Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce democrația, statul de drept, suveranitatea și structurile euroatlantice nu trebuie privite ca niște scopuri în sine? Dacă suveranitatea este una dintre cele mai importante moșteniri primite de la înaintașii noștri, cum se explică atunci apariția unui număr atât de mare de „suveraniști” în ultimii ani? S-ar putea spune că există anumite perioade de timp propice derapajelor ideologice? Ce s-a schimbat în mentalul colectiv, producând o adevărată mutație la nivelul societății actuale? Care ar fi consecințele faptului că experiența istorică ne-a determinat să ne raportăm la lume într-un mod tranzacțional? Ceea ce trăim astăzi ar putea pune în lumină și o acută criză de conștiință? Oare incapacitatea actualei generații de a-și proiecta idealuri de viață este una dintre cauzele acestei crize? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre Sever Voinescu, publicist, eseist și diplomat, și Cristian Pătrășconiu, scriitor și publicist, devine o ardentă pledoarie pentru democrație, suveranitate și stat de drept, înțelese ca niște instrumente menite să asigure fericirea și prosperitatea societății, îndeosebi într-un timp marcat de neliniște și nesiguranță socială, dar și de o criză economică globală.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:56 „Dacă te uiți, de pildă, în Uniunea Europeană, care toată e, de fapt, un joc despre suveranitate, în care părți de suveranitate se cedează pentru a obține ceva în plus, în sensul acesta al creșterii fericirii propriei tale națiuni, unii politicieni se descurcă mai bine, alții mai rău, sunt conjuncturi...”
19:42 „Până de curând, alegerile se câștigau flatând poporul, spunându-le oamenilor că sunt deștepți, că sunt buni, că sunt extraordinari. Trebuia să-l lingușești bine. A fi populist, asta însemna, să spui: «Sunteți formidabili, sunteți extraordinari». Era un concurs. Acum prinde foarte mult discursul: «Sunteți proști, v-au păcălit toți, sunteți fraierii planetei, trebuie să vin eu să vă salvez».”
31:53 „Sigur că orice om din opoziție trebuie să strige că a murit democrația. Eu nu cred că a murit democrația. Sigur că e o democrație imperfectă, sigur că e o democrație care ne enervează. Democrația e ceva foarte enervant. Vreau să mai spun un lucru: noi avem iluzii în legătură cu democrația.”
41:26 „𝘐𝘥𝘦𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘢 𝘨𝘦𝘳𝘮𝘢𝘯ă este o carte de polemică, în care el [Marx], împreună cu Engels, îi atacă pe socialiști, îi atacă pe ceea ce numea «tinerii hegelieni», din care făcuse și el parte. Motivul principal era lipsa de realism și el dă cuvântului 𝘪𝘥𝘦𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦 o conotație negativă.”
54:53 „Depinde ce-ți dorești. Am sentimentul că unul din lucrurile care ne încurcă foarte mult este că ne e greu să definim ce dorim. Raportul acesta dintre idei și ideal – 𝘪𝘥𝘦𝘢𝘭 substantiv, nu adjectiv – este un raport care îmi pare foarte denaturat azi, în sensul că ideile noastre nu mai sunt capabile, nu știu de ce, să ne producă ideal, să producă idealuri de viață.”
Dezbtarea RES PUBLICA poate fi urmărită aici: https://youtu.be/U3TtZF88yOI

