Spandugino Podcasts

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cât de importantă este, într-o istorie literară a vinului, corespondența dintre arta cuvântului și enologie ? Se poate spune că scriitorii beau altfel vinul de calitate? La ce anume se referă expresia „corpul și sufletul vinului”? În ce măsură 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘰𝘪𝘳-ul unei regiuni conferă fiecărei podgorii o identitate proprie, care se regăsește și în diversitatea soiurilor de viță-de-vie? Care sunt cele trei dimensiuni fundamentale integrate în adevărul vinului? De ce regimul comunist ar putea fi considerat o adevărată filoxeră politică pentru viile din țara noastră? Prin ce trăsături se aseamănă emoția estetică a poeziei cu dimensiunea sacră a renumitei băuturi? Pe firul unor întrebări inspirate de recenta apariție a volumului 𝘖 𝘪𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘦 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳ă 𝘢 𝘷𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢, publicat la Editura Spandugino cu sprijinul Societății Civile de Avocați Stoica & Asociații, dialogul dintre Valeriu Stoica, profesor universitar emerit la Facultatea de Drept a Universității din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o elegantă analogie între istoria literaturii și cea a vinului, a căror hermeneutică nu depinde doar de tradiție și identitate, ci și de arta de a descoperi, prin anumite metodologii specifice, calea spre adevărul estetic înscris deopotrivă în opera literară și în sufletul licorii bahice.

0:00 Intro

0:14 Skip intro

9:47 „Odată ce-a găsit câmpul liber, filoxera s-a răspândit încet-încet în viile din Franța. În Anglia n-a avut ce să dăuneze, pentru că la vremea aceea nu erau prea multe vii acolo. Dar în Franța, în câțiva ani, podgoriile celebre s-au ruinat, viile s-au uscat. A fost un fel de cutremur național în Franța, pentru că încercau să găsească soluții pentru a face față acestei situații...”

19:40 „Vinul adevărat este vinul care e expresia spiritului conservator, pentru că vinul este legat de tradiție, este legat de identitate. Și nu e vorba doar de identitatea personală; ea se exprimă și personal, prin arta enologului, așa cum un scriitor mare își imprimă propria identitate în operă...”

30:37 „Dacă ne întoarcem la cartea lui Răzvan Voncu, el spune că filoxera politică n-a ucis doar libertatea politică; a ucis și creativitatea în multe domenii. Și a ucis și vinul bun, a ucis vinul adevărat. Când există un regim autoritar, chiar dacă dictatorul iubește vinul și este un bun cunoscător al vinului, face vin bun pentru el, dar nu pentru ceilalți.”

41:07 „Cât privește pe scriitorii care beau vin – și pe cei care au băut vin –, eu îi apreciez în funcție de ce a rezultat din această bucurie a lor. Le prețuiesc munca, dar în funcție de rezultat. Să începem cu prozatorii: Dimitrie Cantemir, în 𝘋𝘦𝘴𝘤𝘳𝘪𝘱𝘵𝘪𝘰 𝘔𝘰𝘭𝘥𝘢𝘷𝘪𝘢𝘦, are un fel de mini-monografie a vinului în Moldova.”

50:03 „Pentru cunoscători, înțelegerea corpului vinului presupune o oarecare pricepere, răbdare, analiză organoleptică (folosesc un termen oarecum pretențios – analiza făcută cu simțurile noastre). Ca să distingem toate calitățile pe care vinul le are în corpul lui, avem nevoie de toate simțurile. Avem nevoie mai întâi de percepția vizuală – culoarea vinului este culoarea care absoarbe lumina...”

1:01:33 „E vorba și de primul sens care ne vine la îndemână și care e de obicei folosit, și anume că, atunci când oamenii beau vin ceva mai mult, cenzurile autocontrolului dispar și ca urmare poți să spui și adevărul. Este un sens, dar nu acesta este cel adevărat, pentru că asta presupune că bei vin fără măsură. Or, un adevărat cunoscător, iubitor de vin nu bea fără măsură...”

