
Sign up to save your podcasts
Or


Sub prima ninsoare a sezonului, comuna Cornereva a găzduit încă o ediție a târgului produselor tradiționale, un eveniment devenit punct de referință pentru zona de munte a Caraș-Severinului. Atmosfera de sărbătoare, combinația de produse locale și spectacol folcloric au atras producători, localnici și vizitatori din județele apropiate.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a subliniat importanța participării numeroase:
„Mă bucur că și la această ediție au fost prezenți mulți producători din zonă, au fost prezenți și locuitori din Cornereva și din zonele apropiate, dar mă bucur foarte mult că astăzi alături de noi a fost și directorul general de la APIA, Gabriela Andrei. Cred că prin astfel de manifestări, care încetul cu încetul au și o participare dincolo de nivelul județului, vor avea consistență și vor duce la promovarea produselor noastre tradiționale.”
Directorul General APIA, Gabriela Andrei, a lăudat comunitatea și calitatea produselor expuse:
„Este o încântare să mă aflu aici și aveți un județ superb, cu tradiții, cu locuri minunate. Cu certitudine, voi reveni cu mare drag. Îmi place ideea asta de comunitate în care oamenii pot să-și vândă munca și e de apreciat. Oamenii și produsele sunt la fel de minunate.”
Prefectul Ioan Dragomir a descris târgul ca pe un eveniment cultural complet:
„A fost îmbinat cu un adevărat festival de cântec și joc bănățean. Mă bucur că au fost acești producători, care au avut produse diversificate, foarte bune, foarte gustoase.”
Primarul comunei Cornereva, Nicolae Novăcescu, a vorbit despre atmosfera de basm şi despre importanța menținerii tradiției:
„E zăpadă la Cornereva și chiar e frumos. Aseară au fost niște fulgi mari, care pe noi ne-a bucurat că a venit o iarnă frumoasă.E a cincea ediție și era păcat să nu o organizăm și anul acesta.”
Unul dintre cele mai apreciate elemente ale târgului a fost prezența producătorilor locali, oameni care țin vie tradiția preparatelor de munte. Vesele, colorate și primitoare, standurile lor au atras vizitatorii cu produse din carne, băuturi de casă, dulcețuri, răchie și vin. Paul Sever Smadu a adus şi această voce autentică a producătorilor, care completează întreg tablou al târgului –eveniment ancorat în tradiția locului:
Târgul produselor tradiționale din Cornereva s-a dovedit încă o dată o manifestare care aduce la un loc comunitatea, tradițiile și mândria locală. În decor de iarnă, cu muzică populară, oficialități și producători dedicați, evenimentul își păstrează statutul de reper cultural și gastronomic al zonei.
Urmărește-ne și pe Google News
Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la [email protected]
Post-ul Târgul de la Cornereva, desfășurat în decor de iarnă: producători locali, oficialități și tradiții autentice apare prima dată în Radio România Reșița.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite într-un comunicat că în seara zilei de 29 noiembrie 2025, în jurul orei 19:05, în stația CF Crușovăț din județul Caraș-Severin, trenul InterRegio 1691 a surprins și a lovit pe linia II directă o osie aparținând unui vagonet tehnologic, amplasată ilegal pe șine.
Potrivit comunicatului, după oprirea de urgență, personalul feroviar a descoperit o a doua osie pe linia III, tot fără justificare tehnică și plasată de persoane necunoscute. CFR precizează că aceste elemente nu aveau niciun motiv să se afle în zona de circulație a trenurilor, iar amplasarea lor a pus în pericol siguranța circulației, pasagerii și personalul feroviar.
După finalizarea verificărilor și eliberarea liniilor, trenul IR 1691 și-a continuat deplasarea, acumulând 138 de minute întârziere, mai arată comunicatul.
CFR SA condamnă gestul, pe care îl descrie ca fiind de o gravitate majoră. De asemenea anunță că lucrează împreună cu autoritățile pentru identificarea celor implicați. „Responsabilii vor răspunde în fața legii”, subliniază compania în comunicat.
CFR reafirmă că siguranța circulației rămâne prioritatea absolută. Infrastructura este monitorizată permanent de personal specializat pentru a preveni astfel de incidente.