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
S-ar putea spune că secolul al XX-lea a reprezentat un teren fertil pentru cele mai terifiante forme de derapaje intelectuale? Cum putem să rezistăm astăzi în fața unor asemenea derive ideologice? Sunt oare aceste patologii ale prezentului și niște tentative de suprimare a pluralismului politic? Ce a însemnat pentru intelectualii evrei din prima jumătate a veacului trecut angajarea ideologică a lumii în care trăiau, sub semnul strivitor al antisemitismului? Cât de periculoasă s-a dovedit a fi, în acea perioadă sumbră, problema genealogiei ideilor? În ce fel s-au implicat marii gânditori Raymond Aron și Isaiah Berlin în lupta cu monștrii ideologici, oferind un răspuns din perspectiva unei perfecte civilități? Ceea ce trăim acum ar putea fi semnul unui sfârșit al lumii noastre sau mai degrabă pragul unui nou început? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre Ioan Stanomir, profesor universitar, eseist și politolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, surprinde cu acuitate formele de manifestare ale unor derive ideologice care au desfigurat în secolul trecut chipul umanității, opunându-le cu fermitate impecabila seninătate a lucidității și a clarității morale.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:56 „Ce înseamnă secolul XX ca monstruozitate absolută? Să ne gândim la destinul evreilor central-europeni. Evreii central-europeni, în primul rând, aveau o limbă, privită cu dispreț de unii: limba idiș. Dar o limbă care, prin Șalom Alehem, devine egala oricărei alte limbi. Adică ei îl traduc pe Shakespeare în idiș...”
20:48 „Raymond Aron, într-o altă ordine de idei și pe alte coordonate, ilustrează, la fel, această seninătate absolută a reperelor. Raymond nu a fost – ne spune și în 𝘔𝘦𝘮𝘰𝘳𝘪𝘪 – niciodată complexat sau preocupat de identitatea sa.”
31:12 „Antisemitismul are o istorie complicată în secolul XX. El nu este doar un antisemitism al dreptei radicale. Dreapta radicală, prin nazism, produce Holocaustul. Dar să nu uităm că antisemitismul, într-o formă prea puțin travestită, crește în stalinism.”
42:22 „Și toți cei care astăzi găsesc scuze antisemitismului sunt la fel de abjecți ca și cei care vorbeau despre coruperea spiritului iudaic. Poate că multă lume nu știe, dar în acea perioadă se vorbea despre «filosofie iudaică», despre «muzică iudaică», despre «știință iudaică»...”
51:13 „Cazul antisemitismului, despre care nu trebuie niciodată să încetăm să vorbim, este un caz paradigmatic, pentru că, de fapt, modernitatea se confundă cu istoria antisemitismului, în termeni moderni.”
1:03:01 „Și aș spune un cuvânt despre drepturile femeilor. Eu nu am văzut nici în Gaza, sub Hamas, nici în Liban, sub Hezbollah, nici în Iran, sub teocrație, drepturile femeilor respectate.”
Conferinta RES PUBLICA este disponbilă aici: https://youtu.be/U3TtZF88yOI

