşte locul prin arta de a trăi frumos, cumpătat şi cu respect faţă de semeni, natură şi lucruri apare prima dată în Radio România Reșița.

        0 min
      • Regele Charles al III-lea: mesaj de Crăciun despre unitate şi speranţă într-o lume marcată de conflicte

        Regele Charles al III-lea a vorbit în mesajul de Crăciun despre unitate şi speranţă într-o lume marcată de conflicte.

        Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a transmis mesajul său anual de Crăciun, subliniind importanța unității în diversitate, într-un context internațional tensionat, marcat de războaie, migrație și diviziuni sociale, relatează Reuters.

        În cel de-al patrulea discurs televizat de Crăciun de când a devenit monarh, regele, în vârstă de 77 de ani, a evidențiat rolul comunităților diverse în menținerea păcii și a valorilor umane fundamentale.

        „Prin marea diversitate a comunităților noastre, putem găsi puterea de a ne asigura că binele triumfă asupra răului”, a declarat Regele Charles al III-lea.

        Un apel la pace, bunătate și solidaritate

        Suveranul britanic a vorbit despre întâlnirile sale cu oameni de diferite credințe și culturi. El a arătat că, dincolo de diferențe, există o dorință comună de pace și respect pentru viață.

        Tema „călătoriei” și a bunătății față de cei aflați pe drum a avut un ecou puternic, într-un moment în care migrația reprezintă una dintre cele mai sensibile teme la nivel global.

        „Este extrem de încurajator să descoperim cât de multe avem în comun”, a subliniat monarhul.

        Discurs de Crăciun transmis de la Westminster Abbey

        Mesajul a fost transmis de la Westminster Abbey, loc simbolic unde sunt încoronați monarhii britanici încă din anul 1066. Discursul vine la finalul unui an dificil pentru familia regală britanică, marcat de probleme de sănătate și tensiuni interne.

        După mesajul regelui, publicul a asistat la un moment artistic susținut de un cor ucrainean în costume tradiționale, alături de Corul Operei Regale din Londra, un gest simbolic de solidaritate cu Ucraina.

        Sprijin constant pentru Ucraina și poziții față de crizele globale

        Regele Charles al III-lea și-a exprimat în mod repetat sprijinul pentru Ucraina. El l-a primit pe președintele Volodimir Zelenski de trei ori la Castelul Windsor în anul 2025. Cea mai recentă vizită a avut loc în luna octombrie.

        Deși constituțional este obligat să rămână neutru politic, monarhul a vorbit în repetate rânduri despre crizele globale. El şi-a exprimat îngrijorarea față de conflictul Israel-Gaza. Totodată a condamnat violențele îndreptate împotriva comunităților evreiești, inclusiv atacuri recente din Marea Britanie și Australia.

        Un mesaj de recunoștință pentru veterani și personalul medical

        În discursul său – o tradiție regală începută în 1932 – Regele Charles a adus un omagiu veteranilor și lucrătorilor din domeniul sănătății, pe care i-a lăudat pentru curajul și devotamentul lor în fața adversităților.

        Referințe religioase și un moment istoric la Vatican

        Discursul a inclus numeroase referiri la povestea biblică a Crăciunului. Regele a amintit și de vizita sa de stat la Vatican, din luna octombrie. El s-a rugat alături de Papa Leon al XIV-lea. A fost prima slujbă religioasă comună între un monarh britanic și un pontif catolic de la ruptura Angliei de Roma, în 1534.

        Provocări personale și semne de reconciliere în familia regală

        La aproape doi ani de la anunțul diagnosticului său de cancer, Regele Charles a declarat recent că tratamentul său va fi redus începând cu anul viitor.

        În plan familial, anul a adus atât momente dificile – retragerea titlurilor fratelui său, Prințul Andrew, pe fondul scandalurilor – cât și un gest rar de reconciliere. În septembrie, Prințul Harry a avut o întâlnire cu tatăl său, prima după aproape doi ani.

        „Viața este prețioasă”, a declarat ulterior Harry, exprimându-și speranța unei împăcări.

        Sursă: Agerpres

        Urmărește-ne și pe Google News

        Post-ul Regele Charles al III-lea: mesaj de Crăciun despre unitate şi speranţă într-o lume marcată de conflicte apare prima dată în Radio România Reșița.