Foto arhiva
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Incident feroviar la Crușovăț, Caraș-Severin: trenul IR 1691 a lovit o osie plasată ilegal pe Magistrala 100 apare prima dată în Radio România Reșița.
Sfântul Andrei, apostolul românilor este sărbătorit pe 30 noiembrie de creştinii ortodocşi şi catolici de pretutindeni. Sfântul Sinod a declarat ziua de 30 noiembrie sărbătoare bisericească naţională.
Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat, este cel care a propovăduit Evanghelia Mântuitorului pe teritoriul ţării noastre, motiv pentru care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în 1995, a stabilit ca ziua de 30 noiembrie să fie trecută în calendarul creştin ortodox cu cruce roşie, adică să se săvârşească Sfânta Liturghie în acestă zi. În anul 1997 acelaşi sinod l-a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei – Ocrotitorul României.
Părintele Petru Berbentia din Reşiţa despre simbolistica praznicului:
De-a lungul timpului, sărbătoarea Sfântului Andrei a fost asociată cu obiceiuri care îmbină credința creștină cu elemente din folclorul românesc.
Unul dintre cele mai cunoscute ritualuri este folosirea usturoiului, despre care se crede că alungă spiritele rele și protejează gospodăria. Usturoiul este pus la uși, ferestre sau în grajduri, pentru a ține departe strigoii și alte forțe malefice.
Pentru fetele necăsătorite, noaptea de 29 spre 30 noiembrie este considerată ideală pentru a-și afla ursitul. Un obicei popular este să pună busuioc sub pernă, în speranța că își vor visa viitorul soț. De asemenea, semănarea grâului este un alt ritual practicat în această zi, simbolizând prosperitatea și belșugul.
Respectarea anumitor interdicții este esențială pentru a menține pacea și armonia. Iată ce trebuie să eviți:
Certurile și conflictele: Se spune că orice ceartă în această zi atrage ghinion și poate afecta relațiile.
Treburi casnice sau agricole: Spălatul, cusutul sau munca pământului sunt considerate activități nepotrivite, care pot alunga norocul.
Nepăsarea față de împăcare: Ziua Sfântului Andrei este un moment potrivit pentru a ierta și a te împăca cu cei apropiați.
În tradiția populară, vremea de Sfântul Andrei este un indicator pentru iarna care urmează. Dacă pe 30 noiembrie este frig și ninge, iarna va fi una grea. Dacă este cald și blând, românii pot spera la o iarnă mai ușoară.
Astfel, 368.523 bărbaţi şi 349.079 femei poartă numele Sfântului Apostol. Din totalul româncelor, 293.745 poartă numele Andreea, 26.325 pe cel de Andra, iar alte 21.442 femei pe cel de Andrea. De-asemenea, 7.205 femei se numesc Andreia, iar alte 356 Andruşa şi Andruţa, potrivit datelor statistice furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPAD) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit DEPAD, dintre bărbaţii care îşi sărbătoresc onomastica cu ocazia Zilei Sfântului Apostol Andrei, 346.959 poartă numele Andrei, 12.316 pe cel de Andraş, 4.208 se numesc Andreas, iar 3.237 Endre.
Sfântul Apostol Andrei a fost primul din cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos care i s-a alăturat acestuia şi care potrivit Sfintei Scripturi era frate după trup cu Sfântul Apostol Petru. Cei doi fraţi erau originari din Betsaida, localitate de pe malul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii). Aveau o casă în Capernaum şi erau pescari.
Iniţial a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. La fel ca toţi ceilalţi apostoli şi Sfântul Andrei a stat alături de Mântuitorul şi a fost martor la toate minunile pe care Fiul lui Dumnezeu le-a înfăptuit. După Înălţarea la cer a lui Hristos apostolii au tras la sorţi unde să propovăduiască Învăţătura primită de la Iisus.
Sfântului Apostol Andrei i-a picat ca să încreştineze în special popoarele din jurul Mării Negre. Astfel trecând pe la gurile Dunării a poposit o perioadă mai lungă de timp la Tomis, Constanţa de astăzi, botezând foarte mulţi locuitori din Şciţia Mică, Dobrogea actuală. După ce a hirotonit episcopii şi preoţii de la Tomis şi-a continuat drumul ajungând în Peloponez, o peninsulă în sudul Greciei, unde încreştinându-i pe locuitorii de acolo şi înfăptuind mai multe minuni a fost prins de conducătorul cetăţii şi a fost întemniţat.