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
În ce domenii de specialitate s-au afirmat în mod strălucit reprezentanții familiei Papahagi, începând din secolul al XIX-lea? Cât de importantă este moștenirea spirituală pe care Marian Papahagi le-a transmis-o copiilor săi, îndeosebi în privința limbii și culturii italiene? Ce fel de critic era și cum reușea să armonizeze rigoarea hermeneutică și pasiunea pentru poezie? Se poate spune că anumiți scriitori erau pentru el o adevărată supapă de normalitate în anii cenușii ai comunismului terminal? Care sunt primele amintiri pe care Adrian Papahagi le păstrează despre tatăl lui? În ce fel a gândit alcătuirea seriei de autor dedicate de Editura Spandugino ilustrului critic și teoretician literar Marian Papahagi? În jurul unor întrebări inspirate de apariția primului volum al acestei serii, dialogul dintre Adrian Papahagi, profesor și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, conturează un emoționant portret intelectual al lui Marian Papahagi, o personalitate luminoasă a culturii române și un autentic spirit european, care a reușit să rămână liber într-o epocă de dictatură, menținând – prin onestitatea sa admirabilă și prin simțul acut al datoriei – normalitatea și calmul valorilor.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
11:19 „Sunt amintiri foarte fulgurante și sunt înfiorat, de fapt, ce mult s-a șters memoria din primii ani, să zicem din perioada comunistă. Sunt momente în care ne aducea cu mașina acasă, și a  venit o iarnă de aia incredibilă, și era să rămânem blocați în zăpadă sub un pod, în drum spre casă; sunt momentele absolut fabuloase când se lua curentul, și tata ne speria, și ne distram prin casă...”
18:54 „Eu îl iubeam extraordinar de mult și stăteam împreună, discutam. În ultima vreme, când el era deja foarte obosit – abia acum îmi dau seama, gândindu-mă retroactiv –, stăteam așa și încercam să-l înveselesc. Ajunsese surmenat dincolo de limita acceptabilului, făcea prea multe lucruri...”
29:21 „Cel mai mult detesta ticăloșia, fățărnicia, minciuna, dubla măsură, fușereala. Nu suporta fușereala. Țin minte asta de la el, cum punea edițiile unele lângă altele și spunea: «Aici scrie 1 cu cifră arabă, aici scrie cu romană, dincolo pe ăla l-au mutat mai jos, aia-i sus, aici nu scrie editura...» Adică avea un simț instituțional foarte adânc. Pentru el, o colecție era o instituție.”
40:12 „Era de mult teatrul și el însuși era teatral. De altfel, cu Doru Vartic (Ion Vartic), care a pus bazele Facultății de Teatru de la Cluj, se amuzau teribil să recite Caragiale între ei; știau pe de rost absolut tot Caragiale, cel puțin 𝘖 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦 𝘧𝘶𝘳𝘵𝘶𝘯𝘰𝘢𝘴ă, și 𝘖 𝘴𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘱𝘪𝘦𝘳𝘥𝘶𝘵ă, și 𝘊𝘰𝘯𝘶 𝘓𝘦𝘰𝘯𝘪𝘥𝘢, știau absolut pe de rost din 𝘔𝘰𝘮𝘦𝘯𝘵𝘦 ș𝘪 𝘴𝘤𝘩𝘪ț𝘦 și vorbeau caragialește.”
49:45 „Avea câteva cărți pe care le recita aproape: Švejk (Hašek), Caragiale – pe care-l știa din doască-n doască și era caragialian –, evident Bulgakov. Când se întâlnea cu Vartic, era cel mai mare spectacol, fiindcă vorbeau practic din replici din Bulgakov, din Hašek și din Caragiale, amestecați toți așa; era un regal. Astea erau cărțile lui de suflet...”
59:23 „Citindu-le acuma, ai impresia unei epoci normale: pun în vedere un intelectual care reușea, într-o epocă extrem de constrângătoare, și de ruptă de lume, și de totalitară, și de distopică, să rămână normal la cap și să vorbească, la fel ca într-un context european de libertate, despre scriitori din alte țări, care-i plăceau, sau despre orice teme care-l interesau...”
1:10:01 „Jurnalul lui tata are două volume de caiet A4, mari, groase, fiecare de vreo două sute de pagini. Acolo am o mare dilemă – o dublă dilemă. În primul rând, scrie așa pe prima pagină a jurnalului: «Acest jurnal nu este destinat publicării, sunt doar însemnările mele personale. Dacă familia va găsi ceva interesant în ele, [atunci] e bine».”
1:18:10 „Aceste patru volume, când vor fi, cel puțin vor relua toate cărțile publicate ale lui tata și nu numai atât. Vor monumentaliza [o operă], fiindcă multe din acestea au rămas netipărite. Două dintre ele au fost retipărite după ’90 de prietenii lui, în niște ediții care arătau cum arătau cărțile acelea de atunci, cu copertă urâtă. Această carte e și un obiect superb. Doi la mână: sunt toate împreună...”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/260-scrieri-1-exercitii-de-lectura-eros-si-utopie-critica-de-atelier.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cât de importantă este, într-o istorie literară a vinului, corespondența dintre arta cuvântului și enologie ? Se poate spune că scriitorii beau altfel vinul de calitate? La ce anume se referă expresia „corpul și sufletul vinului”? În ce măsură 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘰𝘪𝘳-ul unei regiuni conferă fiecărei podgorii o identitate proprie, care se regăsește și în diversitatea soiurilor de viță-de-vie? Care sunt cele trei dimensiuni fundamentale integrate în adevărul vinului? De ce regimul comunist ar putea fi considerat o adevărată filoxeră politică pentru viile din țara noastră? Prin ce trăsături se aseamănă emoția estetică a poeziei cu dimensiunea sacră a renumitei băuturi? Pe firul unor întrebări inspirate de recenta apariție a volumului 𝘖 𝘪𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘦 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳ă 𝘢 𝘷𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢, publicat la Editura Spandugino cu sprijinul Societății Civile de Avocați Stoica & Asociații, dialogul dintre Valeriu Stoica, profesor universitar emerit la Facultatea de Drept a Universității din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o elegantă analogie între istoria literaturii și cea a vinului, a căror hermeneutică nu depinde doar de tradiție și identitate, ci și de arta de a descoperi, prin anumite metodologii specifice, calea spre adevărul estetic înscris deopotrivă în opera literară și în sufletul licorii bahice.