Cartea este diponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/263-o-istorie-literara-a-vinului-in-romania.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

S-ar putea afirma că, dintre toate licorile, vinul are cea mai importantă semnificație culturală? În ce măsură fenomenul viticol constituie o dovadă a continuității românești pe actualul teritoriu al țării noastre? Cum se particularizează relația dintre vin și literatură în scrierile unor poeți și prozatori români reprezentativi pentru anumite epoci culturale? Dar în confesiunile eseiștilor și criticilor literari? Există oare și nume surprinzătoare în rândul literaților, de la care nu ne-am aștepta să aibă o legătură strânsă cu vinul? Ce perioadă din istoria modernă a României este considerată a fi cea mai bogată în ocurențe literare ale vinului? În esență, ce ne poate spune această băutură despre literatura română și istoria ei? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝘖 𝘪𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘦 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳ă 𝘢 𝘷𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢, publicat la Editura Spandugino cu sprijinul Societății Civile de Avocați Stoica & Asociații, dialogul dintre criticul și istoricul literar Răzvan Voncu, conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pasionantă incursiune printre vârstele vinului, așa cum se desprind acestea din operele scriitorilor români, dar și un impresionant survol asupra regiunilor viticole de azi, prefigurând un mod de viață de un subtil rafinament, în care licoarea bahică devine ea însăși o adevărată poveste.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:35 „M-a interesat, din cele mai vechi timpuri, relația cu teritoriul și cu ceea ce se numește 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘰𝘪𝘳, adică această relație complexă între sol, climă, așezare geografică, dar și deprinderea de a face vin și partea culturală. De aceea am început cu Antichitatea, când nu existau, evident, limba română și nici literatura română…”
21:08 „Pe de altă parte, poeții și prozatorii evident că ocupă primul plan al dezbaterii, relația lor cu vinul fiind, firește, diferită, pentru că diferite sunt instrumentele cu care și-l însușesc, cu care-l înșfacă. Avem mari poeți ai vinului, avem prozatori în opera cărora vinul curge din belșug și avem și prozatori în opera cărora vinul joacă un rol mai profund decât acela de însoțitor al povestirii.”
30:52 „Este bogată literatura română în relații cu vinul și, cu unele excepții, cam toți scriitorii importanți au avut un soi de relație cu vinul. Există mari scriitori la care relația este absentă, după cum există scriitori mai puțin importanți, de raftul al doilea, cu o prezență foarte bogată, cum sunt tradiționaliștii la 1900.”
40:42 „Doi prieteni de facultate, jurnalistul Nicolae Corbeanu de la Deutsche Welle și criticul de film Călin Căliman, au fost martorii transformării lui Nichita Stănescu dintr-un abstinent cu parapon într-un degustător. Împrejurarea s-a petrecut undeva în timpul facultății, prin anul III, când Matei Călinescu, colegul lor, i-a dus la o terasă bucureșteană, spunând că a descoperit un vin fantastic…”
50:21 „Gastronomia românească are Brillat-Savarin-ul ei, în postura lui Păstorel Teodoreanu. Sigur că îi desparte un secol și mai bine – poate chiar două secole – pe cei doi, dar Brillat-Savarin al nostru e altfel decât Brillat-Savarin al francezilor. Este un Brillat-Savarin care are și 𝘴𝘢𝘷𝘰𝘪𝘳 𝘷𝘪𝘷𝘳𝘦, dar are și știința de carte.”
1:01:20 „Ne spune că suntem o literatură a unui popor latin, vorbind un idiom latin, trăind într-un cadru de viață în care elementul central este moștenirea romană, după două milenii de la consumarea acestei experiențe. Ne spune că suntem o literatură de tip mediteraneean, exuberantă, câteodată superficială în sensul bun al termenului, adică însușindu-ne creator suprafețele, o literatură adaptabilă…”

Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/263-o-istorie-literara-a-vinului-in-romania.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Ce fel de însoțitori ne sunt îngerii? Cum se explică faptul că, în ultimele decenii, angelologia a revenit în centrul discursului teologic și cultural? În ce fel s-au articulat învățăturile despre îngeri de-a lungul timpului, de la Vechiul Testament și până la revelatoarea sinteză a lui Pseudo-Dionisie Areopagitul, privitoare la ierarhiile îngerești? Mai avem oare nevoie de aceste prezența angelice după venirea lui Iisus Hristos? De ce reprezentările lor din icoanele bizantine evocă mereu o lume diafană, aureolată de un surâs transfigurat? La ce anume se referă sintagma „pâinea îngerilor”? Reflectând asupra generosului orizont tematic oferit de volumul Î𝘯𝘨𝘦𝘳𝘪𝘪 ș𝘪 𝘮𝘪𝘴𝘪𝘶𝘯𝘦𝘢 𝘭𝘰𝘳 𝘥𝘶𝘱ă î𝘯𝘷ăță𝘵𝘶𝘳𝘢 𝘗ă𝘳𝘪𝘯ț𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘉𝘪𝘴𝘦𝘳𝘪𝘤𝘪𝘪 de Jean Daniélou, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, tatonează cu delicatețe dimensiunea spirituală și misterioasă a ființelor angelice, intermediare între transcendența divină și lumea noastră obiectivă.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
6:23 „[Jean Daniélou] dezvoltase  o intimitate intelectuală absolută cu textele patristice. E și cea mai bună antologie de texte patristice despre îngeri. El era, în același timp, o minte carteziană, franțuzească, în stare să sistematizeze tot acest material…”
12:50 „Unul dintre filmele care mi-au plăcut mult din creația unui regizor foarte îndrăgit de mine, Wim Wenders, este 𝘋𝘦𝘳 𝘏𝘪𝘮𝘮𝘦𝘭 ü𝘣𝘦𝘳 𝘉𝘦𝘳𝘭𝘪𝘯, în care joacă și Peter Falk – Colombo – și Bruno Ganz, un mare actor german. Ei bine, în 𝘊𝘦𝘳𝘶𝘭 𝘥𝘦𝘢𝘴𝘶𝘱𝘳𝘢 𝘉𝘦𝘳𝘭𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 apar doi îngeri...”
18:51 „E echivalentul spiritual al manei cu care Dumnezeu hrănește poporul ales condus de Moise spre Țara Sfântă, prin peregrinarea lui de patruzeci de ani prin deșert. Este un fel de euharistie imaterială.”
24:08 „Îngerii, ca și Dumnezeu, nu sunt un reflex al nevoilor noastre. De vreme ce crezi, ca act de sacrificiu al intelectului, crezi și în existența lui Dumnezeu de sine stătătoare, ca și a îngerilor, din moment ce aderi la această viziune în care lași loc misterului și imaterialului.”
Cartea este disponbilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/238-ingerii-si-misiunea-lor-dupa-invatatura-parintilor-bisericii.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Ce înseamnă pentru profesorul Dumitru Borțun „România ca proiect”? Când devine mai ușor să iubim o țară așa cum este ea, apreciindu-i potențialul real? Există vreun factor care obturează o perspectivă în termenii adevărului cu privire la țara noastră? De ce am ajuns într-un asemenea punct al istoriei în care oamenii sunt atrași mai degrabă de pseudoștiințe și de false religii? Trăim oare într-o lume atât de greu de înțeles, încât până și capacitatea noastră de adaptare pare a fi depășită de șocul cultural? Ce fel de blocaje provoacă acest impas în înțelegerea lumii? Pe firul unor întrebări inspirate de apariția volumului 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢 𝘤𝘢 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵. 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘰 ț𝘢𝘳ă 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵, 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘦𝘴𝘵𝘦 ș𝘪 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘳 𝘱𝘶𝘵𝘦𝘢 𝘧𝘪, dialogul dintre profesorul Dumitru Borțun, doctor în filosofie , și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o complexă și lucidă radiografie a unor contexte și mentalități tributare încă istoriei noastre complicate, reliefând necesitatea formării gândirii critice și alternative, precum și revigorarea unui autentic program de educație la nivel național.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:49 „În România, în spațiul românesc, s-a desființat cel mai târziu iobăgia. Este vorba despre o relație de muncă în care munca e forțată și neplătită. Fiind forțată, nu e iubită; fiind neplătită, produce hoție. Deci, dacă nu-ți place munca, nu muncești. Dacă nu muncești, din ce să trăiești?”
19:36 „Un individ egocentric vede lumea, o interpretează și o evaluează în funcție de propriile lui valori, propriile lui sentimente, care vin din propria lui poziție în societate. E o reducție, pentru că sunt și alții care au alte poziții și care pot să vadă altfel lucrurile, să evalueze altfel un eveniment...”