În temniţă L-a propovăduit cu foarte multă putere pe Hristos încreştinându-i şi pe deţinuţii de acolo. Creştinii fiind în perioada de persecuţie a fost condamnat la moarte prin răstignire, iar potrivit Sfintei Tradiţii a fost răstignit pe o cruce în formă de „X”. Sfântul Apostol Andrei şi-a dat sufletul în mâinle Domnului la data de 30 noiembrie.
În acest context, România are o biserică de origine apostolică fiind un popor încreştinat direct prin apostolul Domnului, Andrei.
Foto: arhiva
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Sfântul Andrei – tradiții și obiceiuri. Peste 700.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică apare prima dată în Radio România Reșița.
Ceaiul, alături de cafea, este una dintre băuturile consumate peste tot în lume.
Fie că vorbim de ceaiurile preparate prin infuzare, decoct sau macerare, această băutură poate fi consumată de oricine, în orice moment al zilei. Bineînțeles că există ceaiuri cu proprietăți medicinale care au o recomandare strictă sau ceaiuri de consumat în anumite cantități datorită efectelor lor (ceaiul negru, de exemplu, conține și cofeină). De asemenea, ceaiurile din plante medicinale (coada șoricelului, coada calului, mentă, sunătoare, etc.) au efecte puternice și pot produce dereglări în organism dacă sunt consumate în exces.
Un ceai din fructe sau un amestec de frunze și fructe poate fi folosit fără restricții, este delicios alături de un desert și poate fi preparat cu tot felul de arome sau siropuri, după gust.
Ceaiul alb: puternic antioxidant, benefic pentru piele, ajută sistemul cardiovascular, digestiv și sănătatea orală. Are o aromă delicată, floral-fructată și gust dulce.
Ceaiul negru: efect antioxidant, energizant datorită cofeinei, ajutat la creșterea concentrării. Se consumă în cantități moderate.
Ceaiul verde: energizant, antioxidant, antiinflamator, ajută sistemul imunitar, digestiv și sănătatea sistemului cardiovascular. Cele mai cunoscute soiuri de ceai verde sunt matcha și sencha.
Ceaiul oolong : conține vitamine și minerale, este antioxidant, digestiv și relaxant, are o aromă florală, gust catifelat.
Post-ul Benefiicile ceaiului apare prima dată în Radio România Reșița.
Adventul – începutul noului an bisericesc în Biserica Romano-Catolică
În calendarul Bisericii Romano-Catolice, noul an bisericesc debutează duminică, 30 noiembrie, marcând începutul perioadei Adventului, etapă pregătitoare pentru Crăciun. Această perioadă specială cuprinde patru săptămâni de pregătire spirituală pentru celebrarea Nașterii Mântuitorului Isus Cristos.
Semnificația Adventului
Caracteristic pentru această perioadă este coroana de Advent, confecționată din ramuri de brad și decorată cu patru lumânări. Fiecare lumânare se aprinde pe rând în duminicile de Advent, simbolizând creșterea luminii care ajunge la apogeu în Ajunul Crăciunului. Noaptea de Crăciun marchează nașterea adevăratei Lumină, Isus Cristos, care vine pentru mântuirea lumii.
Coroanele de Advent împodobesc atât bisericile catolice, cât și locuințele credincioșilor, care sunt chemați în această perioadă la post, veghe, reculegere și rugăciune.
Adventul – cuvintele Monsignor Johann Dirschl
Despre semnificația și frumusețea perioadei Adventului, Monsignor Johann Dirschl, vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, a oferit detalii pentru Radio Reșița:
În prima zi de Advent, credincioșii își împodobesc ușile și ferestrele, vestind astfel începutul perioadei de pregătire, atât trupească, cât și sufletească, pentru sărbătorirea Nașterii lui Isus. În fiecare dintre cele patru duminici, membrii familiei se adună împreună pentru a aprinde câte o lumânare de pe coronița de Advent, pentru rugăciune și colinde.