0:00 Intro

0:14 Skip intro

9:47 „Odată ce-a găsit câmpul liber, filoxera s-a răspândit încet-încet în viile din Franța. În Anglia n-a avut ce să dăuneze, pentru că la vremea aceea nu erau prea multe vii acolo. Dar în Franța, în câțiva ani, podgoriile celebre s-au ruinat, viile s-au uscat. A fost un fel de cutremur național în Franța, pentru că încercau să găsească soluții pentru a face față acestei situații...”

19:40 „Vinul adevărat este vinul care e expresia spiritului conservator, pentru că vinul este legat de tradiție, este legat de identitate. Și nu e vorba doar de identitatea personală; ea se exprimă și personal, prin arta enologului, așa cum un scriitor mare își imprimă propria identitate în operă...”

30:37 „Dacă ne întoarcem la cartea lui Răzvan Voncu, el spune că filoxera politică n-a ucis doar libertatea politică; a ucis și creativitatea în multe domenii. Și a ucis și vinul bun, a ucis vinul adevărat. Când există un regim autoritar, chiar dacă dictatorul iubește vinul și este un bun cunoscător al vinului, face vin bun pentru el, dar nu pentru ceilalți.”

41:07 „Cât privește pe scriitorii care beau vin – și pe cei care au băut vin –, eu îi apreciez în funcție de ce a rezultat din această bucurie a lor. Le prețuiesc munca, dar în funcție de rezultat. Să începem cu prozatorii: Dimitrie Cantemir, în 𝘋𝘦𝘴𝘤𝘳𝘪𝘱𝘵𝘪𝘰 𝘔𝘰𝘭𝘥𝘢𝘷𝘪𝘢𝘦, are un fel de mini-monografie a vinului în Moldova.”

50:03 „Pentru cunoscători, înțelegerea corpului vinului presupune o oarecare pricepere, răbdare, analiză organoleptică (folosesc un termen oarecum pretențios – analiza făcută cu simțurile noastre). Ca să distingem toate calitățile pe care vinul le are în corpul lui, avem nevoie de toate simțurile. Avem nevoie mai întâi de percepția vizuală – culoarea vinului este culoarea care absoarbe lumina...”

1:01:33 „E vorba și de primul sens care ne vine la îndemână și care e de obicei folosit, și anume că, atunci când oamenii beau vin ceva mai mult, cenzurile autocontrolului dispar și ca urmare poți să spui și adevărul. Este un sens, dar nu acesta este cel adevărat, pentru că asta presupune că bei vin fără măsură. Or, un adevărat cunoscător, iubitor de vin nu bea fără măsură...”

Cartea este diponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/263-o-istorie-literara-a-vinului-in-romania.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