31:05 „Lumea este atât de complexă, încât Edgar Morin vorbește de două-trei decenii de paradigma complexității, de nevoia de a schimba modul de gândire. Lumea a ajuns atât de complexă, încât nu mai poate fi înțeleasă și controlată, stăpânită.”
40:08 „Un alt obstacol, pe care eu îl văd zilnic la studenții mei, este confuzia dintre 𝘥𝘰𝘹𝘢 și 𝘦𝘱𝘪𝘴𝘵𝘦𝘮𝘦 – dintre opinie și cunoaștere. În psihologia populară, credem că, dacă avem o opinie, știm despre ce e vorba. E opinie, nu e cunoștință.”
51:51 „Sunt sociologi care spun că memoria socială durează trei generații, atâta timp cât se poate transmite din gură în gură un eveniment, de la bunici la părinți și de la părinți la copii. Mai departe se termină.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/266-romania-ca-proiect.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Ce fel de patrimoniu spiritual se regăsește în volumul 𝘖𝘱𝘦𝘳𝘢 𝘖𝘮𝘯𝘪𝘢 de Pia Alimăneștianu, grație unei spectaculoase restituiri a scrierilor acestei autoare? Cum își amintește Monica Pillat de stră-strămătușa ei, așa cum a cunoscut-o în anii copilăriei? Dar cu ochii de acum, când o redescoperă datorită acestei proze de o mare frumusețe, ce ne readuce în prezent imaginea unei Românii a decenței, curajului și demnității? De ce am uitat astăzi de acea Românie? Ce este „trecutul viu” și în ce relație se află acesta cu prezentul, dar și cu viitorul nostru? Explorând multiplele semnificații ale volumului 𝘖𝘱𝘦𝘳𝘢 𝘖𝘮𝘯𝘪𝘢, recent apărut în colecția „Distinguo” a Editurii Spandugino, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, conturează un emoționant portret lăuntric al Piei Alimăneștianu, adevărat model de altruism, discreție și patriotism, o personalitate care s-a implicat cu admirabil spirit civic în evenimentele ce au condus la formarea României moderne, dar care a cunoscut apoi sfâșierea și dezastrul pricinuite de instaurarea regimului comunist. 0:00 Intro 0:14 Skip Intro 7:55 „Ceea ce mi-a rămas în minte din povestirile bunicii mele, cu care adesea mă duceam să o vizitez, este că [Pia Alimăneștianu] a ținut să fie înmormântată în costum național și cu marama pe cap, așa cum fusese la nunta ei. Costumul național, pe vremurile acelea, era cea mai frumoasă îmbrăcăminte; era și un semn de înalt patriotism, dar era și un veșmânt care te lega de comunitatea din care făceai parte…” 17:27 „Am regăsit-o pe Pia Alimăneștianu de două ori. O dată, pe stră-strămătușa pierdută am regăsit-o la altă vârstă, la care puteam să înțeleg altfel decât copil fiind. Am fost cu ea de la egal la egal, pentru că am regăsit-o la vârsta la care era ea când am cunoscut-o. Ea, pe de altă parte, mi-a recuperat o Românie pe care n-o știam, pe care n-am apucat-o niciodată…” 25:01 „[A ținut] foarte mult. Și cu Ion Pillat, și cu copiii lui. Când Mariuța, sora ei, a plecat cu copiii Pillat în Franța ca să le completeze educația, Pia s-a dus și ea să-i viziteze și se bucura cu ei alături de tot ce descopereau în «orașul luminilor». A fost foarte prezentă în viața lor.” Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/259-opera-omnia-insemnari-din-timpul-ocupatiei-germane.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Ce fel de poezii sunt incluse  în volumul 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴, o antologie despre care s-ar putea spune că este scrisă „la patru mâini”? Prin ce se deosebesc aceste poeme de creațiile mai bine cunoscute ale lui Ion Pillat? Ce anume a emoționat-o pe cercetătoarea Carmen Brăgaru în apropierea unui asemenea patrimoniu spiritual?  Cât de important este discursul vizual (acuarele, manuscrise, fotografii de familie) care-l însoțește pe cel poetic, sporindu-i forța de sugestie? Ce tip de memorie este păstrată în aceste versuri, eliberând din arcanele trecutului voci, chipuri și reverii ale celor de altădată? Oare o făptură atât de fragilă precum poezia ne mai poate oferi astăzi un refugiu spiritual? În jurul unor întrebări inspirate de recenta apariție a volumului 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat, dialogul dintre Carmen Brăgaru, cercetătoare în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează cu subtilitate miracolul plămădirii arhitecturii textuale, grație căruia această superbă sculptură poetică i-a strâns în jurul ei, precum o masă a umbrelor, pe toți membrii familiei scriitorului.