Sâmbătă, 29 noiembrie 2025, la Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Treime” din Reșița II Govândari, în cadrul Sfintei Liturghii, a avut loc ritualul aprinderii primei lumânări de Advent. La eveniment a participat Excelența Sa József Csaba Pál, episcopul romano-catolic de Timișoara.
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Credincioşii romano-catolici au intrat în Advent – începutul noului an bisericesc şi perioada de reculegere şi post de dinaintea Crăciunului apare prima dată în Radio România Reșița.
După startul perfect contra Croației, Naționala de handbal feminin și-a reconfirmat forma bună și în cel de-al doilea joc disputat la Campionatul Mondial. În Ahoy Arena din Rotterdam, tricolorele au înfruntat selecționata Japoniei, de care au dispus cu scorul de 30-27 (16-14).
Sorina-Maria Grozav și Lorena-Gabriela Ostase au marcat câte 8 goluri pentru echipa antrenată de Ovidiu Mihăilă. Celelalte marcatoare: Eva Kerekes 3, Andreea-Cristina Popa 3, Ioana-Rebeca Necula 3, Mihaela Andreea Mihai 2, Elena Roșu 2, Alisia Lorena Boiciuc 1, Sonia-Mariana Seraficeanu 1.
Bianca Curmenț a apărat patru aruncări (27%), iar Yuliya Dumanska, cinci (24%).
România are acum 4 puncte din tot atâtea posibile, și este matematic calificată în faza superioară a competiției mondiale. Tricolorele vor juca ultimul meci din grupa A contra Danemarcei, marea favorită a acestei serii. Partida va avea loc în data de 1 decembrie, la Rotterdam, de la ora 21.30.
sursa foto: facebook FRH – Federatia Română de Handbal
Post-ul A doua victorie la Mondial! Handbalistele tricolore înving Japonia și avansează în grupele principale apare prima dată în Radio România Reșița.
Astăzi, transmitem un gând frumos uneia dintre prietenele Radio Reșița, un susținător loial al Campaniei Umanitare Muzică pentru Viață, Daniela Nane!
Într-o lume cu fericirea luată în rate, când agresorul acestor timpuri, blazarea ne așteaptă după fiecare breakingnews, ne purtăm inima ca pe-o coroana prefăcându-ne că fericirea e prin preajmă, restul zilelor reprezintă doar un show îmbrăcat strălucitor în reclame şi reduceri, oportunităţi şi garanţii la blazare…
Undeva, un chip luminos ne poartă de mâneca sufletului într-o sală de spectacole, mica fărâmă din spectacolul lumii și ne învață alfabetul luminii.
Da, o mână caldă și o voce blândă, o femeie care pare că este imunizată împotriva răutății, mediocrității, blazării ne recită, ne ține lângă scenă ca pe un proaspăt soldat al unui imperiu ce se numește bun-simț.
Aceasta este starea care se numește Daniela Nane.
Daniela Nane este o actriță română, câștigătoarea ediției din 1991 a concursului Miss România, prima participantă din partea României la concursul de frumusețe Miss Universe.
Născută la Iași și absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, clasa Mircea Albulescu, de-a lungul frumoasei sale cariere a gestionat cu multă înţelepciune frumuseţea interioară cu frumuseţea fizică, s-a remarcat prin toate rolurile cărora le-a dat viaţă pe scena Teatrului Bulandra din Bucureşti, jucând în regia unor mari regizori printre care îi putem aminti pe Cătălina Buzoianu sau Andrei Şerban.
Cariera profesională a construit-o temeinic, și între 1991-1995, a urmat un masterclass în 1994 la Liga Europeană a Institutelor de Artă – Amsterdam & Berlin, iar în 2011 a absolvit “Masterclass Cultură și civilizație japoneză și teatru japonez” la Universitatea din Osaka prin Catedra UNESCO.
În aprilie 2021 a susținut examenul de doctorat la UNATC cu teza “Alternative interpretative ale personajelor shakespeariene născute din analiza universului lor emoțional”.
