Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
S-ar putea spune că volumul 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat este și o carte a pomenirii? De ce a dăruit poetul copiilor săi, Pia și Dinu, cele două caiete cu poezii, scrise cu mult talent caligrafic și cu un admirabil respect pentru calofilie? Se poate oare distinge, în atmosfera lirică a acestor poeme, și un pariu pe credință? Cum se vede, de fapt, sufletul familiei Pillat în cele cinci părți care alcătuiesc arhitectura volumului? Ce culori și miresme presimțim dincolo de cuvinte, grație fotografiilor, tablourilor și facsimilelor ce însoțesc textele poetice, călăuzindu-ne, ca într-o delicată reverie, spre o altă dimensiune? Ce fel de memorie descoperim aici? Pe firul unor întrebări prilejuite de apariția antologiei 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o emoționantă pledoarie pentru memorie, bunătate și frumusețe, dar și un stăruitor îndemn etic, înfiripat în jurul ideii că arta poate deveni un refugiu salvator și un pilon de rezistență spirituală în momentele dramatice ale vieții.
0:00 Intro
0:14 Monica Pillat | FAMILIA DIN VERS
9:09 „Pe de altă parte, tatăl meu a păstrat manuscrisul. Povestea manuscrisului lui e diferită. În ce sens? Ion Pillat a ales pentru Pia ce credea că i se potrivește firii ei pătimașe, expansive, inteligente și pline de temperament. Deci a ales poeziile care o defineau ca gust și ca dimensiuni spirituale.”
17:13 „În poezia lui Ion Pillat întâlnim un fel de aureolă triplă. Prima este amintirea, care, evident, nu poate izvorî decât din iubire, dar și credința, pentru că poeziile lui sunt permeate de prezența divină. Și de multe ori s-a spus că el nu ar fi un mistic. Tatăl meu chiar îl considera un fin epicureu. Dar asta nu înseamnă că Dumnezeu nu este acolo.”
27:05 „E adevărat că tema darului e cea mai importantă. În primul rând, darul există în sine prin dedicații și prin prezența manuscriselor. Dar pe urmă darul s-a întors, pentru că, după cum știți, având presimțirea morții, poetul a lăsat un testament literar, încredințându-le soției și fiului său proiectul operei lui complete.”
36:26 „Aici am să mă refer la două poeme, tot dedicate Piei. Unul se cheamă 𝘜𝘯 𝘯𝘰𝘳 și celălalt se cheamă Î𝘯𝘨𝘦𝘳 𝘳ă𝘮𝘢𝘴. Și e frumos să ne gândim, citind aceste poeme, că poetul privește natura, privește imaginile prin ochii copiilor săi. Băiatul are revelația unui nor și e înnebunit să vadă pe cer imaginea unui zeu...”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/265-familia-din-vers.html