0:00 Intro

0:14 Skip Intro

11:36 „Mi-am amintit la un moment dat că exista în arhiva familiei un manuscris în care Dinu Pillat alesese un număr de poezii – 24 la număr, nici mai mult, nici mai puțin – din aproape întreaga operă a tatălui lui. Și asta se întâmpla în 1940.”

21:40 „De la aceste două manuscrise, așezându-le, selectându-le, am ajuns să ne gândim la o absență importantă: a Mariei Pillat. De ce? În ambele manuscrise ale copiilor existau cel puțin două poezii, la amândoi – 𝘚𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦, de exemplu, care este dedicată, este o scrisoare în versuri trimisă de Ion Pillat și prinsă în 𝘊𝘢𝘪𝘦𝘵𝘶𝘭 𝘷𝘦𝘳𝘥𝘦...”

33:01 „Umblând pe manuscrise – eu mereu am venit cu acest contrapunct al istoricului literar care caută întotdeauna în lucrurile lăsate de autor –, am descoperit o poezie de Ion Pillat (ea nu este inedită, dar nu e cunoscută) în volumul 𝘚𝘢𝘵𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘶, în volumul pe care l-a publicat în 1925...”

43:50 „Sunt aceste acuarele superbe ale Mariei Pillat-Brateș. Până să-l cunoască pe Ion Pillat și să se căsătorească cu el, a semnat I. Brateș, ca să nu fie discutată, ca multe alte femei din epocă – și nu numai de la noi –, semnând neutru, să pară un bărbat.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De câte ori a călătorit istoricul Armand Goșu în Ucraina, din momentul începerii războiului declanșat de agresiunea Rusiei împotriva acestei țări? A simțit vreodată că este periculos să meargă cu mașina? Ce l-a șocat cel mai puternic în timpul recentei sale vizite în capitala ucraineană? Cum se simte războiul la Kiev și ce fel de urme ale sale se pot vedea la tot pasul? Ce miros specific persistă în Ucraina, mai ales în apropiere de linia frontului? S-ar putea spune că, în ultimii doi-trei ani, dronele au schimbat în mod semnificativ natura războiului? În ce fel au reușit ucrainenii să combată propaganda rusească? Se simte faptul că anii aceștia de război au consolidat națiunea ucraineană? De ce sunt atât de importante muzeele și locurile memoriale pentru a se înțelege cu adevărat semnificația identității? Într-o ediție specială a podcastului Spandugino, presărată cu un potpuriu de imagini culese în timpul recentei vizite la Kiev, dialogul dintre profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reconstituie un tulburător periplu în miezul societății ucrainene, prin intermediul unei serii de ilustrări ale vieții oamenilor ce trăiesc sub continua amenințare a dronelor și rachetelor balistice rusești, făcând totodată eforturi deosebite pentru edificarea unei noi narațiuni despre propria identitate națională.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:27 „Lumea s-a obișnuit cu războiul la Kiev. În același timp, din patru sau cinci nopți, cred că într-una singură nu a sunat alarma. Dar te obișnuiești... De astă dată erau niște drone. Dronele fac un zgomot destul de neplăcut.”