În 2020 a publicat lucrarea științifică ”Metode și tehnici psihologice de analiză a personajelor – despre nevoia de coerență a dinamicii psihice în căutarea autenticității –” și are în curs de publicare articolele ”Expresivitate emoțională în interpretarea caracterelor lirice – rolul formării dramatice a interpretului de operă”, “Shakespeare în lucrări simfonice și instrumentale”, “Shakespeare în operă și în alte lucrări vocale“ și “Microexpresiile faciale și aplicații în castingul de tipologie de personaj”.
Timp de 15 ani, până în 2020, a fost profesor de actorie pentru copii și regizor la Studio Amena și Școala de Artă Actharsis.
„Frumusețea ei îți captează atenția, dar personalitatea ei îți captează inima”!
Daniela Nane este și regizorul spectacolului în care joacă și actrița Teatrului de Vest, Denisse Moise- „Minciuna nu are picioare atât de lungi” o spumoasă comedie în patru personaje, care s-a jucat pe Broadway timp de 30 de ani, iar în România a fost tradusă și pusă în scenă pentru prima dată de regretatul Florian Pittiș la Teatrul Bulandra în 1998.
Acțiunea se petrece la mijlocul secolului trecut, când nu existau telefoane mobile, internet sau monedă unică și urmărește doi bărbați care își duc iubitele într-un weekend la mare, într-un hotel de lux de pe litoral. Unul din ei spune întotdeauna ”adevărul”, celălalt minte întotdeauna, dar niciunul nu va scăpa de fatidica întâlnire cu soția.
Iubitoare de poezie și frumos, este protagonistul multor întâlniri de suflet cu publicul său.
Mulțumim pentru emoție, căutare și altruism, Daniela Nane!
La mulți ani, din Banatul de Munte!
Post-ul La mulți ani, Daniela Nane! apare prima dată în Radio România Reșița.
Asociația Tășuleasa Social a prezentat la Brașov primul „Modul de găzduire pe Via Transilvanica”, un concept arhitectural inovator, construit pentru a transforma ospitalitatea rurală într-una sustenabilă, modernă și accesibilă drumeților. Prototipul marchează începutul unei rețele de mici spații de cazare ce vor fi amplasate de-a lungul traseului, în zone izolate sau în comunități care nu au infrastructură turistică.
Este primul pas într-un plan ambițios: între 100 și 200 de module ar putea fi instalate în următorii 5–7 ani, primele urmând să fie montate în teren în sezonul 2026.
Alin Uhlmann Ușeriu, președintele Tășuleasa Social, descrie prototipul ca pe „o promisiune”, nu doar o construcție. Fiecare modul amplasat într-o gospodărie reprezintă:
„Acest drum nu doar conectează – el regenerează”, a spus Ușeriu, subliniind rolul comunităților și al naturii în proiect.
Modulul a fost creat după conceptul arhitectului Dorin Ștefan, inspirat din anexele și fânețele satelor românești, integrate discret în peisaj.
Caracteristici:
Inginerul Marius Șoflete descrie modulul ca „un spațiu compact, eficient energetic și proiectat cu rigoare inginerească”, similară industriilor automotive sau aerospațiale.
Conceptul a fost transpus în realitate de o echipă de arhitecți, ingineri și creativi, coordonată de arhitectul Paul Burzo, în parteneriat cu Inginerie Creativă, EGGER și noul partener de infrastructură sustenabilă – E-INFRA.
La evenimentul de la Brașov au participat tineri arhitecți, ingineri și lideri din industriile creative, într-un dialog despre viitorul arhitecturii rurale în România.
Via Transilvanica este cel mai lung traseu de drumeție din România, inaugurată în 2022 după patru ani și jumătate de muncă. Are 1.400 km, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, și traversează 10 județe și 12 situri UNESCO.
În 2025, proiectul a început extinderea către alte regiuni, cu lansarea noului ținut Terra Borza Teutonica – 170 km care fac din Brașov a treia poartă oficială de intrare pe traseu.
Expansiunea Via Transilvanica va continua în următorii 20 de ani, într-un model de turism lent și responsabil, care pune în centru natura, oamenii și comunitățile.
Foto: Tășuleasa Social
Post-ul Asociația Tășuleasa Social lansează prototipul „Modul de găzduire pe Via Transilvanica” – un nou standard pentru ospitalitatea rurală sustenabilă din România apare prima dată în Radio România Reșița.