        0 min
      • Mick Abrahams, chitarist şi membru fondator al trupei rock Jethro Tull, a murit la vârsta de 82 de ani

        Mick Abrahams, membru fondator al trupei britanice de rock Jethro Tull, a murit la vârsta de 82 de ani, a anunţat solistul Ian Anderson, care i-a adus un omagiu „chitaristului virtuoz”.

        „Cu imensă tristeţe am aflat ieri de moartea lui Mick Abrahams, membru fondator al trupei Jethro Tull”, a scris artistul în mesajul său.

        Chitaristul suferea „de probleme de sănătate care s-au agravat treptat în ultimii 15 ani, împiedicându-l în cele din urmă să mai cânte pe scenă sau să aibă o viaţă socială, chiar şi parţială”.

        Celălalt membru fondator al trupei britanice de rock aminteşte că „Mick (Abrahams) a jucat un rol esenţial în formarea iniţială a trupei Jethro Tull, născută după destrămarea trupelor John Evan Band şi McGregor’s Engine, trupa de blues pe care o crease împreună cu Clive Bunker în regiunea Luton/ Dunstable”.

        Născut în 1943 în Bedfordshire, Marea Britanie, Mick Abrahams a fondat, împreună cu Ian Anderson, trupa Jethro Tull în anii 1960, al cărei stil atât de particular amestecă genurile, muzica clasică, muzica celtică, blues şi rock.

        Grupul este descris de revista Rolling Stone drept „una dintre cele mai comerciale şi excentrice formaţii de rock progresiv” din lume. De-a lungul carierei sale îndelungate, Jethro Tull a lansat aproximativ douăzeci de albume şi a cunoscut diferite formule. Mick Abrahams şi-a părăsit colegii după înregistrarea primului lor album.

        „Cântăreţ puternic şi chitarist experimentat, virtuoz şi expresiv, Mick (Anderson) a ştiut să captiveze publicul (…). Mick a continuat să îmbogăţească şi să dezvolte aceste idei muzicale pentru a le transforma într-o demonstraţie magistrală a talentului său instrumental, până la sfârşitul carierei sale”, se adaugă în comunicatul grupului, care transmite „condoleanţe familiei şi apropiaţilor” artistului, „care pot fi mândri de moştenirea sa muzicală”.

        Foto https://www.facebook.com/officialjethrotull

        Post-ul Mick Abrahams, chitarist şi membru fondator al trupei rock Jethro Tull, a murit la vârsta de 82 de ani apare prima dată în Radio România Reșița.

        0 min
      • Tenis: patru românce vor lua startul la Australian Open

        România va avea trei tenismene pe tabloul principal la Australian Open – primul turneu de Mare Șlem din 2026. Este vorba despre Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse. Cea de-a patra, Miriam Bulgaru, va porni din calificări.


        Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse se află în Topul 100 al ierarhiei mondiale din tenisul feminin. Lor li se alătură și Miriam Bulgaru, care va începe din calificări.

        Dintre sportivele noastre, cele mai bune evoluții la Openul Australian le-a avut Sorana Cîrstea. Ea are două prezențe în faza optimilor, în 2017 și 2022.

        La ediția de anul trecut, Jaqueline Cristian a avansat până în turul 3, iar Gabriela Ruse a ajuns în turul al 2-lea.

        Australian Open este programat anul viitor, între 12 ianuarie și 1 februarie.

        Post-ul Tenis: patru românce vor lua startul la Australian Open apare prima dată în Radio România Reșița.

        0 min
      • Istvan Kovacs, în topul mondial al arbitrilor pe 2025!

        Românul Istvan Kovacs a fost clasat de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului pe locul patru în topul 10 mondial al arbitrilor pe anul 2025. Centralul din Carei a adunat 54 de puncte.

        Francezul Clement Turpin a primit titlul de Cel mai bun arbitru al anului, cu 65 de puncte. Turpin a primit în premieră distincția, după ce la ediția trecută ocupase locul patru. El l-a devansat pe conaționalul său francez Francois Letexier, câștigătorul din 2024. Podiumul a fost completat de polonezul Szymon Marciniak, câștigătorul edițiilor din 2022 și 2023.