S-ar putea afirma că, dintre toate licorile, vinul are cea mai importantă semnificație culturală? În ce măsură fenomenul viticol constituie o dovadă a continuității românești pe actualul teritoriu al țării noastre? Cum se particularizează relația dintre vin și literatură în scrierile unor poeți și prozatori români reprezentativi pentru anumite epoci culturale? Dar în confesiunile eseiștilor și criticilor literari? Există oare și nume surprinzătoare în rândul literaților, de la care nu ne-am aștepta să aibă o legătură strânsă cu vinul? Ce perioadă din istoria modernă a României este considerată a fi cea mai bogată în ocurențe literare ale vinului? În esență, ce ne poate spune această băutură despre literatura română și istoria ei? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝘖 𝘪𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘦 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳ă 𝘢 𝘷𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢, publicat la Editura Spandugino cu sprijinul Societății Civile de Avocați Stoica & Asociații, dialogul dintre criticul și istoricul literar Răzvan Voncu, conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pasionantă incursiune printre vârstele vinului, așa cum se desprind acestea din operele scriitorilor români, dar și un impresionant survol asupra regiunilor viticole de azi, prefigurând un mod de viață de un subtil rafinament, în care licoarea bahică devine ea însăși o adevărată poveste.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:35 „M-a interesat, din cele mai vechi timpuri, relația cu teritoriul și cu ceea ce se numește 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘰𝘪𝘳, adică această relație complexă între sol, climă, așezare geografică, dar și deprinderea de a face vin și partea culturală. De aceea am început cu Antichitatea, când nu existau, evident, limba română și nici literatura română…”
21:08 „Pe de altă parte, poeții și prozatorii evident că ocupă primul plan al dezbaterii, relația lor cu vinul fiind, firește, diferită, pentru că diferite sunt instrumentele cu care și-l însușesc, cu care-l înșfacă. Avem mari poeți ai vinului, avem prozatori în opera cărora vinul curge din belșug și avem și prozatori în opera cărora vinul joacă un rol mai profund decât acela de însoțitor al povestirii.”
30:52 „Este bogată literatura română în relații cu vinul și, cu unele excepții, cam toți scriitorii importanți au avut un soi de relație cu vinul. Există mari scriitori la care relația este absentă, după cum există scriitori mai puțin importanți, de raftul al doilea, cu o prezență foarte bogată, cum sunt tradiționaliștii la 1900.”
40:42 „Doi prieteni de facultate, jurnalistul Nicolae Corbeanu de la Deutsche Welle și criticul de film Călin Căliman, au fost martorii transformării lui Nichita Stănescu dintr-un abstinent cu parapon într-un degustător. Împrejurarea s-a petrecut undeva în timpul facultății, prin anul III, când Matei Călinescu, colegul lor, i-a dus la o terasă bucureșteană, spunând că a descoperit un vin fantastic…”
50:21 „Gastronomia românească are Brillat-Savarin-ul ei, în postura lui Păstorel Teodoreanu. Sigur că îi desparte un secol și mai bine – poate chiar două secole – pe cei doi, dar Brillat-Savarin al nostru e altfel decât Brillat-Savarin al francezilor. Este un Brillat-Savarin care are și 𝘴𝘢𝘷𝘰𝘪𝘳 𝘷𝘪𝘷𝘳𝘦, dar are și știința de carte.”
1:01:20 „Ne spune că suntem o literatură a unui popor latin, vorbind un idiom latin, trăind într-un cadru de viață în care elementul central este moștenirea romană, după două milenii de la consumarea acestei experiențe. Ne spune că suntem o literatură de tip mediteraneean, exuberantă, câteodată superficială în sensul bun al termenului, adică însușindu-ne creator suprafețele, o literatură adaptabilă…”

Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/263-o-istorie-literara-a-vinului-in-romania.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Ce fel de însoțitori ne sunt îngerii? Cum se explică faptul că, în ultimele decenii, angelologia a revenit în centrul discursului teologic și cultural? În ce fel s-au articulat învățăturile despre îngeri de-a lungul timpului, de la Vechiul Testament și până la revelatoarea sinteză a lui Pseudo-Dionisie Areopagitul, privitoare la ierarhiile îngerești? Mai avem oare nevoie de aceste prezența angelice după venirea lui Iisus Hristos? De ce reprezentările lor din icoanele bizantine evocă mereu o lume diafană, aureolată de un surâs transfigurat? La ce anume se referă sintagma „pâinea îngerilor”? Reflectând asupra generosului orizont tematic oferit de volumul Î𝘯𝘨𝘦𝘳𝘪𝘪 ș𝘪 𝘮𝘪𝘴𝘪𝘶𝘯𝘦𝘢 𝘭𝘰𝘳 𝘥𝘶𝘱ă î𝘯𝘷ăță𝘵𝘶𝘳𝘢 𝘗ă𝘳𝘪𝘯ț𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘉𝘪𝘴𝘦𝘳𝘪𝘤𝘪𝘪 de Jean Daniélou, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, tatonează cu delicatețe dimensiunea spirituală și misterioasă a ființelor angelice, intermediare între transcendența divină și lumea noastră obiectivă.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
6:23 „[Jean Daniélou] dezvoltase  o intimitate intelectuală absolută cu textele patristice. E și cea mai bună antologie de texte patristice despre îngeri. El era, în același timp, o minte carteziană, franțuzească, în stare să sistematizeze tot acest material…”
12:50 „Unul dintre filmele care mi-au plăcut mult din creația unui regizor foarte îndrăgit de mine, Wim Wenders, este 𝘋𝘦𝘳 𝘏𝘪𝘮𝘮𝘦𝘭 ü𝘣𝘦𝘳 𝘉𝘦𝘳𝘭𝘪𝘯, în care joacă și Peter Falk – Colombo – și Bruno Ganz, un mare actor german. Ei bine, în 𝘊𝘦𝘳𝘶𝘭 𝘥𝘦𝘢𝘴𝘶𝘱𝘳𝘢 𝘉𝘦𝘳𝘭𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 apar doi îngeri...”
18:51 „E echivalentul spiritual al manei cu care Dumnezeu hrănește poporul ales condus de Moise spre Țara Sfântă, prin peregrinarea lui de patruzeci de ani prin deșert. Este un fel de euharistie imaterială.”
24:08 „Îngerii, ca și Dumnezeu, nu sunt un reflex al nevoilor noastre. De vreme ce crezi, ca act de sacrificiu al intelectului, crezi și în existența lui Dumnezeu de sine stătătoare, ca și a îngerilor, din moment ce aderi la această viziune în care lași loc misterului și imaterialului.”
Cartea este disponbilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/238-ingerii-si-misiunea-lor-dupa-invatatura-parintilor-bisericii.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Ce înseamnă pentru profesorul Dumitru Borțun „România ca proiect”? Când devine mai ușor să iubim o țară așa cum este ea, apreciindu-i potențialul real? Există vreun factor care obturează o perspectivă în termenii adevărului cu privire la țara noastră? De ce am ajuns într-un asemenea punct al istoriei în care oamenii sunt atrași mai degrabă de pseudoștiințe și de false religii? Trăim oare într-o lume atât de greu de înțeles, încât până și capacitatea noastră de adaptare pare a fi depășită de șocul cultural? Ce fel de blocaje provoacă acest impas în înțelegerea lumii? Pe firul unor întrebări inspirate de apariția volumului 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢 𝘤𝘢 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵. 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘰 ț𝘢𝘳ă 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵, 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘦𝘴𝘵𝘦 ș𝘪 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘳 𝘱𝘶𝘵𝘦𝘢 𝘧𝘪, dialogul dintre profesorul Dumitru Borțun, doctor în filosofie , și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o complexă și lucidă radiografie a unor contexte și mentalități tributare încă istoriei noastre complicate, reliefând necesitatea formării gândirii critice și alternative, precum și revigorarea unui autentic program de educație la nivel național.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:49 „În România, în spațiul românesc, s-a desființat cel mai târziu iobăgia. Este vorba despre o relație de muncă în care munca e forțată și neplătită. Fiind forțată, nu e iubită; fiind neplătită, produce hoție. Deci, dacă nu-ți place munca, nu muncești. Dacă nu muncești, din ce să trăiești?”
19:36 „Un individ egocentric vede lumea, o interpretează și o evaluează în funcție de propriile lui valori, propriile lui sentimente, care vin din propria lui poziție în societate. E o reducție, pentru că sunt și alții care au alte poziții și care pot să vadă altfel lucrurile, să evalueze altfel un eveniment...”