21:58 „Ucrainenii, spre deosebire de ruși, nu iau orice. Ei caută oameni cu anumite abilități și încearcă să-i potrivească în structura armatei, pe linia frontului, unde merg, unde e nevoie de abilitățile respective și unde sunt antrenați special.”
33:32 „Ce vezi aici este catedrala refăcută după 2000. Eram chiar la deschidere, în primul an de război, chiar în ziua de Paște. Era foarte puțină lume. Catedrala asta a fost aruncată în aer de partizanii sovietici, la vreo patruzeci de zile după ce a început ocupația [germană].”
44:38 „Au fost mai multe lucruri care m-au șocat. M-a șocat foarte tare revenirea asta la normal – aparentă. Te aștepți de fiecare dată să vezi războiul foarte prezent și cu cei cu care te vezi să discuți despre război. Războiul a devenit un factor cotidian în existența lor.”
54:55 „Merg prin muzee și acolo întâlnesc tot felul de muzeografi, care sigur că vin din altă generație. Ce expun aici e din Muzeul de Istorie Militară. În general, urmăresc cărțile care formează viitoarea elită. Militarii vor continua să fie importanți în Ucraina.”
1:02:25 „Aici [la Muzeul Național de Istorie] erau niște muzeografi – istorici, doctori în istorie – care lucrau, cam de 70 de ani, și aveau o dificultate să vorbească limba ucraineană. Erau rusofoni, nu pentru că ar fi fost etnici ruși, ci pentru că pur și simplu au făcut toată școala în limba rusă.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cum își alege Sabina Fati locurile în care călătorește, multe dintre acestea fiind considerate periculoase din punct de vedere geopolitic? Cât de mult se expune atunci când urmează asemenea itinerare? Cu ce dificultăți sau probleme s-a confruntat de-a lungul timpului? Ce a determinat-o să meargă la Gurile Dunării? Există o explicație pentru faptul că amprenta rusească este atât de puternică în această regiune? În ce fel se observă în arealul respectiv și în zonele sale limitrofe, inclusiv la Odesa, încercările de rescriere a istoriei culturale? Cum se explică faptul că spațiul acesta este o pradă atât de ușoară pentru Rusia, dar nu și pentru Occident? Râvnesc oare acum mai mulți la Gurile Dunării? Pe firul evocării unor realități din anumite zone de importanță strategică, publicista și scriitoarea Sabina Fati, laureată a celei de-a patra ediții a Premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei, și Cristian Pătrășconiu, scriitor și publicist, dezvăluie modul în care călătoria devine o tulburătoare experiență de cunoaștere a lumii din jurul Deltei extinse, cu multiplele sale probleme identitare, economice și culturale, acutizate de războiul declanșat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