        Pentru Istvan Kovacs, momentul culminant al sezonului a fost arbitrarea finalei Ligii Campionilor, PSG-Inter. Gruparea din Hexagon s-a impus atunci cu 5-0 în faţa italienilor. Partida a avut loc la Munchen, în data de 31 mai.

        Centralul român de 41 de ani este primul arbitru care a condus finalele tuturor celor 3 competiţii de club europene, după ce anterior arbitrase ultimul act în Europa League (2024) şi în Conference League (2022).

        sursa foto: frf.ro

        Post-ul Istvan Kovacs, în topul mondial al arbitrilor pe 2025! apare prima dată în Radio România Reșița.

        0 min
      • Omul de cultură Radu F. Alexandru ne-a părăsit

        Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti deplânge dispariția dramaturgului RADU F. ALEXANDRU.
        În dimineața zilei de 26 decembrie 2025 s-a stins din viață, după o lungă suferință, scriitorul Radu F. Alexandru. Lasă în urmă o prodigioasă creație dramaturgică și cinematografică, fiind unul dintre cei mai jucați autori dramatici, pe scenele unor teatre din București și din țară.


        A fost senator în trei legislaturi ale Parlamentului României, desfășurând o activitate politică de o rară probitate morală. A avut o remarcabilă activitate publicistică ca realizator de emisiuni de radio și televiziune.


        După premiera din 2016 a comediei satirice „Luminița de la capătul tunelului”, revine pe scena Naționalului cu excepționala piesă „GERTRUDE”, eveniment despre care s-a afirmat: ”…montarea de la Teatrul Național din București a regizorului de clasă și de recunoaștere mondială Silviu Purcărete după textul celui mai mare dramaturg român contemporan al teatrului de idei, Radu F. Alexandru – e regina stagiunii românești 2023-2024.”


        Prin dispariția lui Radu F.Alexandru cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție.
        Condoleanțe familiei îndurerate!
        Dumnezeu să îl odihnească!
        Zihrono Le Braha (Binecuvântată fie-i amintirea!)
        Înmormântarea va avea loc luni, 29 decembrie la ora 12, la Cimitirul evreiesc din Șoseaua Giurgiului nr.2.

        Născut la 12 iulie 1943, la București, Radu F. Alexandru (Feldman Radu Alexandru) a avut un parcurs intelectual remarcabil, cu studii de matematică, filosofie și regie de teatru, completate, mai târziu, cu titlul de doctor în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică. Formația sa interdisciplinară s-a reflectat constant în densitatea ideatică și rafinamentul construcției dramatice.


        Autor a numeroase piese de teatru montate în București, în țară și în străinătate, Radu F. Alexandru a semnat titluri devenite repere, precum Nimic despre Hamlet, Poveste despre tatăl meu, Tsunami, Labirint sau Ultima dorință. Textele sale au explorat, cu luciditate și empatie, teme ale identității, memoriei, vinovăției și fragilității umane.


        Activitatea sa s-a extins și în cinematografie, ca scenarist al unor filme importante din filmul românesc postbelic, colaborând cu regizori precum Dan Pița, Alexa Visarion sau Dinu Tănase. În paralel, a fost un susținut publicist și realizator de emisiuni culturale de televiziune, contribuind constant la dezbaterea publică despre artă și societate.


        Pentru creația sa, Radu F. Alexandru a fost distins cu numeroase premii, între care Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului, Premiul „Ion Luca Caragiale” al Academiei Române și multiple premii ale Uniunii Scriitorilor. A fost membru titular al Uniunii Scriitorilor din România și președinte al Filialei de Dramaturgie, implicându-se activ în viața instituțională a culturii.


        Dispariția lui Radu F. Alexandru lasă un gol profund în teatrul românesc, dar opera sa rămâne un reper de rigoare intelectuală, umanism și libertate de gândire, un dialog deschis cu prezentul, care va continua să provoace și să inspire generațiile viitoare.

        Post-ul Omul de cultură Radu F. Alexandru ne-a părăsit apare prima dată în Radio România Reșița.

        0 min

      About Radio România Reșița

      From the publisher's feed

      Mai mult decât se aude!