31:05 „Lumea este atât de complexă, încât Edgar Morin vorbește de două-trei decenii de paradigma complexității, de nevoia de a schimba modul de gândire. Lumea a ajuns atât de complexă, încât nu mai poate fi înțeleasă și controlată, stăpânită.”
40:08 „Un alt obstacol, pe care eu îl văd zilnic la studenții mei, este confuzia dintre 𝘥𝘰𝘹𝘢 și 𝘦𝘱𝘪𝘴𝘵𝘦𝘮𝘦 – dintre opinie și cunoaștere. În psihologia populară, credem că, dacă avem o opinie, știm despre ce e vorba. E opinie, nu e cunoștință.”
51:51 „Sunt sociologi care spun că memoria socială durează trei generații, atâta timp cât se poate transmite din gură în gură un eveniment, de la bunici la părinți și de la părinți la copii. Mai departe se termină.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/266-romania-ca-proiect.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Ce fel de patrimoniu spiritual se regăsește în volumul 𝘖𝘱𝘦𝘳𝘢 𝘖𝘮𝘯𝘪𝘢 de Pia Alimăneștianu, grație unei spectaculoase restituiri a scrierilor acestei autoare? Cum își amintește Monica Pillat de stră-strămătușa ei, așa cum a cunoscut-o în anii copilăriei? Dar cu ochii de acum, când o redescoperă datorită acestei proze de o mare frumusețe, ce ne readuce în prezent imaginea unei Românii a decenței, curajului și demnității? De ce am uitat astăzi de acea Românie? Ce este „trecutul viu” și în ce relație se află acesta cu prezentul, dar și cu viitorul nostru? Explorând multiplele semnificații ale volumului 𝘖𝘱𝘦𝘳𝘢 𝘖𝘮𝘯𝘪𝘢, recent apărut în colecția „Distinguo” a Editurii Spandugino, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, conturează un emoționant portret lăuntric al Piei Alimăneștianu, adevărat model de altruism, discreție și patriotism, o personalitate care s-a implicat cu admirabil spirit civic în evenimentele ce au condus la formarea României moderne, dar care a cunoscut apoi sfâșierea și dezastrul pricinuite de instaurarea regimului comunist. 0:00 Intro 0:14 Skip Intro 7:55 „Ceea ce mi-a rămas în minte din povestirile bunicii mele, cu care adesea mă duceam să o vizitez, este că [Pia Alimăneștianu] a ținut să fie înmormântată în costum național și cu marama pe cap, așa cum fusese la nunta ei. Costumul național, pe vremurile acelea, era cea mai frumoasă îmbrăcăminte; era și un semn de înalt patriotism, dar era și un veșmânt care te lega de comunitatea din care făceai parte…” 17:27 „Am regăsit-o pe Pia Alimăneștianu de două ori. O dată, pe stră-strămătușa pierdută am regăsit-o la altă vârstă, la care puteam să înțeleg altfel decât copil fiind. Am fost cu ea de la egal la egal, pentru că am regăsit-o la vârsta la care era ea când am cunoscut-o. Ea, pe de altă parte, mi-a recuperat o Românie pe care n-o știam, pe care n-am apucat-o niciodată…” 25:01 „[A ținut] foarte mult. Și cu Ion Pillat, și cu copiii lui. Când Mariuța, sora ei, a plecat cu copiii Pillat în Franța ca să le completeze educația, Pia s-a dus și ea să-i viziteze și se bucura cu ei alături de tot ce descopereau în «orașul luminilor». A fost foarte prezentă în viața lor.” Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/259-opera-omnia-insemnari-din-timpul-ocupatiei-germane.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Ce fel de poezii sunt incluse  în volumul 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴, o antologie despre care s-ar putea spune că este scrisă „la patru mâini”? Prin ce se deosebesc aceste poeme de creațiile mai bine cunoscute ale lui Ion Pillat? Ce anume a emoționat-o pe cercetătoarea Carmen Brăgaru în apropierea unui asemenea patrimoniu spiritual?  Cât de important este discursul vizual (acuarele, manuscrise, fotografii de familie) care-l însoțește pe cel poetic, sporindu-i forța de sugestie? Ce tip de memorie este păstrată în aceste versuri, eliberând din arcanele trecutului voci, chipuri și reverii ale celor de altădată? Oare o făptură atât de fragilă precum poezia ne mai poate oferi astăzi un refugiu spiritual? În jurul unor întrebări inspirate de recenta apariție a volumului 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat, dialogul dintre Carmen Brăgaru, cercetătoare în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează cu subtilitate miracolul plămădirii arhitecturii textuale, grație căruia această superbă sculptură poetică i-a strâns în jurul ei, precum o masă a umbrelor, pe toți membrii familiei scriitorului.