0:00 Intro
0:14 Skip intro
10:19 „În primul volum, traversam Asia Centrală și am plecat din China, de unde pleacă Drumul Mătăsii în mod tradițional – de unde a plecat el în perioada antică și ducea spre Vest mătăsuri. Deci am mers cu adevărat pe drumul acela care pleacă din China. Din China am ajuns în Kârgâzstan și din Kârgâzstan în Tadjikistan.”
18:49 „Am pornit de la incapacitatea României de a-și schimba legislația de apărare, de exemplu, și de la primele scandaluri ale căderii dronelor în Delta Dunării, în care românii spuneau: «N-au căzut pe teritoriul nostru», ucrainenii spuneau: «Ba au căzut pe teritoriul vostru». Dintr-odată, harta României era flexibilă...”
27:29 „Au râvnit încă de acum 2.500 de ani. Prima dată au venit romanii, care au înțeles primii, poate... Înainte am avut niște colonii grecești, dar romanii au venit și au extins imperiul până aici. Aici era limesul roman. Ei au înțeles primii importanța strategică a Dunării...”
35:56 „Am vrut să văd care sunt schimbările, pentru că atunci când am făcut înconjurul Mării Negre – și a fost și acel ocol foarte complicat – m-am oprit la Odesa și am stat destul. Odesa era atunci un oraș înfloritor, în care toată lumea vorbea rusește, dar totuși e un oraș cosmopolit, în care se vedeau amestecul, și istoria, și voluptatea de a trăi a localnicilor.”
45:48 „Eu cred că nici oficialii români nu vor sau nici cei din partea românească a Deltei Dunării, acolo unde satele sunt depopulate, unde sunt sate în care mai există două sau trei persoane. Am trecut prin sate în Deltă în care nu vezi niciun om, sate în care a rămas o persoană...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
S-ar putea spune că volumul 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat este și o carte a pomenirii? De ce a dăruit poetul copiilor săi, Pia și Dinu, cele două caiete cu poezii, scrise cu mult talent caligrafic și cu un admirabil respect pentru calofilie? Se poate oare distinge, în atmosfera lirică a acestor poeme, și un pariu pe credință? Cum se vede, de fapt, sufletul familiei Pillat în cele cinci părți care alcătuiesc arhitectura volumului? Ce culori și miresme presimțim dincolo de cuvinte, grație fotografiilor, tablourilor și facsimilelor ce însoțesc textele poetice, călăuzindu-ne, ca într-o delicată reverie, spre o altă dimensiune? Ce fel de memorie descoperim aici? Pe firul unor întrebări prilejuite de apariția antologiei 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o emoționantă pledoarie pentru memorie,  bunătate și frumusețe, dar și un stăruitor îndemn etic, înfiripat în jurul ideii că arta poate deveni un refugiu salvator și un pilon de rezistență spirituală în momentele dramatice ale vieții.
0:00 Intro
0:14 Monica Pillat | FAMILIA DIN VERS
9:09 „Pe de altă parte, tatăl meu a păstrat manuscrisul. Povestea manuscrisului lui e diferită. În ce sens? Ion Pillat a ales pentru Pia ce credea că i se potrivește firii ei pătimașe, expansive, inteligente și pline de temperament. Deci a ales poeziile care o defineau ca gust și ca dimensiuni spirituale.”
17:13 „În poezia lui Ion Pillat întâlnim un fel de aureolă triplă. Prima este amintirea, care, evident, nu poate izvorî decât din iubire, dar și credința, pentru că poeziile lui sunt permeate de prezența divină. Și de multe ori s-a spus că el nu ar fi un mistic. Tatăl meu chiar îl considera un fin epicureu. Dar asta nu înseamnă că Dumnezeu nu este acolo.”
27:05 „E adevărat că tema darului e cea mai importantă. În primul rând, darul există în sine prin dedicații și prin prezența manuscriselor. Dar pe urmă darul s-a întors, pentru că, după cum știți, având presimțirea morții, poetul a lăsat un testament literar, încredințându-le soției și fiului său proiectul operei lui complete.”
36:26 „Aici am să mă refer la două poeme, tot dedicate Piei. Unul se cheamă 𝘜𝘯 𝘯𝘰𝘳 și celălalt se cheamă Î𝘯𝘨𝘦𝘳 𝘳ă𝘮𝘢𝘴. Și e frumos să ne gândim, citind aceste poeme, că poetul privește natura, privește imaginile prin ochii copiilor săi. Băiatul are revelația unui nor și e înnebunit să vadă pe cer imaginea unui zeu...”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/265-familia-din-vers.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Care este condiția actuală a limbii latine în societatea educațională din România? Cum a devenit latina pentru Solomon Marcus o adevărată odisee, dar și o experiență formatoare? Ce anume ne învață ea, în mod fundamental, despre lumea noastră de astăzi? Ce fel de argumente ne oferă profesorul Ștefan Colceriu în sprijinul ideii că limba latină constituie o importantă cheie de acces spre marea cultură a umanității? Cine sunt marii ei adversari, atât din punct de vedere individual, cât și instituțional? Dar posibilii săi aliați? Cât de important este să milităm pentru schimbarea actualelor programe și manuale de limba latină? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul dintre Ștefan Colceriu, doctor în filologie clasică și cercetător științific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează arhitectura tematică a volumului 𝘖𝘥𝘪𝘴𝘦𝘦𝘢 𝘭𝘪𝘮𝘣𝘪𝘪 𝘭𝘢𝘵𝘪𝘯𝘦, evocând totodată personalitatea distinsului său autor, care, dincolo de rigoarea specifică matematicii, manifesta o înțelegere profundă a culturii universale și a valorilor umane eterne.