
Sign up to save your podcasts
Or


40 de milioane de euro au fost puși deoparte în Fondul de rezervă al Guvernului pentru „salvarea presei”. Sunt bani gata să ajungă în conturile unor companii care au site-uri sau licențe în audio-vizual, sub paravanul unei campanii de informare despre criza sanitară. Cât de mult ajută această schemă jurnalismul din România și cine beneficiază de banii publici? Despre consecințele „ordonanței de ajutorare a presei”, așa cum a ieșit din Guvern, am stat de vorbă cu Dragoș Stanca, președintele Biroului Român de Audit Transmedia și unul dintre primii lobby-iști pentru această idee.
Se poate spune chiar orice, pe internet, pentru trafic? În România, s-a evitat un răspuns. Apoi a apărut „cazul Colo”. Alexandru Bălan, un vlogger pentru care o fată de 15 ani „merită bătută și violată”, creează un val de indignare. E denunțat și reținut pentru o noapte. Teribilismul lui Colo ne-a trezit brusc: cu echipamente video minimale, cu răbdare și cu instinctul de a apela la slăbiciunile marelui public, vlogging-ul devine ușor o afacere de succes în care postura de influencer îți aduce o mulțime de bani și nicio responsabilitate. Ca să vedem cum arată fenomenul din interior, care sunt mecanismele care îl fac profitabil și dacă sunt sau nu gata vloggerii să renunțe la libertatea fără margini pe care le-o dă internetul nereglementat, am stat de vorbă cu Matei Dima, unul dintre primii vloggeri cu milioane de urmăritori din România, care își duce acum publicul din online în cinema.
Statele Unite ale Americii sunt puse în fața celor mai violente proteste din ultimii ani, după ce, pe 25 mai, un bărbat afro-american murea sub genunchiul unui polițist, în orașul Minneapolis. Imaginile au fost filmate de trecători și expun cruzimea unei execuții în direct. Violența polițistului le-a redeschis americanilor răni vechi, niciodată uitate. În marile orașe, sute de mii de oameni au ieșit în stradă, repetând strigătul bărbatului ucis: „Nu pot să respir!“. Mai multe metropole sunt în stare de asediu, economia e la pământ, iar societatea este mai divizată ca niciodată. Recompunem imaginea Americii în derivă cu trei universitari americani de origine română care trăiesc la Chicago, la Huston și la Bloomington.
Recorder a publicat, în această săptămână, prima hartă a apei contaminate din satele României. În spatele acestei investigații jurnalistice, stau mii de buletine de analize făcute în 2019 de Direcțiile de Sănătate Publică din toate județele.
Conspiraționiști au existat de când lumea. Dar, în momente de criză, se radicalizează și caută să facă prozeliți. Așa au ajuns unii dintre ei în Piața Victoriei. Dar avem a ne teme, în România, că vor fi suficient de mulți cât să conteze? Ce contexte sociale și ce trăsături de personalitate îi fac pe oameni mai deschiși la teorii oculte? Deconspirăm azi psihologia conspiraționistului cu Dragoș Iliescu, profesor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București și expert în testare educațională.
Ce înseamnă revenirea la viața fără restricții? Jurnaliștii Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, de la teleleu.eu, și-au petrecut ultimele săptămâni în Portugalia, documentând traiul românilor de acolo. Chiar dacă portughezii au ieșit din izolare de acum o săptămână, viața e lipsită de miracole: românii din Portugalia care au afaceri în turism și în construcții își dau seama cât de greul le va fi să supraviețuiască.
„Mor oameni, moare piața muncii, (…) mor speranțe și instituții al căror temei părea de neuzurpat. Așa stând lucrurile, nu putem pretinde ca un săptămânal de cultură să supraviețuiască nestingherit.” Așa își începe scriitorul Andrei Pleșu editorialul „O dilemă mai puțin în presa noastră”, publicat zilele trecute. E „Dilema veche” pe cale să dispară, la capătul a 27 de ani în care a ieșit neîntrerupt de sub tipar, în fiecare joi?
Trăim vremuri în care țările caută să afle cum să folosească mai bine tehnologia pentru a supraveghea fiecare mișcare, fiecare întâlnire a oamenilor de pe stradă. I se spune protecție în pandemie, dar acum câteva luni ar fi fost de neconceput, cel puțin în state democratice.
China și Singapore au testat primele ideea, iar Australia și Norvegia au deja milioane de utilizatori care își pun de bunăvoie telefoanele să îi monitorizeze ca să se poată întoarce la viața de dinainte. Franța, Germania și Marea Britanie vin din urmă, iar Apple și Google vor lansa în câteva zile o aplicație proprie care ne urmărește pentru a ne avertiza dacă ne-am apropiat de o persoană infectată cu SARS-CoV-2.
Vom fi obligați să acceptăm aceste aplicații? Ce vor afla serverele despre noi? Cine va avea acces la date? Ne-a ajutat în vreun fel inteligența artificială, până acum, în pandemie?
Invitatul acestui episod „On the recod” este jurnalistul George Buhnici. Îl știți deja din podcastul #IDGLCC, de pe canalul lui de YouTube și de pe Cavaleria.ro.
Acolo unde e sărăcie apare, deseori, și violența. Iar în România, sărăcia se adâncește în aceste zile în care virusul cel nou conviețuiește cu unul mai vechi – cel al nepăsării unui stat care ignoră încă efectele colaterale ale pandemiei de COVID: izolare socială, abandon școlar, abuzuri.
Știm prea puțin despre ce se întâmplă acum în sate, despre ulițele păzite de jandarmi și despre copiii trimiși să facă lecții online chiar dacă n-au internet acasă.
De ce adâncirea în sărăcie a României rurale ne privește, de fapt, pe toți explică azi Mihaela Nabăr, directorul executiv al Fundației World Vision România.
Paștele în timpul pandemiei ne-a împărțit în credincioși și atei, în creștini practicanți și creștini cu numele. Disputa despre a lua lumină, dar și coronavirus n-a lăsat pe nimeni deoparte.
De unde această dorință a ortodocșilor practicanți de a fi la biserici, în noaptea Învierii, cu gândul la viața veșnică și nu la cea de azi? De ce Biserica Ortodoxă Română are ezitări în a asuma Paștele în singurătate și în tăcere, așa cum alte confesiuni au făcut-o?
În episodul de azi „On the record”, am căutat o explicație împreună cu Laurențiu Gheorghe, filosof și teolog, care și-l poate închipui pe Hristos spunând „Stați acasă!”. Pentru atei, poate fi un exercițiu de empatie. Pentru credincioși, un fel de a căuta lumina rațiunii.