Spandugino Podcasts

Reziliență prin cultură. Constantin Eretescu - EXILUL CA METAMORFOZĂ


Listen Later

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Ce înseamnă exilul pentru scriitorul Constantin Eretescu? Este resimțit ca o stare, un proces, un moment de criză sau mai degrabă o binecuvântare? De ce a ales să scrie și să publice în limba română după stabilirea definitivă în America? Ar putea fi vorba despre o opțiune de suflet sau despre una apropiată de teritoriul preocupărilor sale publicistice? Cum a reușit să îmblânzească exilul, mai ales înainte de 1989? Care ar putea fi amprentele personale ale vieții sale de exilat? Dar cele intelectuale? În ce fel s-a modificat, în timp, raportul problematic dintre exil și credință? În jurul acestor teme de reflecție inspirate de volumul 𝘌𝘹𝘪𝘭𝘶𝘭 𝘤𝘢 𝘮𝘦𝘵𝘢𝘮𝘰𝘳𝘧𝘰𝘻ă, dialogul dintre Constantin Eretescu, scriitor, etnolog și antropolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează diferitele forme ale exilului – privit ca alternativă necesară supraviețuirii și eliberării dintr-un regim politic opresiv –, exprimate adesea printr-o creație literară cu totul aparte, menită să reveleze dimensiunile afective și intelectuale ale patriei interioare.
...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Spandugino PodcastsBy Editura Spandugino


More shows like Spandugino Podcasts

View all
UPGRADE 100 Podcasts by UPGRADE 100 by Dragos Stanca

UPGRADE 100 Podcasts

1 Listeners

NistePodcast by NisteOameni

NistePodcast

0 Listeners

RSS Reloaded by Iulian Tănase & Constantin Bojog & Remus Boldea

RSS Reloaded

4 Listeners

Metope: cultură și istorie by Theodor Paleologu

Metope: cultură și istorie

0 Listeners

micON by Adrian și Răzvan

micON

2 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Striblea, Paraschivescu, Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

8 Listeners

Judecata de Acum by Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

Judecata de Acum

3 Listeners

Hacking Work by Doru Șupeală

Hacking Work

0 Listeners

DECODER • Podcast de cultură în management by ADRIAN STANCIU în conversație cu Andreea Roșca

DECODER • Podcast de cultură în management

2 Listeners

Dialog Liber by Teodor Cătăniciu

Dialog Liber

0 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

3 Listeners

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan by Casa Paleologu

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1 Listeners

Călătorii geopolitice by RFI România

Călătorii geopolitice

0 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners

Doctor Mihail by Mihail Pautov

Doctor Mihail

1 Listeners