Un echipaj mixt de ordine publică format dintr-un polițist și un jandarm a oprit vineri, 28 noiembrie pe strada Ardealului din Caransebeș un autoturism semnalat ca fiind furat. Mașina a fost sustrasă în aceeași seară din municipiul Lugoj și se afla deja în atenția patrulelor aflate în teren.
Șofer de 27 de ani, din Constantin Daicoviciu
La volanul vehiculului a fost identificat un bărbat de 27 de ani, domiciliat în comuna Constantin Daicoviciu. Acesta a fost extras din autoturism pentru efectuarea verificărilor procedurale.
Substanțe suspecte și un cântar de precizie găsite asupra conducătorului
În urma controlului corporal, asupra tânărului au fost găsite mai multe plicuri din plastic ce conțineau o substanță vegetală de culoare verde-oliv, posibil psihoactivă, precum și un cântar de precizie. Toate obiectele au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.
Permis suspendat și indicii privind consumul de alcool și substanțe
Verificările efectuate de polițiști au arătat că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Testarea cu aparatele din dotare a indicat o valoare de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar aparatul destinat depistării consumului de substanțe psihoactive a semnalat posibile indicii ale consumului. Conducătorul auto a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru analize suplimentare.
Cercetări penale în desfășurare
Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal, iar investigațiile continuă pentru a se stabili împrejurările exacte ale incidentului.
Predat polițiștilor din Timiș
Ulterior, cel în cauză a fost preluat de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, instituție care continuă cercetările privind sustragerea autoturismului din Lugoj.
Post-ul Autoturism furat din Lugoj, depistat în Caransebeș apare prima dată în Radio România Reșița.
CSM Reșița se pregătește pentru un nou meci de campionat – de această dată, în compania unei contracandidate la playoff. În etapa a 15-a a Ligii secunde, gruparea rossoneră va primi vizita formației Metalul Buzău, cu care e vecină de clasament, pe locurile 5-6.
Ambele echipe au 26 de puncte, dar buzoienii stau mai bine la golaveraj. În runda anterioară, viitoarele adversare au obținut câte un punct. Buzăul a remizat acasă, 1-1, cu Steaua, iar formația reșițeană a încheiat cu același scor meciul disputat la București cu CS Dinamo. Se anunță un duel intens, între două echipe de valori sensibil egale. Reșița poate lua cele trei puncte, dar nu va fi ușor, spune antrenorul Flavius Stoican.
“ Îmi doresc să practicăm un joc solid și consistent, pentru că merităm acest lucru. Spun asta, fiindcă văd zilnic cum se antrenează jucătorii și cât de mult își doresc să mențină ritmul echipelor care aspiră la playoff. Nu va fi ușor, deoarece întâlnim o echipă care joacă un fotbal de calitate. Majoritatea adversarilor pe care i-am întâlnit până acum au lăudat jocul celor de la Metalul Buzău. Trebuie să fim foarte atenți și să profităm de faptul că jucăm acasă, unde putem face o partidă mare. Vreau atât un joc bun, cât și un rezultat pe măsura așteptărilor. Avem un moral bun, care ne dă speranțe că putem face o prestație solidă împotriva Metalului Buzău. Trebuie să rămânem în plutonul fruntaș, dar să ținem cont că întâlnim o echipă care și-a anunțat clar candidatura la playoff.”
Din lotul reşiţean va lipsi, din păcate, Andrei Burlacu. Atacantul Reşiţei are o entorsă care îl va ţine pe tuşă şi la acest meci. În schimb, a revenit la antrenamente Elton da Silva, absent la duelul cu Dinamo din cauza unei accidentări. De asemenea, revine Ouadie Sahli, care fusese suspendat.
Partida CSM Reșița-Metalul Buzău se dispută duminică, de la ora 12.30, pe stadionul din Valea Domanului.
sursa foto: facebook CSM Resita (Miruna Mihancea)
Post-ul Cu playoff-ul în vizor: CSM Reşiţa şi Metalul Buzău se înfruntă în Valea Domanului apare prima dată în Radio România Reșița.
From the publisher's feed