0:00 Intro

0:14 Skip Intro

11:36 „Mi-am amintit la un moment dat că exista în arhiva familiei un manuscris în care Dinu Pillat alesese un număr de poezii – 24 la număr, nici mai mult, nici mai puțin – din aproape întreaga operă a tatălui lui. Și asta se întâmpla în 1940.”

21:40 „De la aceste două manuscrise, așezându-le, selectându-le, am ajuns să ne gândim la o absență importantă: a Mariei Pillat. De ce? În ambele manuscrise ale copiilor existau cel puțin două poezii, la amândoi – 𝘚𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦, de exemplu, care este dedicată, este o scrisoare în versuri trimisă de Ion Pillat și prinsă în 𝘊𝘢𝘪𝘦𝘵𝘶𝘭 𝘷𝘦𝘳𝘥𝘦...”

33:01 „Umblând pe manuscrise – eu mereu am venit cu acest contrapunct al istoricului literar care caută întotdeauna în lucrurile lăsate de autor –, am descoperit o poezie de Ion Pillat (ea nu este inedită, dar nu e cunoscută) în volumul 𝘚𝘢𝘵𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘶, în volumul pe care l-a publicat în 1925...”

43:50 „Sunt aceste acuarele superbe ale Mariei Pillat-Brateș. Până să-l cunoască pe Ion Pillat și să se căsătorească cu el, a semnat I. Brateș, ca să nu fie discutată, ca multe alte femei din epocă – și nu numai de la noi –, semnând neutru, să pară un bărbat.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De câte ori a călătorit istoricul Armand Goșu în Ucraina, din momentul începerii războiului declanșat de agresiunea Rusiei împotriva acestei țări? A simțit vreodată că este periculos să meargă cu mașina? Ce l-a șocat cel mai puternic în timpul recentei sale vizite în capitala ucraineană? Cum se simte războiul la Kiev și ce fel de urme ale sale se pot vedea la tot pasul? Ce miros specific persistă în Ucraina, mai ales în apropiere de linia frontului? S-ar putea spune că, în ultimii doi-trei ani, dronele au schimbat în mod semnificativ natura războiului? În ce fel au reușit ucrainenii să combată propaganda rusească? Se simte faptul că anii aceștia de război au consolidat națiunea ucraineană? De ce sunt atât de importante muzeele și locurile memoriale pentru a se înțelege cu adevărat semnificația identității? Într-o ediție specială a podcastului Spandugino, presărată cu un potpuriu de imagini culese în timpul recentei vizite la Kiev, dialogul dintre profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reconstituie un tulburător periplu în miezul societății ucrainene, prin intermediul unei serii de ilustrări ale vieții oamenilor ce trăiesc sub continua amenințare a dronelor și rachetelor balistice rusești, făcând totodată eforturi deosebite pentru edificarea unei noi narațiuni despre propria identitate națională.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:27 „Lumea s-a obișnuit cu războiul la Kiev. În același timp, din patru sau cinci nopți, cred că într-una singură nu a sunat alarma. Dar te obișnuiești... De astă dată erau niște drone. Dronele fac un zgomot destul de neplăcut.”
21:58 „Ucrainenii, spre deosebire de ruși, nu iau orice. Ei caută oameni cu anumite abilități și încearcă să-i potrivească în structura armatei, pe linia frontului, unde merg, unde e nevoie de abilitățile respective și unde sunt antrenați special.”
33:32 „Ce vezi aici este catedrala refăcută după 2000. Eram chiar la deschidere, în primul an de război, chiar în ziua de Paște. Era foarte puțină lume. Catedrala asta a fost aruncată în aer de partizanii sovietici, la vreo patruzeci de zile după ce a început ocupația [germană].”
44:38 „Au fost mai multe lucruri care m-au șocat. M-a șocat foarte tare revenirea asta la normal – aparentă. Te aștepți de fiecare dată să vezi războiul foarte prezent și cu cei cu care te vezi să discuți despre război. Războiul a devenit un factor cotidian în existența lor.”
54:55 „Merg prin muzee și acolo întâlnesc tot felul de muzeografi, care sigur că vin din altă generație. Ce expun aici e din Muzeul de Istorie Militară. În general, urmăresc cărțile care formează viitoarea elită. Militarii vor continua să fie importanți în Ucraina.”
1:02:25 „Aici [la Muzeul Național de Istorie] erau niște muzeografi – istorici, doctori în istorie – care lucrau, cam de 70 de ani, și aveau o dificultate să vorbească limba ucraineană. Erau rusofoni, nu pentru că ar fi fost etnici ruși, ci pentru că pur și simplu au făcut toată școala în limba rusă.”